Ciudata colegă
Noua colegă a stârnit imediat curiozitatea Anei. Totuși, fata părea să evite interacțiunile cu ceilalți colegi. Nu mergea la cafeneaua din birou și, imediat după terminarea programului, își lua geanta, își punea șapca pe cap și se grăbea către parcare, fără să vorbească cu nimeni. A fost așezată la biroul de lângă Anca. Anca o auzea cum răspundea la apeluri. Vocea ei era plăcută.
– Anca, nu ai reușit să stai de vorbă cu noua colegă? – a întrebat într-o zi Oana, managerul de schimb. – Pare să fie în regulă și are rezultate foarte bune… Dar e cam retrasă. Lucrează la noi de mai bine de o lună și nu și-a făcut niciun prieten. Nici măcar nu-i reține nimeni fața.
Anca a ridicat din umeri:
– Nu, nu am vorbit cu ea. Odată i-am cerut un creion și mi l-a aruncat fără să se uite la mine… Mă simt puțin jignită.
– Poate mai târziu va începe să socializeze…
Curând, Anca a aflat că educația nou-venitei nu era deloc potrivită pentru locul său de muncă. Se pare că Victoria, așa cum o chema pe fată, terminase facultatea de biologie și avea chiar și un doctorat. Cum ajunsese ea aici, într-un simplu call-center, ocupat în mare parte de studenți și tineri abia intrați pe piața muncii, rămâne un mister.
Curiozitatea a determinat-o pe Anca să se apropie de Victoria în timpul pauzei și să-i pună o întrebare despre muncă. Victoria a plecat capul și i-a răspuns Ancăi cu o voce calmă, fără să o privească în ochi. Anca avea impresia că Victoria își ține capul plecat special, ca părul să-i acopere fața.
– Oare e bolnavă? – își puneau întrebări colegii din call-center.
– Nici vorbă, doar că o terorizează coșurile, de aia își ascunde fața, – glumea Dan, administratorul de sistem, considerându-se cel mai amuzant dintre colegi.
Într-o zi, Anca a trebuit să rămână la birou mai mult decât de obicei. Call-center-ul se golise, iar ea a rămas să termine un raport de apeluri efectuate. A trimis raportul prin e-mail către manager și se uită la ceas. Groază, era aproape nouă seara, iar drumul până acasă dura o oră. Mereu i se spunea să se organizeze mai bine.
Anca oftă, închise computerul, își luă paltonul din dulap, încuiă biroul și porni spre casă. Ieșind din clădirea de birouri, și-a dat seama că plouă. Iar umbrela, evident, o lăsase acasă. Până să ajungă la metrou, aveau să fie udată. Ce zi, când o să se termine?
– Te pot duce cu mașina, dacă vrei, – se auzi o voce cunoscută lângă Anca.
Anca se întoarce și vede o fată înaltă, cu o șapcă și o hanorac, stând de cealaltă parte a intrării în clădire. Era Victoria!
– Victoria, ești tu? – a întrebat Anca surprinsă.
Fata a dat din cap.
– Da, mi-am uitat telefonul în birou. A trebuit să mă întorc. Am văzut că ieși. Dacă mă aștepți, te duc unde ai nevoie. Va fi un potop și sunt cu mașina.
– Mulțumesc, nu refuz, – a zâmbit Anca.
În zece minute, cele două fete urcau în mașina Victoriei. Anca a putut, pentru prima dată, să-i vadă fața. Și a rămas șocată. Pe obrazul Victoriei se vedea o cicatrice, nasul părea înfundat în craniu, iar un ochi era pe jumătate acoperit de pleoapa căzută.
Se pare că, simțindu-se privită, Victoria a zâmbit:
– Întreabă, dacă ești curioasă.
Anca a dat din cap negativ:
– Nu, totul e în regulă.
– Dar nu e așa, – a oftat Victoria. – Cât pot să mă mai ascund? Da, am unele probleme. Probleme serioase. Nu am fost mereu așa. Apropo, unde trebuie să te duc?
Anca îi spuse adresa.
