Într-o zi m-a sunat verișoara de-a doua a mamei și m-a invitat la nunta fiicei sale, adică a verişoarei mele de gradul trei, pe care nu o mai văzusem de când avea șase ani. Ei, când avea ea șase ani.
N-am fost niciodată prea atașat de neamuri, dar încercarea de a mă eschiva n-a avut niciun rezultat.
O dată la douăzeci de ani putem și noi să ne vedem, să nu-ți treacă prin cap să nu vii! m-a avertizat, cu voce fermă, matușa.
Mi-au trimis şi invitaţia, frumos ornată cu porumbei şi trandafiri, din partea Luminiţei şi a lui Anatol, și cu două zile înainte au sunat din nou să-mi aminteascăn-am mai avut de ales.
Ce să mai, sâmbăta era compromisă, dar n-ai ce-i face, de familie nu scapi.
Așa că, într-o dispoziție nu prea grozavă, cu un buchet în mână și cu dorința să dispar englezește după un ceas, am ajuns la restaurantul Miorița, am intrat în salonul festiv, unde m-au pus la masă lângă câțiva tineri veseli prieteni de-ai mirelui care, după două-trei pahare de vin de Cricova, au început să spună ce norocoasă e mireasa să aibă o mătușă atât de tânără și drăguță, că nici nu zici că e mătușă, și să propună să ne distrăm și să facem cunoștință ca la carte. Zis și făcut.
Pe mireasă, firește, n-am recunoscut-o. Atâția ani, dintr-o brunetă firavă devenise o blondă impunătoare cu forme. Mi-o aminteam mai simpatică atunci când era șoricică.
În general, atmosfera cam tristă: o grămadă de mătuși și unchi cu fețe posomorâte, mirele părea vânat, mireasa se lăsa admirată, conștientă de frumusețea și bustul ei, și dacă nu ar fi fost gașca noastră veseloasă, toată nunta ar fi semănat mai mult a parastas. Mătușile mă priveau cu dezaprobare vădită.
Am ratat primul rând de toasturi, dar tocmai începea al doilea. Şi era rândul meu. Nuntașul (cel cu microfonul, adică nașul mare) întreabă cine sunt, apoi anunță cu veselie:
Acum vine cu o urare frumoasa și tânara mătușă a miresei!
Și cu hotărâre am început:
Dragi Luminița și Anatol…
Petrecerea oricum nu era vreo veselie nemaipomenită, dar când am deschis gura s-a lăsat o liniște de mormânt. Și atunci mi-am dat seama că mătușa mea nu e prin preajmă și nu prea avea cum să se schimbe până să n-o mai pot recunoaște.
Mireasa e Ludmila, a șoptit printre dinți o mătușă cu o rochie roz. Și mirele e Oleg.
Cum Ludmila? Oleg?
Uite-așa, unii vin la petreceri străine ca să mănânce și să bea pe degeaba, a tăiat mătușa. Avem parte și de alții care la plecarea în armată s-au băgat, i-am dat cu greu afară. Nici rușine, nici obraz!
În clipa aia am priceput că distracția abia începea. Toți invitații s-au uitat la mine ca niște vânători, sclipind cu ochii și ridicându-se de la masă. Încă nu-și suflecaseră mânecile, dar nu era departe.
Dar am invitație, uitați! am strigat, fluturând invitația. Scrie aici, Luminița și Anatol, restaurantul acesta, sala festivă!
Un chelner salvator a apărut lângă mine.
Domnișoară, aveți și la etaj o sală, poate acolo trebuie să fiți?
Da, da, să se ducă, a tăiat mătușa în rochie roz. Să mănânce și acolo pe gratis, după ce-a bifat aici, mai încearcă și la alții. Halal tupeu, sărmana țară cu așa oameni!
Tupeul, Iuliana Petrovna, e al doilea noroc, a zis altă mătușă, cu o rochie verde, și mai acră.
O țin să menționez că n-am față și nici alură de escroc sau aventurier. Dar din afară altfel se vede. Noroc cu băieții de la masă, care au sărit în apărarea mea, că s-au ales cu observații:
Auzi, deja a sucit mințile băieților pe aici!
Iar dama în roz a mai turnat gaz pe foc:
Așa i-a luat bărbatul șefei contabilei noastre. Te întorci un pic și gata, pleci desculț de-acasă, hapsână.
N-am furat niciodată vreun bărbat, dar sincer, în momentul acela, chiar mă simțeam ca o destrăbălată. Ba chiar am început să privesc pe la bărbații prezenți, poate găsesc vreunul disponibilnu mai conta de câte păcate m-aș face vinovat.
Din fericire, chelnerul a fugit la sala de sus și s-a întors cu mătușa mea, care a înțeles repede situația și a jurat pe coliva trecutului că mă cunoaște. Pe deasupra mi-a aruncat un zâmbet complice și către mine, și către restul, de parcă voia să sugereze discret că toată copilăria am avut niște scăpări la cap.
Pe scurt, am fost evacuat la cealaltă nuntă, unde, într-adevăr, m-au întâmpinat Luminița (brunetă și frumoasă) și Anatol (parcă-l chema), unde m-am ales cu mai multe pahare de vin și țuică decât am putut duce.
Măcar nu apucasem să dau cadoul și tot e ceva!
Iar la plecare, tot prietenii mirelui de la prima nuntă m-au petrecut până la taxi…
