Cum poți să ajungi așa? Fata mea, nu ți-e rușine? Ai mâini și picioare sănătoase, de ce nu muncești? îi spuneau cerșetoarei cu copil mic la braț.
Tamara Ilisei mergea agale printre rafturile supermarketului uriaș, studiind cu maximă atenție ambalajele colorate. Venea aici zilnic, ca la serviciu. Nu avea nevoie de provizii pentru vreo familie mare nu avea. Așa că bătrâna scăpa de singurătatea de acasă fugind în oceanul de lumină și zgomot al magazinului.
Vara era mai ușor: ieșea cu vecinele la bârfe pe bancă. Dar iarna n-avea altă scăpare, așa că a prins drag de plimbările printre rafturile magazinului.
Aici forfoteau oamenii, mirosea a cafea proaspăt râjnită, iar în difuzoare curgea o muzică de fundal tristă, dar cochetă. Din toate direcțiile zâmbeau ambalaje viu colorate, ca niște jucării pentru copii, și doar le vedea, Tamara prindea pofta de viață.
Întorcând în mână un iaurt cu căpșuni scump, dar frumos Tamara încercă să descifreze eticheta, apoi îl așeză cu grijă la loc. Produsele lactate moderne erau peste bugetul ei, însă la privit nu cere nimeni taxă.
Privind abundența din rafturi, s-a afundat în amintiri. Îi reveniră în minte cozile kilometrice în fața magazinelor, vânzătoarele ce păzeau marfa ca niște tigroaice și pachetele groase de hârtie cenușie care ascundeau bunătățile anilor trecuți.
Un zâmbet i se ivi când și-a adus aminte cum își răsfăța fiica. Pentru Iulia ei, Tamara ar fi stat la orice coadă. Dorul de copilul ei îi apăsa inima. S-a oprit greoi lângă congelatorul cu pește, rezemându-se cu palma peste capacul de plastic.
Imaginea Iuliei, cu părul bălai-roșcat și ochii cenușii imenși, cu pistrui veseli pe nas și gropițe în obraji, i-a apărut atât de clar încât Tamara a oftat: Ce fată frumoasă am avut!.
Sub privirea aspră a unei vânzătoare, Tamara a trecut la sectorul de panificație.
Iulia era bucuria ei. Fata, deșteaptă, a ales să încerce mama-surogat. Așa a visat la un viitor mai bun, deși Tamara îi spusese că drumul ăsta nu aduce nimic bun.
Cine ascultă de mamă la douăzeci de ani? Dacă mai trăia soțul Dar cum au putut ticăloșii aia să profite de naivitatea fetei?
Iulia râdea, mângâindu-și burta: Nu mă gândesc la copil, ci la banii pe care îi primesc.
Au urmat complicații la naștere și nu au salvat-o. După trei zile, Iulia a murit. Copila a fost luată de părinții adoptivi pe loc. Ce despăgubire? Nu a primit niciun leu, nici un bănuț moldovenesc. Ei cu fata au făcut actele, nu cu Tamara.
A îngropat-o pe Iulia și s-a trezit singură. Fără rude, fără amici, parcă toată lumea a dispărut. Așa e mai ușor, și-a zis.
Se scurgea spre raionul de pâine să pară că-și face și ea cumpărăturile. A scormonit buzunarul și a adunat niște bănuți în palma caldă.
Prima dată a observat acea tânără cerșetoare la două zile după ce se deschisese supermarketul, cam cu o lună în urmă. Pe-atunci Tamara cerceta magazinul ca un muzeu. Ce a atras-o la cerșetoare? Tinerețea, poate poziția ei adânc tristă sau cum ținea bebelușul, cu grijă ca de comoară.
Cum de se poate coborî așa jos? gândea Tamara, apropiindu-se cunoscută de siluetă. A pus mărunțișul în borcanul fetei și i-a spus: Draga mea, nu ți-e rușine? Ești zdravănă, de ce nu muncești? Ești tânără, ai toată viața înainte.
Tânăra și-a ferit privirea, privind speriată câtă lume grăbită trecea, ferindu-se de Tamara.
Mulțumesc de pomană, dar mergeți, că trebuie să strâng cât mai mult, altfel vai de noi.
Tamara a dat din cap, oftând. Nu era treaba ei să țină predici, dar ajuta cum știa și nimeni n-avea treabă cu asta, nici Poliția, nici Protecția copilului. Cerșetorii deveniseră peisaj.