– Vrei să-ți povestesc cum s-a întâmplat? E drum lung, voi avea timp. Știi, chiar doresc să mă confesez cuiva. E așa de greu să ții totul înăuntru…
– Bine. Dacă simți nevoia. Dacă nu, nu e obligatoriu. Chiar, – a zâmbit Anca. – Nu sunt chiar așa de curioasă. Și nu voi spune nimănui, dacă contează.
Și Victoria a început povestea ei.
Victoria a fost un copil venit târziu. Mama ei, profesor la catedra de botanică, avea peste patruzeci de ani, iar tatăl chiar cincizeci. Nu mai sperau să devină părinți. Dar s-a întâmplat minunea. Pentru familie, a fost un motiv de bucurie imensă.
– Am învins natura, se pare, – spunea cu zâmbet mama Victoriei.
– Deci o vom numi pe fată „victorie”, adică Victoria, – glumea tatăl ei.
Rapid a devenit evident că Victoria avea un talent extraordinar la învățătură. La trei ani răsfoia cu interes enciclopedii despre natură, la șase ani mergea la școală, pe care a absolvit-o cu note excelente. Apoi a urmat universitatea, la facultatea de biologie.
Părinții nu-și puteau stăpâni bucuria pentru succesul ei. Fără îndoială că o așteptau realizări deosebite. Totuși, planificând viitorul Victoriei, părinții ei nu au luat în considerare un aspect. Dedicându-și tot timpul învățăturii, fata nu prea interacționa cu cei de vârsta ei. Era înconjurată de cărți, se îndrăgostea de concepte și teorii științifice, iar pe peretele camerei ei erau portrete nu de băieți simpatici din trupe la modă, ci de mari oameni de știință.
Acest fapt nu avea cum să nu-i afecteze personalitatea. A crescut introvertită și retrasă. Colegii îi provocau teamă și neliniște, iar ea le provoca mirare și aversiune. Prea deșteaptă, incapabilă să vorbească despre altceva decât știința, nu a suferit de singurătate până când nu a început să se transforme într-o tânără femeie.
Natură și-a spus cuvântul. Victoria a înțeles că acum își dorește să citească nu doar monografii și articole despre tendințele contemporane în genetică și citologie, ci și romane de dragoste. Aceste romane le ascundea sub saltea în camera ei: dacă mama ei ar fi descoperit asemenea literatură, ar fi făcut un scandal.
Victoria mai avea o taină. Suferise întotdeauna din cauza aspectului său fizic. Mai exact, era convinsă că este îngrozitor de urâtă. Înaltă, cu sânii mici, având picioarele disproporționat de lungi și subțiri, cu fața simplă, nasul ca o cartof, pomeții lați… Totul părea nearmonios, incapabil să stârnească în cineva altceva decât milă.
Timpul a trecut. Victoria a terminat doctoratul, devenind doctor în științe. A început să predea la catedra de genetică. Studenții frecventau cu plăcere cursurile ei: Victoria știa cum să facă un subiect captivant și să explice cele mai complexe concepte pe înțelesul tuturor. Părea că totul se aranjează favorabil. Dar Victoria căuta dragostea și visa la un bărbat care o va accepta așa cum este, cu toate defectele ei. Iar în mintea ei defectele nu erau puține.
Și curând l-a întâlnit. Mai precis, EL. S-a îndrăgostit aproape imediat, fără să-și dea seama. De un om care era opusul ei total.
Victoria frecventa o sală de sport destul de prestigioasă, câștigând bine. Și acolo l-a cunoscut pe Daniel. Daniel era fiul unor părinți bogați, un „răsfățat de bani gata”. Din copilărie primise tot ce-și dorise, fără efort sau muncă. Văzând-o pe Victoria, pedalând cu sârg pe bicicleta eliptică, a decis să o cunoască doar pentru a-și testa din nou farmecul masculin. Și Victoria, care nu fusese abordată niciodată de nimeni, a fost cucerită de zâmbetul, privirea și modul lui de a se purta.
