Cum a devenit Ilinca mamă datorită sufletului ei bun
Ilinca intră în scara blocului și, ajungând la ușa apartamentului, vede o cutie. Femeia se uită mirată la ea. Înăuntru, ghemuiți unul lângă altul, stăteau un cățel și o pisică. Se uitau speriați la Ilinca și tremurau de emoție.
Ce-i asta? Cine sunteți voi? întrebă Ilinca, de parcă animalele ar fi putut să-i răspundă.
Atunci se deschise ușa de la apartamentul vecin, iar vecina, tanti Rozalia, apăru în prag:
A, Ilinuța, bună seara. Uite ce să vezi! Doamna Valeria de la etajul doi s-a dus la cele veșnice, iar nepoata ei tot nu s-a îndurat să le găsească o casă animalelor.
A întrebat pe toată lumea nimeni nu vrea. Eu am deja o pisică, nu acceptă pe altcineva, iar alții au alergie Poate voi, tu și Radu, îi primiți? N-aveți copii, sunteți tineri, aveți de unde.
Nu plănuiam, să știți, să luăm animale, darămite două se fâstâci Ilinca.
N-ar fi bine să-i despărțiți. Sunt obișnuiți unul cu altul, le-ar fi greu. Dormeau doar împreună Doamna Valeria scotea cățelul la plimbare, iar pisica alerga liberă pe afară, nu prea fac mare bătaie de cap.
Poate îi luați voi? spuse tanti Rozalia cu un glas rugător.
Și dacă nu-i luăm? întrebă Ilinca. Ce se va întâmpla cu ei?
Am auzit că vor să-i adoarmă. Chiar le-au pregătit cutia asta. Apartamentul e aproape vândut, noilor proprietari nu le trebuie nimic povesti bătrâna.
Chiar atunci intră în scară un bărbat și se uită la Ilinca, arătând cu capul spre cutie:
Nu vreți să-i luați la voi? Sunt liniștiți, nu mănâncă mult. Și-s deja bătrâni. N-au mult Nimeni nu-i vrea Și păcat de ei, tanti i-a iubit mult.
Bine, dați-i încoace. Nici nu pot suporta gândul că o să-i adoarmă Cum îi cheamă? Noi stăm aici de doi ani, dar nu prea am apucat să ne cunoaștem răspunse Ilinca. Bărbatul se bucura și băgă cutia în holul lor.
Câinele e Bobiță, iar pisica Igor. Vă mulțumesc mult puse pe dulăpior o bancnotă de 100 de lei și lesa, luați, pentru început măcar. Mulțumesc din nou
Ilinca închise ușa și se dezbrăcă. Apoi se lăsă jos lângă cutie și începu să vorbească cu noii săi prieteni căzuți din cer.
Ei, dragii mei? Radu o să se mire când o să vadă. Bine că nu ne dă afară pe toți Dar e om bun, sigur o să fie de acord rosti Ilinca liniștită.
Nu vă speriați, nu vă las la voia nimănui. Să-i adoarmă? Cine-ar face una ca asta
Pisica parcă înțelesese și ieși cu grijă din cutie, inspectând încet toată casa. Cățelul rămase o vreme stană și doar îi urmărea cu privirea pe Ilinca și camaradul său blănos.
Ilinca intră în bucătărie și deschise frigiderul. Hrană specială nu avea, așa că fierse repede o oală de orez și pusese carne tocată, hotărâtă că amândoi vor mânca.
Spre bucuria ei, pisica ajunse curând în bucătărie și arătă interes pentru mâncarea pusă într-un castron larg. Ilinca îl chemă și pe Bobiță. Acesta ezită, dar văzând pofta pisicii, veni cu ochii rugători la noua stăpână.
Se întoarse și Radu de la muncă. Rămase uimit, dar împreună au hotărât să caute, totuși, oameni cu case mai mari, eventual la curte, pentru cele două animale.
Ilinca și Radu erau căsătoriți de patru ani. Cumpăraseră apartamentul doar de doi. Se iubeau mult și aveau o viață liniștită, fără certuri. Singurul nor care le umbrea fericirea era că nu aveau copii.
Tu, care ești așa ordonată, nici nu voiai animale zâmbi Radu.