Până acasă, nu putea să uite chipul fetei cu copil. Vocea aceea, nuanțele parcă le mai auzise. Dar unde?
Odată ajunsă, și-a scos bocancii, a pornit lumina și a pus pâinea pe masă. După un sfert de oră sorbea ceai dulce din cana favorită, ciugulind o felie de pâine neagră cu un pic de parizer.
Vai, cred că fata aceea moare de foame, la frigul ăsta Ce viață! gândea bătrâna.
S-a uitat din nou pe geam. Tocmai atunci doi bărbați dubioși împingeau brutal fata către o mașină. Tamara era neliniștită. Voia să sune la poliție, dar frica i-a legat mâinile. Poate îi face și mai mult rău.
A privit mult timp la platoul pustiu de lângă magazin și până la urmă s-a hotărât să aștepte dimineața. Oricum nu putea vedea numărul mașinii.
Noaptea Tamara a dormit neliniștit. Înainte de zori, a visat-o pe Iulia în fața supermarketului, cu un copil în brațe, fetița vânătă de ger, iar Tamara încerca s-o încălzească.
Nu-mi e frig, mamă a spus Iulia.
A luat copilul, a dat la o parte colțul păturii calde și a văzut o păpușă cu medalion la gât.
Cu același medalion cunoscut a mormăit Tamara.
A tresărit și s-a trezit brusc privind la ceasul de pe perete.
Vai de mine, cât am dormit!?
Era deja nouă și Tamara s-a repezit la fereastră.
Fata și copilul erau tot la locul lor. Totul părea în ordine.
Slava Domnului, a oftat cu o cruce pe piept bătrâna.
Era ajunul Anului Nou și crivățul bătea năprasnic. Copilul putea să înghețe.
A tăiat repede niște sandvișuri, a pus ceai dulce într-un termos, și s-a îmbrăcat.
Văzând-o venind hotărâtă, fata s-a ascuns sub basma, protejându-și vânata de pe față.
Nu te teme, iubito i-a înmânat Tamara mâncarea. Nu te mai uita așa, nu vreau să suferi de foame.
Fata a mulțumit din privire. S-a retras la o bancă și a început să mănânce, grăbită și flămândă, tot aruncând ochii la copil.
Mulțumesc, până la șapte rezistăm. Pe urmă vin să mă ia, i-a spus Tamara.
Toată ziua, Tamara s-a tot uitat la termometru. Gerul creștea.
Când s-a făcut seară, a pus într-un borcan niște borș și a mers la magazin pentru ingredientele salatei de boeuf și pește pentru cuptor.
Trecând pe lângă fată, i-a lăsat discret borcanul și ceva mărunțiș în buzunar, i-a făcut din ochi și s-a refugiat în căldura magazinului.
A ieșit mai rapid, cu punga de cumpărături, dar nu a mai văzut-o pe fată. Nici borcanul. Poate și-a găsit un colț cald, a zâmbit Tamara și s-a grăbit acasă.
Avea de feliat salamul, de curățat peștele și de pus totul pe masă cine știe, o mai vizitează vreo vecină singuratică.
Puțin înainte de ora zece s-a uitat iar pe geam. Voia să fie sigură că tânăra și copilul au plecat undeva la cald.
Peste piațeta luminată, pe bancă sub felinar, silueta copilului îi zgâria sufletul. Fata plângea cu umerii zbuciumați.
Tamara a început să se învârtă nebunește prin casă. Peste două ore începea Anul Nou, și sub geam cineva îngheța.
A dat pe ea un șal de lână, și încălțată doar în papuci, a coborât scările alergând și a ajuns lângă cerșetoare gâfâind.
N-am unde să mă duc, a spus fata trist.
În ochii ei s-a aprins o sclipire.
Aveți grijă de el, vă rog. și a pus copilul în brațele Tamarei, iar ea a pornit încet spre șosea.
Tamara a prins din mers gândul fetei: Așa nu pleacă cineva fericit. S-a mobilizat, a urmărit-o pe fată și a întors-o spre scara blocului:
Dar ce-ți trece prin cap, soră?! Hai cu mine! și a târât-o către blocul ei cu cinci etaje.
Ajunse în apartamentul cald, Tamara a luat copilul și l-a pus lângă calorifer.
Cum te cheamă? voia să întrebe, dar s-a oprit privind la medalionul cu ursuleț.
E tot ce mi-a rămas de la mama, a spus fata.
