Îmi e clar și limpede: nu am nevoie de un bărbat pe care trebuie să-l târăsc după mine!
Mă numesc Ecaterina Ionescu și locuiesc în Iași, unde județul Iași se întinde de-a lungul râului Bahlui. Cu Mihai suntem împreună de aproape trei ani, iar în ultimul an am împărțit același acoperiș. Îi cunosc familia, el o cunoaște pe a mea. Din primăvară, am început amândoi să lucrăm și aceasta ne-a inspirat să construim planuri îndrăznețe: am vorbit despre nuntă, despre un copil, despre viitorul care părea atât de aproape și real. Dar totul s-a prăbușit într-o sumbră zi de început de iunie, când viața lui Mihai s-a sfărâmat în bucăți. Mama lui a murit — pe neașteptate, fără milă. Se întorcea de la muncă, s-a prăbușit pe stradă din cauza unui atac de cord și a decedat în drum spre spital. Impactul a fost devastator, durerea — insuportabilă pentru toți ai lui.
Nu m-am depărtat de el nici un moment. Mihai este bărbatul pe care îl iubesc, cu care am decis să-mi leg destinul. Am rămas alături, împărtășindu-i nopțile nedormite, ștergându-i lacrimile care-i curgeau pe obraji, am suportat în tăcere cum își îneca durerea în alcool, răsturnând pahar după pahar. Îi strângeam mâna, în timp ce el cădea în abisul disperării, în prăpastia neagră unde nu era nici o rază de lumină. Chiar și când mă alunga, țipând să nu-i văd slăbiciunea, am rămas. Nu-l puteam lăsa singur în acel iad. Era totul pentru mine și eram gata să-i port durerea împreună cu el.
Dar lunile trec, iar Mihai e același — frânt, pierdut. S-a închis între patru pereți, izolat de lume. Nu se întâlnește cu prietenii, nu-mi spune nici un cuvânt zile întregi. Orice i-aș propune — să ieșim, să se distragă, să trăim mai departe — el refuză, privindu-mă cu ochi goi și tăcând. Zile întregi stă acasă, fixând un punct, fără a face nimic. Chiar și-a luat concediu fără plată, riscând să-și piardă definitiv serviciul. Nu știu cum să-l scot din această mocirlă. Înțeleg ce tragedie este să-ți pierzi mama, dar el parcă a murit odată cu ea. Când încerc să-i spun că viața merge înainte, că trebuie să luptăm pentru cei vii, îmi aruncă în față: “Ești insensibilă, cinică!” Poate are dreptate, dar nu pot să nu mă gândesc la altceva.
Ce va fi dacă nu e sfârșitul încercărilor noastre? Viața e nemiloasă — ne așteaptă alte necazuri, alte lovituri. Dacă la fiecare astfel de suferință el se va frânge, ca o ramură uscată, cum ne vom descurca? Dacă va trebui mereu să fiu eu cea care le cară pe toate, pur și simplu nu voi rezista. Și nici nu vreau o astfel de soartă! Îmi trebuie un bărbat alături — puternic, de încredere, cu care să împărțim greutățile la jumătate, nu pe cineva pe care să-l târăsc după mine, ca pe o povară grea. M-am săturat să-i fiu sprijinul, colacul său de salvare, în timp ce el se îneacă în marea lui de lacrimi și nici măcar nu încearcă să iasă la suprafață.
Mi-e teamă să mărturisesc aceasta chiar și celor mai apropiați. Să nu mă condamne și ei, să mă considere rece, fără inimă? Îmi imaginez cum prietenele m-ar privi cu reproș: “Mama lui a murit și tu te gândești la tine!” Dar eu nu sunt de piatră — și eu sufăr, și eu plâng noaptea, privindu-l, pe acel necunoscut, pierdut, în care s-a transformat al meu Mihai. Unde este băiatul care râdea cu mine, care își făcea planuri, care visa la viitorul nostru? El nu mai este și nu știu dacă se va întoarce vreodată. Mi-e frică — mi-e frică să pierdem iubirea noastră, mi-e frică să rămân cu el așa, mi-e frică să plec și apoi să regret.
Nu vreau să-l părăsesc în nevoi, dar nici nu mai pot fi dădaca lui. În fiecare zi îl văd cum se stinge și simt că mă sting și eu. Munca, casa, tăcerea lui — toate mă apasă ca o placă de beton. Visam la o familie, la fericire, dar am primit asta — o tristețe nesfârșită și singurătate, chiar și în doi. Cum să salvăm iubirea noastră? Cum să-l scot din această mocirlă? Sau poate e timpul să mă salvez pe mine? Nu știu ce să fac. Inima mi se frânge între mila față de el și dorința de a trăi viața mea. Vă rog, ajutați-mă cu un sfat — cum să-l aduc înapoi la viață sau să găsesc puterea de a pleca, dacă nu mai este cel pe care-l iubeam? Sunt la marginea prăpastiei și am nevoie de o lumină ca să ies.
