Chiar ea aceea, femeiamamă, ce pare o fiară prinsepână? strigau ei, iar cuvintele Ești greșeala tinereții mele răsunau în urechile lui ca niște ecouri de tăcere.
Liviu nu ştia nimic despre sine, decât că fusese găsit, plângând de foame și spaimă, pe treapta casei unui bebeluș din Iași. Mama copilului, poate încă cu o urmă de conștiință, îl înfășă întro pătură călduroasă,-l acoperi cu o şală din blană de capră și îl așeză, strigând, întro cutie de carton. Nu dorea săl lase pe Liviu să înghețe.
Niciun document nu spunea cum se chema băiatul, de unde venise sau cine îl fusese. Doar în mânuşăa bebeluşului era strâns un pandantiv argintiu mare, în formă de literă A o moștenire de la mamă. Pandantivul nu era din magazinele obișnuite, ci o operă de bijutier, sigilat cu maroul meșterului.
Autoritățile, luânduși rădăcini în acel obiect, căutau neîndurătoarea mamăroibă să o aducă în fața legii, dar pista se împotmolă. Bijutierul care realizase pandantivul murise de bătrâneţe, iar cărțile de atelier nu conțineau nicio însemnare despre acea piesă.
Așa că bebelușul fu înregistrat la căminul de copii ca Alexandru Necunoscut. Încă o copilărie fără nume în satul celor neîncredere.
Liviu îşi petrecu întreaga copilărie în căminul de copii, alimenteazăl statul cu pensii de subvenție. Îi lipsi cu dor neîncetat căldura parentală și visul de a-și găsi un părinţi adevăraţi.
Probabil a făcut ceva groaznic mama mea cu mine. Va apărea şi mă va lua de aici, se gândea, ca toţi fraţii săi de nenorocire.
Când ieşi din cămin spre viața mare, educatoarea îi puse la gât pandantivul și-i povesti povestea lui.
Deci, mama voia să fiu găsit apoi? întreabă băiatul.
Poate! Sau poate că ai smuls din greşeală pandantivul de pe gâtul ei. Copiii mici iubesc să apuce. spuse educatoarea, arătând că pandantivul nu avea lanţ.
Statul io dăduse o garsonieră modestă, dar a lui. Înscrise la colegiul tehnic, absolvi, şi găsi muncă la un service auto.
***
Întâlnirea cu Sânziana fu întâmplătoare: se loviră literal cu fruntea pe strada din Cluj. Mai întâi cărțile de modă pe care lenăpustează ea căzură din mâini, apoi Liviu se grăbi să strângă mormanul, stârnind un vânt de lacrimi şi scântei din ochii tinerilor. Se uitau unul la altul printre priviri tremurate, iar în mijlocul mulţimii restului trecătorilor, zâmbetele lor erau lumini în furtună. În acel moment, Liviu ştiu că sa îndrăgostit pentru totdeauna.
Trebuie să-mi împăcăm greșeala. Te invit la o cafenea, îi spuse el.
Sânziana acceptă fără ezitare, simțind în el un ursuleț dezordinat, aproape frățesc.
Ştii, Liviu, am senzaţia că te cunosc de toată viaţa!, spuse ea în cinci minute de cunoaştere.
Nu mă crezi! Şi eu simt la fel!, răspunse el.
În curând, cuplul se întâlnea zilnic, nu lăsau un minut să treacă fără săse sune şi săse scrie mesaje. Se simţeau unul pe celălalt.
Ori de câte ori Liviu se tăia sau se lovea la muncă, Sânziana suna imediat: Ești eu! Eu sunt tu! Simt că ești destinul meu!.
Ce păcat că nute pot prezenta părinţilor mei ca mireasă! Nu am pe nimeni, oftă el.
Dar eu sunt aici! Și sunt convinsă că părinţii tăi vor sămă accepte, răspunse ea cu încredere.
***
Deci, cum e să spui iubit din căminul de copii? Exclamă Lidia Vasile, mama Sânzianei, căzând în scaunul de piele cu mâna pe inimă.
Măi, dar Alexandru e un băiat bun, vesel! Nu poţi judeca pe toţi la fel! De ce ești așa? încercă Sânziana săşi apere iubitul.
Așa e, draga mea! Înainte să judeci o persoană, vezio și vorbește cu ea! Adul, și o săvedem ce respirație are băiatul tău din cămin, interveni tatăl, Ion Roman, ofițer de resurse umane.
Vani! Nu înţelegi! Nu am crescut copilul ca să se îmbrace cu un om fără stăpân! strigă Lidia, iritată.
În curând vom vedea, când-l vom întâlni, replică Ion cu o sprânceană ridicată.
Lidia, nedreptatecufundată, se retrase în camera ei, închizând ușa cu zgomot. Ion, cu un zâmbet rebel, clipi spre Sânziana:
Nu-ţi face griji, vom reuşi.
Mulțumesc, tată! Sânziana săruta bucuros obrazul lui Ion. Aşa că invităm pe Liviu sâmbăta?
Desigur! Vreau să ştiu cinea iubit atât de mult pe fiica mea.
***
În ziua stabilită, Alexandru, elegant, cu două buchete (pentru Sânziana și viitoarea soacră), şi un tort, stătea pe pragul apartamentului ei. Sânziana, radiantă, îl duse în bucătărie.
Mami, tati, vă prezint pe Liviu!
