Scurt și clar: Nu am nevoie de un bărbat pe care trebuie să-l trag după mine!
Mă numesc Cătălina Romanescu și trăiesc în Chișinău, unde orașul se întinde pe malurile râului Bâc. Cu Andrei suntem împreună de aproape trei ani, iar în ultimul an, am împărțit același acoperiș. Îi cunosc familia, iar el pe a mea. De la începutul primăverii, amândoi am început să lucrăm, iar asta ne-a insuflat curaj să facem planuri îndrăznețe: am vorbit despre nuntă, despre copii, despre un viitor ce părea atât de aproape și real. Dar totul s-a prăbușit într-o zi sumbră la început de iunie, când viața lui Andrei s-a spulberat în bucăți. Mama lui a decedat — brusc, fără milă. Se întorcea de la serviciu, a căzut direct pe stradă, răpusă de un atac de cord și a murit pe drumul spre spital. Lovitura a fost devastatoare, durerea — insuportabilă pentru toți.
Nu m-am dezlipit de lângă el nicio clipă. Andrei e bărbatul pe care-l iubesc, cu care am decis să-mi leg destinul. Am stat alături, împărțind nopțile nedormite, ștergându-i lacrimile care curgeau pe obraji și tolerând în tăcere cum își îneacă durerea în alcool, golind un pahar după altul. Strângeam mâna lui în timp ce se prăbușea în deznădejde, în abisul negru, unde nu era lumină. Chiar și când mă alunga, strigând să nu-i văd slăbiciunea, rămâneam. Nu puteam să-l las singur în acest iad. El era totul pentru mine și eram gata să îi port povara împreună cu el.
Dar lunile trec și Andrei este tot același — frânt, rătăcit. S-a închis între patru pereți, izolat de lume. Nu se întâlnește cu prietenii, nu vorbește cu mine zile întregi. Orice aș propune — să ieșim, să ne distrăm, să trăim mai departe — el ignoră, privește cu ochi goi și tace. Stă toată ziua în casă, fixându-se într-un punct, fără să facă nimic. Și-a luat chiar și concediu neplătit, riscând să-și piardă locul de muncă pentru totdeauna. Nu știu cum să-l scot din mlaștina asta. Înțeleg ce pierdere înseamnă să-ți pierzi mama, dar el parcă a murit odată cu ea. Când încerc să-i spun că viața continuă, că trebuie să luptăm pentru cei vii, îmi trântește în față: „Ești insensibilă, cinică!” Poate că are dreptate, dar nu pot să nu ma gândesc și la altceva.
Ce facem dacă nu se termină încercările noastre? Viața nu iartă — ne așteaptă alte necazuri, alte lovituri. Dacă la fiecare asemenea durere se va frânge ca o creangă uscată, cum vom reuși? Dacă mereu va trebui să fiu eu cea care duce totul pe umeri, nu voi rezista. Și nici nu vreau o asemenea soartă! Am nevoie de un bărbat alături — puternic, de încredere, cu care să împărțim greutățile, nu de unul pe care să trebuiască să-l car ca pe un bagaj greu. M-am săturat să fiu sprijinul lui, colacul lui de salvare, în timp ce el se îneacă în propria mare de lacrimi și nici măcar nu încearcă să iasă la suprafață.
Îmi e teamă să mărturisesc asta chiar și celor mai apropiați. Dacă mă vor judeca și ei, spunându-mi că sunt rece, fără inimă? Îmi imaginez cum prietenele mă privesc cu reproș: „Mamă-sa a murit, iar tu te gândești la tine!”Dar nu sunt nepăsătoare — și eu sufăr, și eu plâng nopțile, privind la el, la acest om străin și pierdut în care s-a transformat Andrei al meu. Unde este acel tip care râdea cu mine, plănuia viitorul nostru, visa? El nu mai e și nu știu dacă se va mai întoarce vreodată. Mi-e teamă — teamă să pierd dragostea noastră, teamă să rămân cu el așa, teamă să plec și să regret mai târziu.
Nu vreau să-l părăsesc în necaz, dar nu pot nici să-i mai fiu dădacă. În fiecare zi îl văd cum se stinge și simt cum mă sting și eu. Munca, casa, tăcerea lui — totul apasă pe mine ca o placă de beton. Visam la o familie, la fericire, dar am primit asta — melancolie nesfârșită și singurătate în doi. Cum pot să salvez dragostea noastră? Cum să-l scot din această mocirlă? Sau poate că a venit vremea să mă salvez pe mine însămi? Nu știu ce să fac. Inima mi se rupe între mila pentru el și dorința de a-mi trăi viața. Vă rog, ajutați-mă cu un sfat — cum să-l aduc înapoi la viață sau să găsesc puterea de a pleca, dacă el nu mai este cel pe care l-am iubit? Sunt la marginea prăpastiei și am nevoie de lumină ca să găsesc calea de ieșire.
