Copii răsfățați
L-ai răsfățat de tot! Îi faci toate poftele, de asta ți-a urcat pe cap! Mirela, nu se poate așa! L-ai stricat de tot pe băiat! Cum, de fapt, și pe tine te-am răsfățat la vremea ta! Nu am pe cine să dau vina! Eu sunt la fel de vinovată. Sunteți niște copii stricați! Și nici să nu-mi mai spui că ești adultă! Tot copilă ai rămas! Nu știi deloc să gândești și să iei decizii potrivite! bombăni Ileana Stelian, trântind cu putere ușa frigiderului, speriindu-se când un magnet cu poza familiei fiicei sale a poposit pe podea.
Era o poză de vara trecută, de la Marea Neagră, unde de data asta, din motive pe care tot nu le pricepea, nu fusese invitată. Ani la rând se ducea cu “ai ei copii” în concediu, ajuta la crescut nepoții, se mai relaxa și cunoștea lume nouă. Anul ăsta, nu.
Ileanei i s-au părut stranii argumentele fiicei sale.
Mamă, vara asta e cam greu cu banii. Plecăm singuri cu copiii. Ție îți luăm separat o vacanță la Băile Felix sau Techirghiol, să te odihnești. Uită-te între timp, alege unde ai vrea să mergi, bine?
Dar, Mirela, copiii cum rămân? Cine-i va supraveghea?
Mamă, Vlad e mare deja, are grijă de Eva, nu te stresa. De data asta nu mergem la acel hotel cu animatori, e scump. Cheltuim cât avem, poate închiriem apartament sau casă. Faci duș la lighean și ne supraveghem singuri copiii… Ca pe vremuri, cu cortul. Important e să prindă Eva soare la mare, că nu răcește toată iarna, știi bine.
Și pentru mine, clar, nu-i loc!
Ileana s-a strâmbat la ideea de-a merge singură la sanatoriu, unde unica distracție sunt seratele de dans pentru pensionari. Altceva era un hotel bun pe litoral, cu lume fină, unde se vorbește franceza pe coridoare. Nu i s-a potrivit, nu era anul ei.
Mămică, înțelegi și tu! O vacanță nu-i doar cazarea, plătim și transportul, și mesele…
Parcă v-am mâncat eu sărăcia!
Of, mama! Chiar trebuie să-ți explic eu lucruri de bun simț? Nu ne-ajung banii să mergem toți! Anul trecut ai renovat apartamentul tău cu banii noștri, am avut probleme medicale, am dat la meditații pentru Vlad, toate astea costă. Ce vrei de la mine? Să nu mai plecăm nici noi cu copiii la mare? Să știi că și eu sunt terminată, abia mă țin pe picioare, ai văzut ce program am avut tot anul!
Da, am văzut! Că ești mamă rea! Niciodată n-ai timp de copiii tăi, tot pe mine și pe mama lui Andrei, soacra ta, ne-ați lăsat. Să luăm Eva de la grădiniță, să-l întâmpinăm pe Vlad de la școală, să-i hrănim, să-i ducem la engleză, la karate și la pian!
Hai că exagerezi! Vlad merge singur la antrenamente. Tu o duci doar pe Eva la dans, și nici nu insiști mereu. Puteam lăsa fata fără lecții suplimentare, că are și la grădi, dar tu-ai vrut să se dezvolte, ai zis.
Deci tot eu sunt vinovată! s-a răstit Ileana, ducându-se cu mâna la piept. Nu sunteți recunoscători deloc! Mă zbat, mă rups, și vouă nimic nu vă convine!
Mamă, hai te rog… Mirela simțea că ea cedează, și cu fruntea lipită de geam încerca să-și calmeze respirația. Eu chiar apreciez ce faci, dar nu mai arunca totul în față, te rog…
Ileana n-a vrut să asculte. Și-a lăsat cu ostentație punga cu costumul de baie cel nou în mijlocul sufrageriei și s-a supărat. Știa să se supere. Când era “supărată”, nu răspundea la telefon, nu asculta mesaje, și dacă răspundea, oftat greu și rostea cu glas stins la întrebările fiicei:
Mirelușa, dacă inima deodată parcă se oprește, apoi abia-abia mai bate, ce-o însemna asta?
Și Mirela lăsa totul baltă, pornea mașina și o lua spre casă de la țară, acolo unde Ileana se retrăgea după certuri, ca să -și liniștească sufletul. Mirela revenea la apartament stoarsă de energie, azvârlea cheile pe măsuță și se retrăgea în dormitor direct pe pat, în haine, plângând încet, neștiind de ce-i face mama așa.