Daniel i-a cerut numărul de telefon și a sunat-o a doua zi. Pentru el, Victoria era o ființă amuzantă, ceva ce nu mai întâlnise până atunci. Victoria îl vedea pe Daniel ca pe iubirea ei mare, un bărbat pentru care era dispusă să facă orice. Băiatul a simțit rapid că fata se afla sub controlul său total.
Inițial, a rugat-o să-și amâne orele de la universitate pentru a se întâlni cu el. Apoi i-a cerut să-și schimbe stilul vestimentar. Obișnuită să poarte blugi și hanorace, Victoria a început să adopte fuste scurte, topuri și tocuri. Lui Daniel îi plăcea să simtă că manipulează o fată atât de inteligentă și neobișnuită. Și voia tot mai mult.
– Pisicuțo, ești foarte frumoasă, – spunea el. – Dar, știi, mereu mi-au plăcut fetele cu bust mai mare. Dacă ai avea o mărime puțin mai mare, ai fi perfectă.
După multă chibzuință și evaluare a riscurilor, Victoria a recurs la prima operație estetică. Daniel a fost încântat și se lăuda prietenilor că exista o „cercetătoare” care pentru el și-a „pus implanturi mamare”.
Daniel nu voia să se oprească aici. Victoria și-a mărit buzele, și-a accentuat pomeții, chiar și-a remodelat un pic pleoapele… Munca ei avea de suferit, colegii nu înțelegeau ce se întâmplă cu fata care nu demult era atât de pasionată doar de știință. Victoria tot mai des lipsea de la cursuri, provocând insatisfacția altor profesori nevoiți să o înlocuiască.
Victoriei i se părea că așa trebuie să fie. Se sacrifice pentru ca iubitul să fie fericit. Și el va aprecia eforturile ei. Nu era departe de un posibil viitor împreună. O casă la mare, trei sau chiar patru copii, o bătrânețe fericită… În visele Victoriei se desenau aceste imagini ideale. Între timp, Daniel continua să se distreze, propunându-i noi și noi schimbări dureroase. Victoria nu avea prietene care să-i spună că se întâmplă ceva groaznic, iar mama ei evita discuțiile despre aceste schimbări. Ignora totul, gândindu-se doar la liniștea ei, nu la bunăstarea fiicei.
Totul s-a terminat tragic. Victoria a decis să facă o nouă intervenție: a vrut să-și ridice puțin sprâncenele. Avea puțini bani, așa că a ajuns la un chirurg care cerea sume modice… S-a produs o infecție… A petrecut jumătate de an în spital, suferind mai multe operații. După aceea, aspectul ei s-a schimbat radical.
Daniel a venit să o viziteze în spital doar o dată. Văzând fața umflată a Victoriei și cicatricile, a decis să dispară din viața ei pentru totdeauna. Nu mai răspundea la telefon, nici la mesajele ei, iar uite că, mai târziu, ea a văzut fotografii cu el și o altă fată numită „logodnica” lui pe rețelele de socializare.
Pentru Victoria, a fost un șoc. Dar a reușit să se adune. Pentru știință. Pentru a trăi mai departe, pentru a preda și a se întoarce la universitate, de unde a fost nevoită să plece din cauza sănătății.
După șase luni, a fost externată din spital. Trebuia să-și refacă înfățișarea. Nu dorea să predea cu acel chip. Era rușinată de cum arăta. Așa că avea nevoie de bani pentru o operație complexă și destul de costisitoare.
– Acum lucrez la voi și în altă parte. Și scriu referate la comandă, – a încheiat Victoria povestea ei.
Mașina stătea de mult timp în fața blocului unde locuia Anca. Fata se uita la Victoria cu lacrimi în ochi.
– Cum a putut să-ți facă așa ceva? Ce fel de om trebuie să fii…? – a întrebat Anca cu o voce tremurândă.
Victoria își trecu mâinile peste față și se uită gânditoare pe fereastră, unde picăturile de ploaie curgeau râuri.
– Știi, important e că am înțeles ceva. Trebuie să te schimbi doar pentru tine. Și în niciun caz nu trebuie să te sacrifici. Pentru nimeni și niciodată. Nici pentru dragoste, nici pentru prietenie…
