Ce zici, Ioan? Suntem căsătoriţi de zece ani! Ce amăgire? Eu am destul și pe tine!
Valentina nu a putut să rămână calmă. Simțea, ca prin piele, că bărbatul îi este infidel. Incertitudinea o strângea tot mai tare și, într-o zi, a strâns curajul să-i vorbească deschis.
A întrebat dacă există sau nu o altă femeie, dar el a răspuns doar:
Ce zici, Ioan? Suntem căsătoriţi de zece ani! Ce amăgire? Eu am destul și pe tine!
Se părea că vorbea sincer, cu inima la gură. Valentina nu a observat nicio imperfecţiune în zâmbetul său, în cuvinte sau în privire, însă ceva nu îi dădea pace.
Valentina nu era genul care se încredinţa în noroc, așa că a hotărât să afle adevărul cu orice preţ. Cum să procedeze?
Răsfoind sfaturile de pe internet, a început prin a verifica telefonul soţului. Nu a găsit nimic semnificativ, doar nişte discuţii banale cu două colege de liceu, niciun indiciu care să o tulbure. Ce dacă?, s-a gândit ea.
Ioan nu-şi stabilise niciodată o parolă la telefon. Nu avea de ascuns, se părea. Nici mesaje secrete, nici conversaţii ascunse. Era ca un înger în trupul lui.
Uneori, Valentina se simţea că îşi imaginează totul, însă ori de câte ori Ion întârzie de la muncă, ea simţea un fiori neplăcut.
O prietenă îi spunea mereu:
E doar presupunerea ta! Ion te iubeşte şi nu se va uita la altă femeie! Tu cu acuzaţiile tale stric totul!
Dar Valentina nu asculta. Sufletul îi spunea altceva, iar ideea de a împărţi bărbatul cu altă femeie era de neconceput pentru ea.
Într-o zi a decis să-l caute la birou, să vadă dacă totul este în regulă la locul de muncă. Când la zărit, Ion sa înfuriat, pretinzând că îi rupe reputaţia în faţa colegilor. A trebuit să se ceară scuze mult timp, dar el a iertat repede.
Se părea că viaţa lor mergea lină: casă plină, doi copii în creştere, să trăieşti şi să te bucuri. Însă Valentina căuta mereu o aventură, ca un cinciminusun.
Aşa cum se zice: Cine caută, găseşte. Însă ea nu găsea încă.
În general, Valentina simţea anxietatea pe care o trăiesc multe femei de treizecişicincisprezece de ani, temânduse să rămână singură cu cei doi copii. La exterior părea calmă, dar înăuntru totul ardea.
Ion nu părea să aibă niciun semn de trădare: nici machiaj pe cămaşă, nici parfum străin, nici schimbare de stil, dar ea simţea totuşi că ceva nu era în regulă.
Dacă nu ar fi fost un accident, Valentina probabil nu ar fi aflat niciodată adevărul. Adevărat sau inventat? Vom vedea în continuare.
Când fiul lor mai mic a intrat în clasa I, Valentina a decis să înveţe să conducă. A început şcoala de șoferi, mergând la ore seara, după muncă. După trei luni a promovat examenele şi a obţinut permisul de conducere.
Ion a fost atât de mândru încât ia cumpărat o maşină. O maşină mică, dar totuşi maşină. Valentina era slabă şi nu foarte înaltă, aşa că se simţea confortabil în interior şi îi era uşor să parcheze.
Ion, deşi nu admitea, a achiziţionat maşina doar ca să nu o oblige pe Valentina să-i ceară să o şoferiască. Credea că este prea devreme pentru ea să conducă, că trebuie să adune experienţă mai întâi.
Într-o zi de weekend, Valentina sa trezit mai devreme decât de obicei şi a hotărît să le facă o surpriză familiei să coacă o plăcintă cu vinete şi pui, pe care toţi o adorau. Dar nu avea făină.
A aflat că afară era iarnă, zăpadă adâncă, însă învăţase să conducă în condiţii de iarnă. A decis să meargă repede la magazin. A mers la maşină, dar nu pornea. Sa întors în casă, iar copiii încă dormeau. A trecut în tăcere pe hol, fără să-i trezească.
Încălţând încălţămintea de iarnă, a hotărît să profite de maşina lui Ion fără să ceară acordul. Ce se întâmplă dacă iau câteva kilometri în jurul casei?, sa gândit ea. El nici nu va şti.