Vlad intra tiptil, o acoperea cu pledul, atingând-o pe umăr:
Hai, mami, nu te mai duce. Bunica se va liniști și va veni ea.
Of, Vlad… Aș vrea să cred asta…
Știa despre ce vorbește. De mică, Mirela a crescut cu o mamă foarte sensibilă, citită, cu două limbi pe buze, înțelegătoare în muzică și arte, dar foarte, foarte jignită din orice. Te putea dojeni și pe românește, și franțuzește, și englezește, cu aceeași ușurință. Pentru micuța Mirelușa nu era supliciu mai mare decât acel du-te și gândește-te la ce ai făcut, fata mea!, fără să-ți dea ocazia să lămurești.
Rareori era mamă ei cu zâmbetul pe buze. Era din aceia care vedeau mereu paharul pe jumătate gol. Totul în jur era neserios profesorii, prietenii, neamurile și, uneori, inclusiv Mirela.
Până la o vârstă, Mirela era geniu și frumusețe. Dădea pe spate prietenele mamei la recital, citea la trei ani, la patru cânta la pian și zicea:
Aud muzica, mami!
Avea Ileana motive să fie mândră. Dar vântul s-a schimbat când Mirela era în clasa a șasea, premiantă. Din senin a luat un patru la dictare. Ileana n-a înțeles nimic, dar n-a lăsat-o nici să spună ce s-a întâmplat.
M-ai dezamăgit! Du-te și gândește-te la comportamentul tău!
Mirela a ascultat tăcut și-a fugit în baie, unde a găsit-o bunica plângând, încercând să scoată o pată de pe fustă. Bunica aflat ce s-a întâmplat crampe la ore, spaima de femeie, necunoscută pentru care nimeni nu-i explicase nimic, că mama a crezut că nu-i cazul.
Discuția dintre mama și bunica s-a lăsat doar cu o migrenă prelungită și astfel de chestii se discută doar cu mama!.
Dar dacă nu știam…?
Data viitoare gândește cu capul tău! De-aia îl ai!
N-a înțeles nimic atunci. Dar de acolo a pornit pentru Mirela primul semn de întrebare mama nu e sfântă, uneori nici nu pune copilul mai presus de sine. Apoi au venit noi și noi dezamăgiri, iar Ileana n-a mai ascuns nervii cu fiica. Deseori trecea pe coridoare cu eșarfa legată pe frunte (de migrene) și Mirela știa: urmează scandal.
Nu striga totuși. Se așeza majestuos în fotoliu și răcea atmosfera cu voce de gheață:
Mirela, mă distrugi…
Nu mai avea nevoie de explicații. Orice putea fi motiv de nemulțumire vrea Mirela medic? Nu, pentru că n-a mai văzut niciodată, cu excepția soțului ei răposat, pe un medic fericit.
Ce dorință prostească! Medicul nu-i pentru femei, o să suferi, cum am suferit și eu!
Dar bunica zicea…
Rezultatul contează! Eu-s văduvă, tu-ai crescut fără tată, tatăl tău a murit de muncă! Gândește la cei din jur, nu doar la mofturi!
Tocmeli până la Bac, apoi Mirela a intrat la UMF Cluj. Între ele s-a lăsat tăcere luni întregi, abia salutau la cafea.
Apoi, când Mirela și-a ales bărbat un oltean pe nume Andrei, trecut pe lista de nepotriviți.
Nu ai găsit și tu pe cineva cu stare bună? Nu financiară intelectuală! Oprește-te, fata mea! Ce-i aia să nu știi cine e Caragiale, Bach sau să nu-ți placă Verdi…?
Andrei e un om bun, mă iubește…
Cu dragoste n-ajungi departe! Dar n-are nimic… mama e aici să vă ajute!
Noroc că acolo, la nunta Mirelei, Ileana l-a întâlnit pe al doilea soț domnul Viorel, colonel pensionar, cu franceză perfectă și o casă la țară minunată.
Hopa, domnule, dar ce accent aveți! flirtra Ileana, uitând de batista pentru ochii înroșiți.
Viorel recita poezii franțuzești, ținea la ordine și curățenie și a adus-o, câtva timp, la starea de bine atât de dorită.
Ce-i drept, cu el, Ileana a fost mai fericită. Viorel a adorat-o și a făcut-o să-și deschidă sufletul, mai ales pe lângă venirea pe lume a lui Vlad și Eva.
