Măi, suntem oameni moderni, nu? îmi propune să locuim împreună, dar cu o condiție: cheltuielile jumate-jumate, cât despre gospodărie… asta-i pe sufletul tău, că tu ești femeie. În clipa aia, s-a făcut o liniște ciudată… Parcă m-a lovit ceva.
Am fost împreună vreo șase luni. Era perioada în care micile imperfecțiuni ale partenerului par simpatice și viitorul îl vezi roz, numai lapte și miere. Valeriu părea aproape perfect: isteț, cu bani, citit, mereu îmbrăcat cu gust. În weekend ieșeam la cafea la La Plăcinte sau la Tucano din centrul Chișinăului, ne plimbam prin Parcul Ștefan cel Mare, discutam filme și părea că avem aceleași idei și pasiuni.
Dar nu a trecut mult și mi-am dat seama că fiecare gândeam altfel. Eu vedeam relația ca o parteneriat egal, iar el ca o cale de-a avea confort fără prea mare efort.
Discuția despre a ne muta împreună a venit la o cină obișnuită. El turna ceai și brusc zice: Ascultă, nu-i sens să facem drumuri de colo-colo. Să plătim două chirii e o prostie. Hai să ne mutăm în aceeași locuință, găsim un apartament cu două camere, aproape de centru.
Am zâmbit, îi dădusem demult de înțeles că mi-ar plăcea. Dar imediat, cuvintele lui m-au făcut să pun ceasca jos și să mă uit cu atenție la omul pe care credeam că îl cunosc.
Dar hai să stabilim niște reguli, continuă el, serios ca la negocieri de afaceri, nu ca la începutul unei familii. Suntem, totuși, moderni. Eu cred că banii trebuie să îi împărțim, cheltuielile comune să fie jumătate-jumătate. Chiria, întreținerea, mâncarea totul 50/50.
Am dat din cap. Egalitate, da.
Și cum împărțim treburile casnice? am întrebat, așteptând să aud tot jumate-jumate.
Valeriu s-a încurcat puțin, apoi zâmbește: Aici natura a decis. Tu ești femeie, ai simțul pentru cămin. Gătitul, curățenia, spălatul partea ta. Eu, eventual, duc gunoiul sau repar ceva dacă se strică, dar treaba de bază, pe tine. Nu vrei să fii gospodină în casa ta?
Liniște. M-am uitat la el și încercam să adun piesele.
De ce să dai bani la menajeră când ai așa-zisa femeie iubită?
Nu am început să mă cert, am decis să îi vorbesc pe limba lui.
Valeriu, te-am înțeles, am zis calm. Vrei egalitate la bani, ok. Vrei confort: mâncare gustoasă, cămașă curată, podea spălată. Dar și eu, la fel ca tine, lucrez full time. N-am nici timpul, nici chef să-mi pierd serile cu treaba prin casă.
S-a tensionat, dar m-a ascultat.
Atunci propun altceva, am continuat. Dacă împărțim cheltuielile, hai să fim civilizați. Luăm menajeră de două ori pe săptămână: curățenie, călcat, mâncare pentru câteva zile. Costul tot jumate-jumate. Așa va fi ordine, mâncare bună și niciunul nu va fi terminat la final de zi. Ambianța o fac eu pun lumânări, aleg perdele.
Pe fața lui vedeam, întâi mirare, apoi supărare, și la final distanță. Îl vedeam cum calculează în cap, iar suma nu-i convine deloc.
De ce să vină om străin în casă? spune el cu acreală. Cheltuială de prisos. Tu ești femeie, greu îi să faci o cină pentru bărbatul iubit? E grijă, nu muncă.
Când vine vorba de costul real al muncii femeii, totul devine dragoste și menire. Gătitul e grijă. Banii pentru mâncare piață.
Valeriu, i-am spus blând, dacă eu gătesc și fac curat după o zi petrecută la serviciu, iar tu stai pe telefon sau te uiți la filme, nu-i grijă, ci exploatare. Dacă împărțim bugetul, împărțim și responsabilitățile. Sau luăm menajeră și plătim amândoi. Nu-mi convine să dau aceiași bani ca tine, dar să muncesc dublu.
Nu a spus nimic. Cina a fost încordată, iar el a zis am nevoie de timp să mă gândesc.
A doua zi nu mi-a scris Bună dimineața ca de obicei. Până seara, mesaj scurt: Am multă treabă, mă rețin la birou. Peste trei zile dispărut complet. Nu a mai răspuns la telefoane.
După o săptămână am aflat de la prieteni comuni: ne-am despărțit, cică sunt prea materialistă și nu am spirit gospodăresc. Că vreau doar bani și nu sunt pregătită de familie.
La început mă durea. Șase luni, planuri, vise. Dar, până la urmă, am simțit că am scăpat.
Plecarea lui a fost cel mai bun răspuns. El nu voia pe mine, voia un cuib cald și comod, fără să facă nimic.
Valeriu a dispărut mulțumesc lui Dumnezeu. Mi-am luat menajeră doar pentru mine. Îmi găsesc apartamentul curat, beau ceai și mă gândesc: cât de frumos e să nu trebuie să grijesc de cineva care nu te prețuiește.
