Cum a putut să facă asta?! Fără să mă întrebe! Fără să ceară părerea mea! Doamne, s-o duci cu mintea până într-acolo, să intri în casa altuia și să faci ordine ca la tine acasă! Niciun pic de respect! Doamne, pentru ce mă pedepsești așa? M-am chinuit cu ea toată viața, iar ăsta e mulțumesc-ul! Nici măcar nu mă consideră om! Ileana și-a șters repede lacrimile care-i năvăliseră în ochi Cică nu-i convine viața mea! Să-și vadă de a ei! Stă singură în garsoniera ei și crede că l-a prins pe Dumnezeu de picior. Nici bărbat adevărat nu are, nici de muncă nu prea duce: numai munca asta de-acasă, pe calculator. Din ce trăiește omu ăsta? Dar se găsește să mă învețe pe mine minte! Păi eu am uitat de mult ce ea abia începe să descopere!
Gândul ăsta a răscolit-o pe Ileana. S-a ridicat din fotoliu, a mers în bucătărie, a pus apă la fiert pentru ceai și s-a apropiat de geam.
Privea luminile orașului Chișinău plin de viață, îmbrăcat în decor de sărbătoare, și iar au năpădit-o lacrimile:
Toți își fac planuri de Anul Nou, se pregătesc, numai la mine nu e niciun pic de sărbătoare… Singură cuc…
Fierbătorul fluieră. Ileana era atât de pierdută în amintiri, că nici nu l-a auzit…
Avea douăzeci de ani când mama, la 45, a adus-o pe lume pe sora ei mai mică.
Amiria a uimit-o tare atunci: ce nevoie avea mama să-și complice viața la vremea aia?
Nu vreau să rămâi singură pe lumea asta, mi-a spus mama. E tare frumos să ai o soră. O să înțelegi și tu, vei vedea.
Înțeleg și acum, i-am spus atunci cu răceală. Dar să știi că eu n-am de gând să cresc copilul ăsta. Am și eu viața mea!
De-acum nu mai ai doar viața ta, mi-a zâmbit ea.
Adevărate cuvinte. Sora cea mică, Cătălina, avea doar trei ani când mama a murit… Tata plecase dintre noi și mai devreme. Toată grija i-a rămas Ilenei, care i-a ținut loc de mamă. Până pe la vreo zece ani, Cătălina îi spunea mămica.
Ileana n-a fost măritată niciodată. Nu din cauza surorii, ci pur și simplu nu s-a întâlnit acel bărbat care să-i cucerească inima. Dar, la drept vorbind, nici n-ar fi avut unde Ileana nu ieșea nicăieri, nu căuta distracții: doar servici, casă, soră, servici, casă, soră…
Viața i s-a schimbat peste noapte, când părinții s-au dus. Pe Cătălina a crescut-o ca pe fiica ei: a educat-o, a trimis-o la școală, a avut grijă de ea mereu.
Acum Cătălina era adultă, locuia singură. Urma să se mărite.
Sunt apropiate, dar total diferite ca fel de a fi, ca vârstă, ca mod de a vedea viața.
Ileana, de exemplu, e foarte strângătoare. Casa ei s-a transformat de ani buni într-un depozit de lucruri vechi și nefolosite. Dacă te apuci să cauți, găsești halatul pe care-l purta cu zece ani în urmă, când era mult mai suplă. Sau chitanțe de la gaz de pe vremea când abia se introdusese leul moldovenesc.
În bucătărie sunt pline rafturile de cești ciobite, cratițe fără toarte, tigăi bătute. Nici nu le mai folosește, dar nici nu le aruncă: cine știe dacă nu-i mai bună vreo una, cândva?
Nici măcar un zugrăvit nu a mai făcut de ani buni. Și nu că nu ar fi bani dar tapetul încă-i întreg.
Obiceiul de-a economisi pentru soră a lăsat urme adânci pe ea însăși s-a pus mereu pe locul doi.
Cătălina era opusul: veselă, ușoară, plină de viață. La ea în casă numai strictul necesar. Nici urmă de depozite. Ba chiar avea o regulă: Dacă un lucru n-a trebuit timp de-un an, la revedere cu el!