Mirelușa! Ce minunați copiii! Vlad, băiat serios, seamănă cu bunicul! Eva, o dulceață! Are nasul și ochii mei, vezi tu!
Nu contrazicea Mirela, era bucuroasă, mai ales că, împotriva previziunilor, mariajul cu Andrei a mers. Iar Andrei, calm oltean, a tolerat cu demnitate toate toanele soacrei.
E mai bine să avem și casa noastră, mama Ileana. A ta e a ta, a noastră e a noastră.
Ți-e greu Mirelei să se descurce? Cu doi copii, doar tu nu le poți face pe toate!
Firma merge, o să reușim. Dacă Mirela vrea să revină la spital, are tot sprijinul meu. Mama promite să ne ajute!
Copiii tăi au două bunici, să știi! ridică bărbia Ileana, privindu-și ginerele tăios.
Așa a ajuns Mirela să se întoarcă la lucru, copiii să crească, iar viața să pară, o vreme, așezată. Apoi, Viorel s-a îmbolnăvit și, în ciuda eforturilor fiicei și a celor mai buni doctori, a lăsat-o pe Ileana plângând.
Of, Viorele… Cum ai putut să pleci?! Doar ce am simțit, în sfârșit, ce e să fii femeie!
După doliul răvășitor, Ileana strângea două buchețele de garoafe albe pentru cimitir și devenise greu de suportat pentru toți din jur. Mirela făcea ce putea concedii, weekenduri, sărbători, mereu cu mama după ea și copii.
Și ce-i așa rău? Și eu sunt parte din familie! le răspundea Ileana prietenelor mirate.
Problemele au apărut când Vlad a crescut. Controlul permanent al bunicii devenise enervant.
Vlad! iar dai muzica aia diabolica tare?! Cum poți să asculți așa ceva?! trăgea Ileana de clanță și strâmba nasul, etalând eșarfa antică pe frunte. Dar Vlad nu era impresionat, prefera să se certe singur.
Eva! Hai la mine să cântăm, să dansăm!
Când îi vedea dansând pe Phoenix sau Alternosfera, Ileana suferea:
Vlad te mai înțeleg, dar Eva nu! Sun oricând la mama voastră!
Sună la tata, buni! Când mama e de gardă, închide telefonul, știi prea bine!
Andrei lua totul cu calm, apoi, seara, acasă, cânta cu Vlad din toți rărunchii și visau amândoi la scena mare.
Mirela i-a cumpărat lui Vlad chitară, deși Ileana s-a opus:
Nu mai aveți nevoie de mine, ce? Vai de mine, nu mai rezist, băiatul doar la muzică visează, la studiat nu se gândește?
Dar e elev bun, mami, și știi asta! Ce-i rău să cânte? Nu ziceai tu că numai dezvoltarea completă face copilul om mare?
Asta nu e dezvoltare, e pierdere de vreme!
Scandalul a ținut zile în șir, Andrei de partea Mirelei, Ileana pe poziții. Nu a răspuns la telefon, nu a deschis ușa. Cheile apartamentului de la Iași tot ea le-a luat “ca să nu le piardă”.
De data asta, Mirela a clacat.
Nu vrea să vorbească nu-i nimic! Gata! și, spălând vase, i-a scăpat pe jos ceașca preferată de la Vlad.
Culorile acelea sparte pe gresie au fost picătura. Iubea mama, doar că, firește, a înțeles că iubirea trebuie să se schimbe, să nu lase să fii rănit mereu.
Vlad! a strigat spre etaj, iar fiul a venit în fugă, surprins.
Ai ales chitara?
Pe bune pot? îi sclipeau ochii.
Trebuie! Ce chitară vrei?
Bass! Ești sigură, mami?
100%! Nu ziceți voi pe bune?
Exact! Dar bunica ce zice?
Că suntem răsfățați… Nu te gândi! Pregătește-te, mergem să iei chitara.
Unde?
În centru, la magazin, unde-s chitarele alea!
Un minut, o iau și pe Eva, mă ajută să aleg!
Privind cum Vlad ținea neapărat s-o ia și pe Eva cu el, Mirela a simțit iar cât e de norocoasă cu copiii ei. Ce adolescent mai vrea să-și tragă sora mică după el pentru sfat?
Chitara a fost cumpărată. Iar camera băiatului a devenit repejor salon de repetiții pentru trupa lui. Aparatura tot de părinți, pieselor le-au dat viață, și când, pe TikTok, clipul cu Eva cântând în deschiderea fratelui a făcut nu știu câte mii de like-uri, a fost clar totul a meritat.
