Cine ești tu?
Sorina rămâne blocată în pragul apartamentului ei, incapabilă să creadă ce vede.
În fața ei stă o femeie necunoscută, de treizeci de ani, cu un coc mic, iar în spatele ei se zăresc doi copii un băiat și o fetiță care o privesc curioși.
În hol se află pantofii altcuiva, pe umeraș atârnă haine necunoscute, iar din bucătărie se ridică mirosul de ciorbă de burtă.
Și voi cine sunteţi? întreabă femeia, strângând instinctiv copilul mai mic la piept. Noi locuim aici. Grigore ne-a lăsat. El a zis că gazda nu se opune.
Asta e APARTAMENTUL MEU! vocea lui Sorina tremură de revoltă. Și nu v-am permis să locuiţi aici!
Femeia clipește dezorientată, privind spre jucăriile împrăștiate pe podea și spre lenjeria de copii ce se usucă la fereastră, parcă căutând un fel de dovadă a dreptului ei asupra locuinței.
Dar Grigore Ionuț a spus Suntem rude cu el El a zis că nu-ţi e contra Că eşti bună și înţelegătoare
Sorina simte o indignare nemaiîntâlnită și un șoc ca și cum un găleată cu apă rece i-ar fi stropit faţa. Îşi trage încet ușa și se sprijină cu spatele, încercând să îşi adune gândurile. Casa ei, spaţiul ei, viaţa ei şi acum se simte străină în ele.
—
Un an în urmă totul era altceva. Sorina se relaxa pe litoralul Mării Negre, bucurânduse de concediul binemeritat după finalizarea unui proiect complicat de reconstrucție a unui edificiu istoric din centrul Bucureștilor.
La treizecișipatru de ani, ea este o arhitectă de succes, obișnuită să se bazeze doar pe sine. Cariera îi ocupă cea mai mare parte a timpului, iar ea nu se plânge munca îi aduce satisfacție și un venit stabil și bun.
Îl întâlnește pe Grigore pe promenada unui seră călduros din august. El este un bărbat fermecător, puțin mai în vârstă decât ea, cu un zâmbet cald și ochi căprui atenţi.
Divorțat de trei ani, are doi copii un băiat de zece ani, Andrei, și o fetiță de șapte, Mădălina și lucrează ca şef de şantier la o firmă mare de construcţii.
Grigore o cucereşte în stilul său clasic flori în fiecare dimineaţă, cine cu vedere spre mare, plimbări lungi pe faleza sub stele.
Eşti specială, îi spune el, sărutândui cu grijă mâna. Inteligentă, independentă, frumoasă. Nu am mai întâlnit femei atât de depline. Ştii ce vrei de la viaţă.
Sorina se topește în cuvintele și atenţia lui. După relații eșuate cu bărbaţi care fie se temeau de succesul ei, fie încercau să concureze cu ea, Grigore părea un dar al sorții.
El respectă munca ei, o întreabă cu interes despre proiecte, o susţine în momentele dificile când clienţii cer imposibilul.
Îmi place că eşti puternică, spune el. Dar rămâi totodată feminină, delicată, sensibilă.
Concediul se termină, dar relaţia continuă. Grigore vine în Bucureşti, ea îl vizitează în Constanţa. Mesaje, apeluri video, planuri de viitor.
După opt luni, el îi propune să se căsătorească chiar în locul în care sau întâlnit.
Nunta e modestă, dar călduroasă. Sorina se mută în Constanţa, la soţul ei, și începe să lucreze la un atelier local de arhitectură, lăsând apartamentul din Bucureşti neocupat.
Suntem acum o singură familie, spune el, strângânduo în braţe. Copiii mei devin ai tăi, problemele mele devin ale tale. Împreună vom trece peste tot.
La început, Sorina este fericită. Îi place sentimentul unei familii adevărate, căldura căminului, vocile copiilor în casă.
Ajută cu drag pe Grigore cu copiii, le cumpără cadouri, plăteşte activităţi extraşcolare, îi duce la doctor.
Dar, treptat, lucrurile încep să se schimbe.
Mai întâi, mici neînţelegeri Grigore ia bani de pe cardul ei fără să o anunţe. Am uitat să întreb, scuze, spune el când Sorina vede tranzacţia.
Apoi, începe să ceară ajutor pentru pensia alimentară a fostei soţii.
Ştii, spune el, ridicând mâinile cu un zâmbet vinovat. Copiii nu sunt vina lor că venitul nu ne ajunge în această lună. Eu am probleme la muncă, mise întârzie salariul.
Sorina înţelege și vrea să ajute. O iubeşte pe Grigore şi sa atașat de copiii lui.
Însă cererile devin tot mai frecvente și mai mari
Plătiţi călătoria copiilor la bunica din Iaşi, cumpăraţi haine de iarnă noi, contribuiţi la tabăra de vară, plătiţi un profesor de matematică.
Cel mai rău, Grigore începe să transfere bani direct de pe cardul lui Sorina către fosta soţie, fără să o informeze.
Suntem acum părinţi comuni, se justifică el când Sorina se revoltă la un nou transfer. Tu îi iubeşti, nu?
Şi apoi: Salariul tău e mai mare decât al meu. Nu îţi face griji.
Nu e vorba de ce este sau nu este, spune Sorina calm, dar hotărât. Asta sunt banii mei și ar trebui să discutăm înainte.