Așa, la ea acasă era mereu lumină, spațiu, aer, ordonat.
De nenumărate ori încercase să o convingă pe Ileana:
Hai să facem un pic de reamenajare la tine! Să triem din lucruri, că în curând nu mai ai loc nici pentru tine!
Eu nu arunc nimic și nu schimb nimic, nici nu vreau reparații, îi tăia Ileana avântul.
Cum să nu vrei? Privește-ți holul! Tapetul ăsta în relief e mai vechi ca mine! Intri de parcă pășești într-o pivniță. Toate vechiturile acelea irosesc energie… Te mai și îmbolnăvești, habar n-ai, încerca s-o convingă Cătălina.
Dar Ileana găsea mereu scuze.
Și, într-o zi, Cătălina a hotărât să-i facă singură o surpriză. Să simtă diferența.
A ales holul de la intrare: acolo era puțină mobilă și nu prea multe obiecte.
Cu o săptămână înainte de Revelion, când Ileana avea tură de noapte la serviciu (lucra schimburi), Cătălina a venit cu logodnicul ei, Andrei, și au schimbat tapetul: pereții întunecați au lăsat locul unora verzi deschis, cu motive aurii.
Au pus totul la locul lui de lucrurile surorii nu s-au atins, n-au avut curaj și au plecat.
Ileana, când a venit acasă, a ieșit imediat iar pe hol, convinsă că a încurcat blocul. S-a uitat la număr era bine…
A intrat iar. Și a înțeles… Cătălina!
Cum de și-a permis?!
A pus mâna pe telefon, a sunat-o și a certat-o zdravăn, după care i-a închis.
După o jumătate de oră, Cătălina a venit personal.
Cine te-a rugat pe tine!? a întâmpinat-o Ileana.
Ile, am vrut doar să-ți fac o bucurie. Uită-te ce frumos e acum: curățenie, spațiu, lumină, se apăra Cătălina.
Să nu-ți mai permiți să hotărăști în casa mea! Ileana nu se putea opri.
Vorbele grele curgeau peste Cătălina.
Într-un final, ea n-a mai rezistat:
Gata! Stai în dezordinea ta cât vrei. Nu mai vin pe aici!
Aoleu, te deranjează adevărul?! Pleci?
Mi-e milă de tine, răspunse Cătălina încet, și ieși…
Nu a mai sunat de o săptămână. Niciodată nu s-au certat atât de tare, mai ales înainte de Anul Nou. Vor ajunge să-l petreacă fiecare singură?
Ileana ieși pe hol, se așeză pe scăunel.
Adevărul e că-i mai mult spațiu acum, recunoștea în sinea ei, imaginându-și cum s-au chinuit Cătălina și Andrei să lipească tapetul, să nu rămână urmă de cută, cu cât drag au făcut-o și ce față mirată își imaginaseră la ea. Nu trebuia să mă supăr așa… E cu adevărat mai bine așa. Luminos, și parcă și sufletul mi-i mai ușor. Oare chiar avea dreptate sora?
Deodată, a sunat telefonul…
Ile, se auzea vocea Cătălinei, plângând, iartă-mă, nu-am vrut să te supăr. Din contra, am vrut să-ți dau o bucurie…
Fata mea dragă, eu de mult nu-s supărată, și nici n-ai ce să-mi ierți: ai avut dreptate și tapetul e minunat. După sărbători facem ordine dacă vrei, împreună. Numai să vrei și tu.
Chiar vreau! Și azi? Azi… Nu mă pot gândi că vom sărbători separat…
Nici eu…
Atunci hai, pregătește-te, îi răspunse Cătălina cu veselie, noi suntem gata, avem brăduț natural, ghirlande, lumânări, cum îți place ție. Nu te obosi, nu mai merge la cumpărături! Eu am făcut totul, am tot sperat că ne împăcăm și vom fi împreună de Anul Nou. Pregătește-te liniștită, Andrei vine să te ia.
Ileana s-a întors la geam. Orașul de sărbătoare i se părea acum mult mai frumos.
Se uita și gândea: Mulțumesc, mamă… pentru sora mea…