Mirela s-a bucurat în liniște; băiatul era ocupat, iar băieții din gașcă nu mai stăteau la ceartă cu bunica. Iar seara, după ture la spital pline de greutăți, ea venea acasă și era înconjurată de glasuri vesele de copii.
Ileana aștepta. Devenise obsedată de făcut ordine, de prăjituri, de pregătit de toate pentru când vine fata să-i ceară iertare, ca până atunci.
A trecut o săptămână, două, Luna aproape, dar Mirela tot nu a apărut.
Ileana a trecut de la nedumerire la furie, hotărând să n-o ierte de data asta. Apoi a trecut la gândit serios. Pentru prima oară, cineva a reușit să-i arate că nu totul depinde de voința ei. Dacă era altcineva, l-ar fi șters fără regret din suflet. Dar cu Mirela nu merge.
Au trecut lunile.
Și atunci Ileana a înțeles că nimeni nu are de gând să vină cu scuze. Și că, poate, nu numai ceilalți sunt de vină.
Încercând să uite de toate, a plecat la țară. Dar dorul de familie s-a ținut scai, și-a dat seama că nu mai are farmec nici grădina, nici casa. Și nu putea recunoaște față de sine că și ea a greșit.
A venit toamna cu ploi și, într-o zi ploioasă, Ileana stătea la ceaiul preferat, privind peste gardul de la curtea vecinilor, la nepoții lor, alergând pe aleea udă cu cizme colorate în ploaie. Gardul făcut de Viorel, din fier forjat, nu oprea privirea, așa că era mereu parte, vrând-nevrând, la viața vecinilor profesori universitari, cu o droaie de nepoți cuminți.
Văzându-i, Ileana a știut: destul, n-are rost să rămâi încăpățânată până când pentru Mirela va trebui să cumpere garoafe albe, cum cumpără pentru Viorel. Și ce sens are?
A lăsat ceașca pe masă și, peste zece minute, era cu Dacia pe drum spre cartierul de case unde stăteau Mirela, Andrei și copiii.
A stat la poarta casei o vreme, strângându-și curajul, pentru că de data asta, prima mișcare trebuia s-o facă ea.
Toate planurile s-au evaporat de cum a deschis poarta și a urcat pe treptele casei fiicei. Ușa de la intrare stătea întredeschisă, iar de undeva de sus răsuna o gălăgie nebună de tobe și chitare. În bucătărie, Mirela dansa cu o lingură de lemn, cânta tare o melodie despre o păpușă, iar Eva bătea din palme:
Mama, hai să facem și noi un clip pentru TikTok!
Umple două pahare cu suc, le ducem la baieți… Sigur s-o fi uscat gâtul la repetiții!
Mirela porni spre scări, dar când a dat cu ochii de Ileana, a amuțit câteva clipe.
Timpul parcă s-a oprit, curioase femeile să vadă cine-toarce vorba.
Eva a rămas cu paharul ridicat, dar Mirela a luat inițiativa:
Bună, mamă! Te rogi să ai grijă de carne, să nu se ardă? Stăm la masă după ce termină băieții. Ți-e foame?
Ileana a dat din cap, și-a dat jos jacheta de vânt:
Da…
Perfect! a zâmbit Mirela către Eva. Hai, duci tu două pahare, eu două!
Bunico, am lăsat dansurile, m-a pus mama la muzică! Vlad zice că am talent!
Ileana, luptând cu emoțiile, a grijit paharele, urcând după Eva:
O să văd ce chitară are Vlad. E frumoasă?
Roșie, superbă! Eu am ajutat să aleg, vin-o să vezi!
Și au urcat împreună. Mirela făcu un semn mamei:
Ce mai stai, mamă? Cel mai greu pas l-ai făcut!
Și Ileana îi zâmbește, urcă, Vlad îi arată chitara, dându-i, pentru o clipă, înțelepciunea aceea liniștită pe care o așteptase.
Nu s-a schimbat totul dintr-o dată. Discuțiile, nervii, diferențele de opinie nu s-au topit. Încă i se va frânge inima Mirelei la vorbele Ileaniei, și Ileana se va întreba, mereu, unde o fi greșit cu fata ei. Dar ceva, totuși, s-a schimbat.
Vor înțelege, la final, o singură lecție: dacă vrei să fii auzit, trebuie mai întâi să înveți să asculți. Și abia atunci, familia rămâne… acolo, lângă tine.
Și ce poate fi mai de preț?