Tremurând, Tamara s-a prăbușit pe scaun. Medalianul îl recunoștea: îl dăruise Irinei la majorat, dintr-o broșă veche transformată la bijutier, cu lanț cumpărat din banii obținuți pe broșă.
Fata s-a dezbrăcat de palton și a întrebat timid:
Pot face un duș?
Tamara a dat din cap și a băut repede niște valeriană.
Deci, cerșetoarea e nepoata mea Dar nu se poate! gândea bătrâna.
A culcat copilul, a poftit fata la masă.
Alina! i-a scăpat Tamarei.
De unde știți?
Parcă te-am mai auzit mănâncă, dragă, că-i păcat să se răcească.
Frigul s-a risipit din sufletul Tamarei. Acum era sigură fata e nepoata ei, născută de Iulia pentru niște străini, dar sămânță din sângele lor. Numele Alina era ales de clienți.
Alina a mulțumit și a mâncat cu poftă. Tamara a studiat-o ca pe o minune.
Hai, povestește, Aline, ce-ai pățit?
Fata a început să vorbească, tăios și repede, eliberând toată durerea.
A trăit cu părinții bine, chiar primise un ponei. Apoi s-au certat și tatăl a plecat. A rămas cu mama, care a dat-o pe semnătură la orfelinat.
De ce, n-a știut. De la basm a ajuns la coșmar. 12 ani la casa de copii. La 18, statul i-a dat un apartament de fapt, era o dărăpănătură pe lista demolării. Acolo a întâlnit pe Vasile, instalatorul.
Când a aflat de copil, Vasile a dispărut. Fata a rămas cu burta la gură și fără locuință, iar apartamentul i-a fost ocupat de alții.
Nu știa să ceară dreptate. A ajuns la gară, cu copilul cerșind. Acolo a fost observată de Igor, șeful cerșetorilor. Așa au ajuns într-un subsol plin de oameni amărâți. Condiții jalnice și presiuni.
Dimineața îi repartizau cerșetoare, seara strângeau banii. Actorii de ocazie primeau mai mult cei cu bube și ghipsuri false. Dar Alina, cu un copil mereu plângând, era greu de utilizat.
Astăzi nu a mai venit nimeni după ea. Abandonată, a rămas cu copilul legat de piept.
Mulțumesc, nu știu cum supraviețuiam această noapte. Dimineață ne strângem catrafusele.
A lăsat furculița și a adormit aproape instant.
Tamara a luat-o delicat, a dus-o la pat, și a culcat băiețelul într-un fotoliu, sub o pătură.
Bătrâna, la masa ei de Revelion, cu un pahar de vișinată în mână, asculta discursul președintei. Nu va lăsa să-i plece nepoata cu băiatul nu mâine, nu poimâine, niciodată. Vor rămâne la ea, să-și refacă viețile. Are timp să le spună cine este. O să le ajute, că doar atâta s-a chinuit Alina, sărmana.
La ora 12, sub dangăt de clopote, Tamara și-a turnat vișinată, a ciocnit cu sine însăși și s-a uitat lung pe geam, sub raze de felinar.
În ninsoarea jucăușă a iernii, s-a rugat: Mulțumesc, Doamne, pentru minunea asta. La revedere, singurătate! Am din nou familie.De undeva, de după peretele dintre ani, Tamara simți o căldură cum n-o mai încercase de mult. Se ridică, mângâie părul moale al băiețelului, apoi acoperi cu încă o pătură pe Alina. Din oglindă îi răspunse chipul ei bătrân, dar luminat de o liniște nouă, pe care-o așteptase o viață.
Se auzea deja pe-afară bucuria artificiilor, copiii țipau, câinii lătrau, dar dincolo de geam era liniște și, sub tavan, mirosul de cozonac și ceai umplea casa. Tamara știa că niciun decembrie nu se poate topi în alt an fără speranță, atâta timp cât, chiar și din greșelile lumii, poate răsări o familie.
S-a strecurat la fereastră, a crăpat-o un pic și a lăsat frigul să-i înțepe obrajii, ca să-și amintească: viața merge, peste orice iarnă s-aprinde iar lumina. S-a întors spre cei doi adormiți, le-a șoptit încet: Vă iubesc, dragele mele. De-acum, nu vor mai cere niciodată nimic sub ușa nimănui. Anul Nou le-a găsit împreună, și nicio singurătate nu le va mai atinge inima.
