Pe vremuri, pe când fiica noastră, Livia, s-a măritat cu Adrian, am hotărât împreună cu socrii să le dăm o mână de ajutor cu casa. Noi aveam niște lei puși deoparte, la fel și părinții lui Adrian. Am strâns banii și ne-am gândit că ar fi suficient să cumpărăm un apartament micuț pentru ei. Am vrut să-l luăm cât mai repede, să simtă că au un început bun în viață. Doar că ei, tineri plini de entuziasm, ne-au zis că vor să fie independenți, să-și cumpere apartamentul cu forțele proprii.
După un timp, am aflat că într-adevăr și-au cumpărat apartament, dar nu oricare, ci unul cu trei camere, tocmai în inima Chișinăului. De unde banii? Au făcut credit la bancă, în lei moldovenești, fără prea multe calcule. Și cine credeți că trebuia să plătească ratele? Ei, căci își permiteau.
Curând au zis că le-ar trebui și o mașină era departe apartamentul de serviciu și transportul din capitală nu-i convenea. Tot pe credit au luat și mașina, nouă din salon, deși noi am încercat să-i sfătuim să cumpere una la mâna a doua, mai potrivită la început. Ei nu, știm ce facem, suntem pe picioarele noastre, au răspuns.
Mai apoi s-au gândit că ar fi timpul să vină și un copil, dar să se nască la București, să prindă și el cetățenie românească. Iarăși credit, ca Livia să nască în cele mai bune condiții, cu un medic bun lângă ea, să nu le lipsească nimic.
S-a născut fetița și, imediat, au vrut să renoveze camera copilului. Au mai făcut un credit. Îi întrebam mereu: Dar cine va plăti toate astea? iar răspunsul era mereu același: Noi, suntem independenți.
Până într-o zi, când Adrian a rămas fără serviciu, iar Livia era în concediu maternal. Nu mai aveau bani pentru rată, nici pentru restul cheltuielilor. Ne-au rugat, cu lacrimi în ochi, să vindem casa noastră de la Pârâta, de pe malul Nistrului, ca să nu piardă locuința lor. Greu la suflet, am făcut-o. Dar nici aşa nu le-au ajuns banii.
Apoi, încet-încet, au trebuit să vândă apartamentul, apoi mașina. S-au mutat la părinții lui Adrian, într-un sat din Orhei, căci nu mai aveau unde să stea. Acum oftează, spunând că nu mai au nimic al lor. Ne gândim că tot n-a fost cu folos sfatul bătrânilor. Ratele încă nu le-au terminat de achitat vor mai trage greu câțiva ani. A rămas doar amar și părere de rău…