Păi am tot sperat la un copil. Dar uite-i pe ăștia, îi adoarme Nu pot, iartă-mă lacrimile îi apărură Ilincăi în ochi.
Și mie-mi plac animalele. Ai dreptate, n-avem ce face, îi ținem, mâine întreb la serviciu dacă nu vrea careva o îmbrățișă soțul.
Din ziua aceea s-a schimbat totul în casă. Pisica și cățelul s-au adaptat repede. Apartamentul fostei stăpâne era chiar deasupra, pe același plan, aceeași curte.
Bravii mei! le spunea Ilinca, parcă ați fost dintotdeauna cu mine
Ea ieșea cu Bobiță de trei ori pe zi, iar Igor pleca pe fereastră și se întorcea la fel, spre amuzamentul gazdei.
Tanti Rozalia era încântată că Ilinca i-a luat și-i ajuta cât putea: de la oase pentru Bobiță la resturi de pilaf pentru Igor.
Seara, Radu și Ilinca râdeau să-i vadă: pisica mereu la joacă, cățelul dormind fericit în noul culcuș.
Dormea perechea blănoasă mereu împreună. Se iubeau și familia a înțeles că nu pot fi despărțiți.
În câteva luni, Ilinca și Radu au hotărât: nu mai caută alt stăpân pentru animale, se obișnuiseră atât de tare cu ele că nu le-ar mai fi dat oricum.
În weekend venea mama Ilincăi, care stătea în apropiere. Și ea a prins drag de cei doi, deși la început s-a mirat:
Aș lua pisica, dacă n-aș sta la etajul trei s-a obișnuit la liber îi spunea mamei.
Dar Ilinca a refuzat:
Nu, mamă, o să veniți la ei dacă plecăm noi în vacanță. Asta e ajutorul tău! Și-le uzi florile și ai grijă de ei.
A venit vara și au plecat la Marea Neagră. Ilinca își suna mama aproape zilnic, îngrijorată de blănoși.
Stau bine, mănâncă, dorm împreună, ieșim zilnic la curte. Voi distrați-vă! raporta mama.
Când Ilinca s-a întors, a fost uimită de entuziasmul cu care au întâmpinat-o Bobiță și Igor. Cățelul dădea din coadă, sărea, scotea sunete scurte.
Pisica, după ce s-a liniștit cățelul, s-a dus la Radu și, tors intens, s-a frecat de picioarele lui.
Uite ce iubire avem de la ei a zis Radu bucuros. Ilinca l-a mângâiat pe Bobiță și a dat de mâncare tuturor.
De atunci se trezește mai devreme, să scoată cățelul și să hrănească copilașii după plimbare.
Peste vreo lună, emoționată, Ilinca i-a spus soțului că în sfârșit o să devină mamă. O veste mult dorită și primită cu urale.
Mama i-a zis cu lacrimi de bucurie:
Nu degeaba ți-au ieșit în cale Bobiță și Igor. Parcă a fost o probă de la Dumnezeu pentru sufletul tău. Și iată, acum vine răsplata, te pregătești de maternitate!
Așa-i, mamă. Nu cred în semne, dar să știi că îngrijirea ăstora mi-a fost cel mai bun antrenament curățenie, grijă, dragoste Ca pentru copii!
Vrei să-i iau la mine când naști? s-a oferit mama.
Nu, mama, ne descurcăm! Și tu vino să plimbi căruciorul, când doarme bebicul. Sau să mai stai cu el acasă.
Și s-au îmbrățișat.
Sarcina Ilincăi a mers lin, iar la vreme, a născut un băiețel sănătos. Radu era în culmea fericirii, la fel și Ilinca și tot neamul.
Bobiță, blând din fire și bătrân, nici nu lătra. Igor nu deranja pe nimeni, iar în anotimpul cald era tot timpul în curte, cocoțat în vreun copac sau tolănit la umbră. Așa au ajuns să trăiască toți în armonie și familia să se mărească.
Bătrânele din bloc, la vorba lui tanti Rozalia, spuneau acum pe la toate porțile povestea cum Ilinca a ajuns mamă mulțumită sufletului ei bun.
Ea o prezenta ca o poveste reală și dovada că universul răsplătește oamenii cu inimă.
Dar tu ce crezi, are dreptate tanti Rozalia? Scrie-ne în comentarii ce părere ai și dă-ne un like!