Desigur, desigur. Data viitoare cu siguranţă te întreb.
Dar data viitoare este la fel ca acum.
Sorina începe să se simtă nu ca soție și partener, ci ca o sursă convenabilă de finanţare. Opinia ei nu mai contează; i se prezintă faptele ca şi cum ar fi inevitabile.
De fiecare dată când încearcă să conteste bugetul familial, Grigore o acuză de răceală, egoism și de lipsă de dorință de a fi o familie adevărată.
Credeam că eşti diferită, spune el cu amărăciune. Credeam că banii nu-ţi sunt importante
—
Într-o zi de mai, când decide să meargă să viziteze mama bolnavă din judeţul Galaţi şi să arunce o ochire la apartamentul ei din Bucureşti, Sorina speră încă că lucrurile se vor repara. Poate o scurtă despărţire îi va face pe amândoi să regândească relaţia şi să găsească un compromis.
Dar ceea ce găseşte în apartamentul ei depăşeşte cele mai rele temeri.
Locuinţa e în dezordine. În bucătărie stă vase murdare, în baie se usucă haine străine, iar în dormitorul ei se află un pătuț de copii.
Pe masă sunt facturi neplătite pentru utilităţi în valoare de peste o mie şase sute de lei.
Cât timp locuiţi aici? întreabă Sorina, încercând să rămână calmă şi să nu strige.
De trei luni, răspunde femeia, încă neînţelegând amploarea situaţiei. Grigore Ionuţ a zis că putem sta până găsim altceva. Plătim, bineînţeles, şase sute lei pe lună. El a spus că sunteţi cu inima mare.
Sorina scoate telefonul, mâinile îi tremură de furie, și sună la soţul ei.
Grigore, nu-mi spune că ai lăsat o familie în apartamentul meu fără să mă întrebi?! Şi unde sunt banii pentru chirie? Optsprezece sute lei pentru trei luni!
Sorina, nu te suprima răspunde Grigore, cu un ton vinovatexculpare. E vorba de rudele mele, Svetlana şi copiii. Copiii sunt mici, nu aveau unde să stea. Tu nu locuieşti acolo. Nu vrei să ajuţi oamenii? Banii îi pun pe o vacanţă în Turcia pentru noi, voiam să fie o surpriză.
În acel moment, ceva din interiorul lui Sorina cedează definitiv, nu din furie, ci dintro clară, rece înţelegere. Îşi dă seama că pentru Grigore ea nu e soție sau partener, ci un simplu resursă convenabilă.
Apartamentul ei, banii ei, viaţa ei totul e la dispoziţia lui, iar el nici nu simte nevoia să îi ceară părerea.
Grigore, spune ea cu vocea lină, dar cu o fermitate de fier. Familia ta are o săptămână să elibereze apartamentul meu.
Sorina, eşti nebună? răspunde el, glasul devenind aspru. Acolo sunt copii! Unde vor merge? Nu eşti fără inimă!
Nu-s problemele mele. O săptămână. Şi vreau toţi banii pentru chirie.
Cum poţi! Eşti soţia mea, suntem o familie!
Nu începe! Întro familie normală se cere opinia fiecăruia, nu se impun faptele.
Închide telefonul și se întoarce spre femeia care ascultă îngrozită conversaţia.
Îmi pare foarte rău, spune Sorina, vocea ei încărcată de compasiune. Dar trebuie să plecaţi. Nimeni nu va cerut acordul meu.
Următoarele zile le dedică schimbării. Sună un lăcătuş şi schimbă toate încuielile.
Se adresează unui avocat pentru a încheia divorţul şi pentru a separa finanţele.
Blochează accesul lui Grigore la conturile şi cardurile ei.
El sună în fiecare zi, imploră, acuză, încearcă să o atingă de milă.
Credeam că suntem o familie adevărată, spune el cu disperare în glas. Credeam că suntem o echipă, că mă iubeşti cu adevărat.
Ai crezut că poţi săţi gestionezi bunurile fără să mă consulţi, răspunde calm Sorina. Dar nu a fost aşa.
Eşti o femeie fără inimă! Distrugi familia din cauză de nişte bani!
Familia a fost distrusă de tine, când ai decis că părerea mea nu contează.
Divorţul se încheie rapid aproape nu există bunuri comune, copiii rămân cu părinţii lor.
Grigore returnează o parte din banii cheltuiţi pentru nevoile sale şi ale rudelor, dar nu tot.
Sorina nu pierde timpul cu proceduri prelungite vrea doar să încheie această capitolă dureroasă cât mai repede.
Vei regreta, spune Grigore la ultima întâlnire la notar. Vei rămâne singură, nu ai nevoie de nimeni. Cine ar vrea o femeie atât de aspră?
Eu am nevoie de mine însămi, răspunde ea liniştită. Şi asta îmi este de ajuns.
După ce toate formalităţile se finalizează, îşi strânge lucrurile şi pleacă de lângă el, de lângă mare, de lângă probleme.
În tren, privind pe fereastră la peisajele ce se derulează, nu se gândeşte la dragostea pierdută, ci la importanţa de a nu te pierde pe tine însăţi în iubire.
Şi îşi aminteşte că iubirea adevărată nu cere sacrificii nemărginite şi nu cere să te renunţi la propria identitate.
