5 aprilie 2025
Astăzi am deschis din nou jurnalul să-mi aștern gândurile, căci viața mea pare să se fi trasă ca un fior de vânt printr-un sat de la marginea orașului.
Nu poate fi așa, mama mea, sărăcăcioasă ca o fiară închisă în colț! acestea îmi răsună în urechi în fiecare dimineață, când îmi amintesc cuvintele cu care misa fost aruncat în suflet: Ești greșeala tinereții mele.
Despre mine, Andrei Popescu, știam doar că am fost găsit, țipând de foame și de frică, pe pragul unei căsuțe de la Buiucani, în Chișinău. Mama copilului, poate că mai avea puțină conștiință rămasă, la înfășurat întro pătură călduroasă, a adăugat o eșarfă de puf de capră și la pus întro cutie de carton, evitând să-l lase să înghețe.
Nimeni nu la înscris în actele de naștere, nu știm cum îl chema în acea zi, de unde venea. Singurul indiciu era un pandantiv de argint, bigulat în formă de literă M, pe care micuțul îl strângea cu pumnii o relicvă a mamei sale, nu un simplu lăptic de la magazin. Era un pandantiv de autor, cu ștampilă de bijutier, și niciun registru nu menționa meșterul care la creat, căci omul murise din bătrâneţe.
Autoritățile au încercat să-l găsească pe mama zână care la abandonat, dar pista sa închis în moartea bijutierului. Copilul a fost înscris în Azilul de Copii ca Andrei Necunoscut. Așa a rămas el o copilăroasă a statului, cu toate drepturile și ajutorul de care se bucură un copil în grija lumii.
În copilărie milipsea dragostea părintească și visam la ziua când aș reîntâlni pe mama și pe tata. Poate că sa întâmplat ceva cumplit și mama ma lăsat în urmă. Va veni să mă ia de aici, îmi șopteam, așa cum își spune toți frații mei de pe drum.
Când am ieșit din azil și am pășit în viața mare, educatoarea mia pus pe gât pandantivul și mia povestit istoria lui.
Așa că mama voia să fiu găsit? am întrebat, cu ochii mari.
Poate așa. Sau poate ai rupt din greșeală pandantivul de la gâtul ei. Copiii întotdeauna prind lucruri în mână. Și nu era niciun lanț, ci doar strângea pandantivul cu pumnul, îmi răspunsese ea.
Statul mia alocat un apartament mic, dar al meu. Am intrat la Colegiul Tehnic Auto, am absolvit și am început să lucrez la un service auto din centru.
***
Alegerea nu a fost niciodată planificată. Lam întâlnit pe Alina cu o întâmplare de tip bătaie în frunte. Ne-am ciocnit pe stradă, iar ea purta sub braț un teanc de reviste de modă. Când am încercat să culeg coborârea căzătoare, am lovit din greșeală căsuța ei, iar amândoi am rămas cu lacrimi în ochi și scântei ce păreau să sară din priviri. Am stat acolo, în mijlocul mulțimii, și neam zâmbit prin bătaia lacrimilor. Atunci am înțeles că mă îndrăgostesc pe vecie.
Trebuie să-mi limpezesc păcatul! Vă invit la o cafea, domnișoară! iam spus. Alina a acceptat fără să clipească, văzând în mine un tip de ursuleț încăpățânat și aproape copilăros.
Andrei, am senzația că te cunosc din totdeauna! mia spus, la doar cinci minute de la prima noastră cunoaștere.
Nu mă crezi? La fel simt eu! iam răspuns.
Am început să ne scriem și să ne sunăm zilnic. Oricând părea că mă lovesc la muncă, Alina ieși imediat la telefon: Ești bine? Ce sa întâmplat?
Tu ești pentru mine ca o soră, iar eu suntem destinaţi unul pentru altul! iam mărturisit întro seară, având însă un mic regret: nu puteam să o prezint părinților mei ca pe viitoarea mea soție, pentru că nu aveam pe nimeni.
Alina a răspuns: În schimb, eu voi fi bine primită de părinții tăi.
***
Deci, băiatul din azil e partenerul tău? a exclamat Lidia Vasilescu, mama Alinei, căzând cu o mână pe inimă pe un scaun de piele.
Mămică, Andrei e un băiat bun și hazliu! Nu toți copiii din azil sunt sălbatici! a intervenit fiica, încercând să-l apere.
Exact, draga mea! Înainte să judeci pe cineva, trebuie să-l cunoști și să vorbești cu el. Adu-l și vom discuta ce respiră băiatul de la azil, a intervenit tatăl ei, Ion Radu, ofițer de resurse umane.
Nu! Nu e corect să creștem o fiică să se căsătorească cu un nenăscut în sânul unei familii! Ceva nu e în regulă cu părinții săi! a strigat furioasă Lidia.
Ion Radu a răspuns cu o expresie de calm: Vom vedea când îl vom întâlni.
Lidia sa retras în camera ei, închizând ușa cu zgomot. Ion a făcut cu ochiul spre Alina:
Nu-ți face griji, scumpă, totul se rezolvă.
Mulțumesc, tată! Voi aduce pe Andrei sâmbăta viitoare? a spus Alina cu bucurie.