Tatăl îi strânse mâna, iar Lidia Vasile, primind florile, se înfăţișă brusc albă ca zăpada, ca şi cum ar fi pierdut vocea pentru o clipă. După un moment, îşi recăpătă cumpătul şi cheamă pe toţi la masă.
Scuzaţi-mă, cred că am reacţionat prea tare, îşi ceru scuze.
În timpul cinei, între un înghiţitură şi alta, Lidia întrebă:
Alexandru, ai acest pandantiv interesant. Se vede că nu e fabricat în serie.
E singura amintire a mamei mele. Când mau găsit la poarta căminului, îl strângeam în pumă.
Lidia nu vorbi deloc restul serii, mâncând doar mazăre verde pe farfurie. Ion, viitorul socru, părea mulțumit. Discuţia se îndreptă spre fotbal, schi şi pescuit.
Fată bună!, spuse el când Alexandru plecă.
Ce fel de fată? Nicio cultură, nici educație, nu ştie să vorbească, este obraznică! exclamă Lidia, iritată.
Lidia, ceaţi zis? Eşti nebună? Ceţi face el? întrebă Ion, surprins.
Dar Lidia rămase neclintită:
Trebuie să te despaci de el! Imediat!
Se închise pe uşă, fără sămai spună nimic.
***
Ce să fac? Ce să fac? gândurile ei se învârtau ca o furtună în cap. Cum poate doi oameni să se întâlnească sub acest cer imens? Îşi ridică ochii, plini de lacrimi, spre o fotografie veche, ascunsă între uşile cu sticlă ale bibliotecii.
În poza albnegru, o tânără frumoasă se privea cu mândrie la sine, iar pe gâtul ei strălucea acelaşi pandantiv pe care îl vedese azi la Alexandru.
Nu lam pierdut atunci! Aşa că acest mic hoţiş a reuşit săl smulgă! gândise.
Îşi ascunse fotografia în buzunar:
Trebuie să nul las pe Ion şi pe Sânziana să vadă asta acum! Trebuie să inventez ceva!
Lidia nu dorise somn toată noaptea. Singura idee: să-l convingă pe Alexandru să părăsească oraşul pentru totdeauna.
Iartă-mă, draga mea, am greșit ieri. Aș vrea sămi cer scuze şi în faţa lui Alexandru. Îmi dai numărul lui?
Sânziana, neştiind nimic, io dăduse cu bucurie numărul iubitului.
Lidia, singură în casă, forma numărul.
Alexandru, salut! Poţi să vii azi la noi? Întro oră?
Desigur! Voi fi acolo.
Întro oră, Alexandru apăru la poarta apartamentului. Lidia, cu ochii roşii şi cu lacrimi, îl întâmpină.
Trebuie să vorbim! spuse scurt și îl duse în camera de zi.
Alexandru, trebuie să te despaci de Sânziana. E secretul meu. Jură că nici fiica mea, nici eu nu vom afla.
Bine, jur! răspunse Liviu, şocat, aşezânduse pe marginea canapelei, cu picioarele tremurând.
Alexandru, Sânzianateacunoscut ca pe sora mea! declară Lidia, arătândui fotografia cu pandantivul pe gât.
Mamă? întrebă Alexandru, lacrimile curgând încet. Şi tatăl?
Lidia clătină din cap:
Nu, Ion Roman nuţi e tată. Eu şi Vasile neam întâlnit când eram tineri. El a intrat la școala militară. Eu eram nebună, am lăsat un copil să se nască, el ma părăseşte. Am dus copilul la un cămin, iam spus că a murit, apoi mam întors, am căsătorit cu Ion.
Şi eu? Ce fac eu, mamă?
Tu eşti greșeala tinereții mele. Nu ai dreptul să distrugi tot ce am construit cu greu! Ai venit pe lume fără invitație, iar acum ai apărut când nimeni nu te aştepta! Pleacă, ascundete, lasămi familia în pace!
Alexandru stătea fără să poată vorbi.
Numa, ești cu adevărat o fiară, o mamăbestie!, strigă Lidia.
Alexandru oftă greu și închise ochii:
La revedere, Lidia Vasile! Nu voi dezvălui niciun secret.
Însă eu îi voi spune tatălui! se auzi o voce în spate.
Dintro parte a uşii, Sânziana apăru, cu braţele încrucișate, privind cu ură la mamă.
Mereu te-am considerat o persoană bună, mamă, dar eşti o tăgadă, o tăgadă adevărată!
Îmi pare rău, sora mea! murmură Alexandru, plecând cu capul plecat, dorind să dispară ca o bulă de săpun spartă.
Câteva zile mai târziu, Alexandru se înrolă la oficiul de recrutare, devenind soldat în zona de frontieră. Ion şi Sânziana îl însoţiseră la plecarea lui. Ion, cu o strângere de mână robustă, spuse:
Fiu, ţine-te bine! Ştiţi că suntem familia ta. Așteptăm să te întorci!
Sânziana îl îmbrăţiase pe fratele ei și șopti la ureche:
Întoarcete, frate, te iubim.
Alexandru simţi căldura în suflet. Chiar dacă nu avea mamă, nu era singur în lume. Acum avea tată și soră. Regretă doar că ia iubit pe Sânziana mai mult decât pe sora lui.
Lidia rămase singură. Ion o părăsi, spunând că nu poate tolera un asemenea act. Ea continua să îl învinuie pe Alexandru că apare mereu în momente nepotrivite.
Așa sa terminat povestea, în tăcerea unei camere de hotel, cu un click pe like și cu comentarii ce încă înfloresc pe reţele.