A luat cheia maşinii şi a plecat din nou afară. Pe măsură ce motorul se încălzea, a şters geamurile. A deschis portbagajul, ştiind că acolo Ion păstra şerveţele. Din greşeală, cu mâna a lovit ceva şi a căzut pe podea.
A ridicat obiectul şi a găsit un telefon. Nu era al lui Ion îl cunoştea prea bine, şi nu semăna deloc cu telefonul lui. Gânduri negre iau început să învârtă în cap, căci Ion spunea adesea că nu prinde niciodată telefonul pe întâmplare, dar încă a apăsat pe buton şi la aprins.
Primul mesaj pe care la citit era de la o Oksana:
Dragă mea, mie dor de tine! Vino repede la mine! Aştept cu nerăbdare!
Valentina a rămas cu gura căscată. Fără parolă, a început să citească conversaţia. Maşina încă încălzea, iar ea se afunda tot mai mult în lectură.
Mesajele erau lungi, parcă nu se terminau niciodată. Se dovedi că Ion lucra zilnic până la ora şapte seara şi ajungea acasă abia la ora nouă. Valentina nu se gândise niciodată să verifice când termina el munca.
Se vedea că, aproape în fiecare zi, Ion pleca după program la o Oksana, o femeie pe care nu o cunoscuse niciodată, pentru o oră, apoi se întorcea acasă ca şi cum nu ar fi făcut nimic. Ia scria mesaje pe care Valentina nu le auzise niciodată de la soţul ei.
În fotografiile ataşate era o femeie mai în vârstă, în jur de patruzeci de ani. Ce căuta aceasta la el?
Valentina sa înfuriat enorm.
În momentul în care se pregătea să iasă din maşină şi să plece acasă, la văzut pe Ion venind pe alee, parcă venind de la magazin. La lăsat pe jos o notă că plecase la cumpărături; probabil că Ion a profitat de absenţa ei pentru a trimite încă un mesaj Oksanei.
Valentina a început să-şi amintească că Ion adesea se întorcea seara la maşină uitase portofelul, căuta ceva. Ieșea des pe la noapte, dar se întorcea repede, aşa că nu a observat nimic.
Ion a observat-o la volan și sa apropiat.
Ția permis cineva să faci asta? Nu am fost de acord!
Valentina, furioasă, a apăsat acceleraţia în spate, a schimbat treapta şi maşina a lovit gardul din spate cu un ţipăt ascuţit. Simţi o uşoară uşurare.
A ieșit din maşină, privind spre Ion, şi a strigat:
Du-te la Oksana! Îţi voi arăta cum poţi trăi fără casă şi fără maşină! Pleacă, să nu te văd mai niciodată!
A aruncat cheia de la Audi al său întrun morman de resturi şi sa întors în casă.
Băieţii deja se treziseră, nu ştiau ce sa întâmplat. Câteva minute mai târziu, Ion a încercat să intre, dar Valentina înlăuntru închisese ușa pe chei și nu la lăsat să păşească.
Pleacă! Nu te întoarce! a strigat ea prin tot apartamentul.
Ion a plecat în papuci şi halat, grăbinduse spre casa Oksanei, sperând să găsească căldură acolo. Dar ușa Oksanei sa deschis şi, din interior, a răsunat o voce de bărbat:
Scumpule, eşti aproape? Te aştept!
Se pare că Oksana avea şi alţi iubiţi, căci nu venea niciodată în weekend la Ion. Ea a închis ușa în faţa lui, la privit cu milă şi a la lăsat să plece.
Ion a rămas să-şi rătăcească gândurile spre casa mamei sale, care locuia la două străzi distanţă. Marina Pavlovna, mama lui, la întâmpinat, la încălzit, ia dat mâncare şi la ascultat povestea despre o soție răugânditoare. Ea ia spus cu blândeţe:
Nu-ţi face griji, dragule! Cine ar fi crezut că Valentina te va trăda așa? Viaţa îţi mai aduce sărbători, ai încă treizecişicinci de ani! Îţi vei găsi altă dragoste, nu te teme!
Aşa că Ion a rămas la mama lui, hotărât să-şi refacă viaţa. Sa bucurat să fie liber, până când Valentina a depus cererea de pensie alimentară. Atunci a realizat că noua viaţă nu va fi așa de uşoară. Cel puţin mama nu la abandonat, căci altfel ar fi pierdut totul.
Continuă să urmăreşti poveştile noastre, lăsaţi comentarii şi daţi un like! spune naratorul, amintinduse de zilele trecute.