Desigur! Vreau să-l cunosc pe băiatul care a cucerit inima fiicei mele.
***
În ziua stabilită, Andrei a venit înalt și îmbrăcat cu două buchete unul pentru Alina și unul pentru viitoarea soacră și un tort. Alina la condus în bucătăria apartamentului.
Mămică, tată, vă prezint pe Andrei! a strigat Lidia, luând florile și, dintrodată, a înroșit ca o cireșă la soare. A rămas mută câteva clipe, apoi a chemat toți la masă.
Scuzați-mă, am fost puțin emoționată, a explicat Lidia în timp ce servea cina.
În timpul cinei, Lidia a remarcat pendulul de pe gâtul lui Andrei:
Ce pandantiv interesant ai, domnule! Se vede că nu e o piesă de serie.
Este singura amintire a mamei mele. Când mau găsit la porțile azilului, îl strângeam cu pumnii. ia răspuns Andrei.
Lidia nu a mai rostit cuvinte toată seara, doar a rămas cu o farfurie de mazăre în care învârtise cu furie. Ion a găsit în tânărul nostru o nouă legătură, vorbind despre fotbal, schi și pescuit.
Băiatul e grozav! a spus el când Andrei a plecat.
Groaznic! Nu are nici o cultură, nici măcar o manieră! a exclamat Lidia, arătândui cu degetul spre el.
Ce? Ce am făcut să o supăr? a întrebat Ion, nedumerit.
Lidia a răspuns cu fermitate:
Trebuie să te despaci de el, chiar acum!
***
În mintea mea sa înfiripat un vârtej de gânduri: Cum a putut să se întâmple să ne întâlnim sub același cer, pe această planetă?. Am luat o fotografie veche dintro bibliotecă, cu un albnegru care arăta o tânără cu un pandantiv similar pe gât.
Așadar nu lam pierdut, a fost doar sărit din mâini, am gândit. Am ascuns fotografia în buzunar și am zis: Nu e de gând să o vadă Ion și Alina acum.
Lidia nu a dormit toată noaptea. Singura soluție pe care a găsito a fost să-l convingă pe Andrei să părăsească orașul.
Scuze, scumpa mea! Vreau să cer iertare de la Andrei. Îmi dai numărul lui?
Alina, neștiind ce se întâmplă, ia dat cu încredere numărul de telefon.
Lidia a sunat imediat:
Andrei, poți veni azi, în aproximativ o oră?
Desigur, voi fi acolo.
Andrei a bătut la ușă, cu inima bubuind ca un ciocan de fier. Lidia ia deschis ușa, cu ochii plini de lacrimi, și a spus:
Trebuie să vorbim!
Andrei, trebuie să te desparti de Alina. E secretul meu. jură că nici fiica mea, nici eu nu vom afla.
Jur! a răspuns el, șezând pe marginea canapelei, cu picioarele tremurând din frică.
Alina este sora ta! a declarat Lidia, arătând fotografia ei cu pandantivul identic.
Mămică? a exclamat Andrei, cu ochii plini de lacrimi.
Tatăl tău nu e Ion Radu. Eu am fost cu Vasile când am pornit la școala militară. Era o adolescentă nebună, am sărit peste tot: am lăsat să se nască copilul tău în alt oraș, la bunica, și apoi lam trimis la azil cu un pandantiv ca să sper să-l protejez. Apoi am căsătorit cu Ion și iam spus că copilul a murit.
Și eu? Eu? a întrebat Andrei, tremurând de durere.
Ești greșeala tinereții mele! Nu poţi să distrugi tot ce am clădit! Ai venit pe lume nechemat și acum vine să ne tulbure liniștea! Pleacă! Întoarcete la părinții tăi!
Andrei a rămas în picioare, fără să spună un cuvânt.
N-așa arată mama mea, cu blestemul ei de copilărie?, a șoptit în sine.
Cu un oftat greoi, am plecat din casa Lidei, știind că nu-i pot dezvălui nimic.
Vom spune totul tatălui! a auzit un glas în spatele meu.
Am întors capul și am văzut pe Alina, cu mâinile strânse, privind cu furie la mama ei.
Întotdeauna te-am considerat o persoană bună, mamă, dar tu ești o rușine adevărată! a țipă.
Am plecat în grabă, cu ochii în pământ, dorind să dispar ca o bule de săpun.
Câteva zile mai târziu mam înrolat la biroul de recrutare. Ion și Alina au venit să-mi vadă plecarea. Ion ma îmbrățișat ca pe un fiu, iar Alina mia șoptit la ureche:
Întoarcete, frățioare, noi te așteptăm.
Inima mia încins pentru prima dată, căci, deși nu am avut o mamă, am găsit un tată și o soră. Îmi pare păcat că am ajuns să iubesc pe Alina mai mult decât pe sora mea de sânge, dar viața nu e niciodată simplă.
Lidia a rămas singură, iar Ion a încheiat relația cu ea, spunând că nu poate să suporte așa ceva. Ea continuă să arunce vina pe Andrei, pe care îl numește apariție târzie.
Închei această însemnare cu un gând pe care-l port în piept: **nu contează de unde vii, ci ce alegi să devii și cine lași să îți fie alături.**
Andrei.
