Ce țipi la mine?! s-a răstit bărbatul. Eu îi fac tratament și-i dau de mâncare soției tale, și tu ridici tonul la mine?! Ia uite unde am ajuns! Au țipat unul la altul jumătate de oră, până când cioara a răgușit, iar bărbatul a obosit de tot…
Se întorcea acasă după tura de dimineață de la fabrică. În față erau zilele libere și deja doar gândul ăsta îi făcea ziua mai bună. Dar nu era vorba doar de odihnă. Sâmbătă seara îl aștepta o întâlnire mult așteptată cu o femeie pe care o cunoscuse pe internet.
De-o lună scriau zilnic, povestind unul altuia despre munca lor, despre pasiunile și gândurile lor despre viață. Așa cum se întâmplă la începuturi. Și, în sfârșit, stabiliseră o întâlnire. Trebuia doar să sune la un restaurant cochet, să rezerve o masă și să-și aleagă o cămașă potrivită.
Cu gândul la toate astea, aproape că ajunsese la blocul lui o clădire de patru etaje, cu apartamente mici. Mai avea doar vreo cincizeci de metri până la intrare. Parcă un pas, și viața s-ar fi putut schimba cu totul. Dar…
Of, mereu există un dar.
Chiar în dreptul intrării, dintr-un copac pe care nu-l observase niciodată, a căzut la picioarele lui o cioară. Se zbătea disperată, croncănea sfâșietor, iar deasupra, în copac, o ceată întreagă țipa de parcă s-ar fi întâmplat o tragedie.
Exact asta-mi lipsea, a oftat bărbatul.
Cioara se chinuia să se ridice, dar cădea la loc. Când s-a aplecat, a văzut că avea lăbuța dreaptă ruptă.
Și ce să fac eu cu tine acum? a zis cu voce tare.
Nu a putut trece indiferent pe lângă ea. Și-a dat jos geaca, a învelit cu grijă pasărea ca să n-o scape și s-a grăbit spre bloc, cu ceata croncănind după el, de parcă-l băteau la cap.
Ajuns acasă, a scos cu grijă cioara și a încercat să-i verifice rana. În secunda următoare, cioara s-a năpustit cu ciocul în degetul lui.
Doamne-ajută! a mai zis printre dinți, și, abia stăpânindu-se, i-a înfășurat ciocul într-o cârpă.
A sunat la toate clinicile veterinare din Chișinău, dar niciuna nu se ocupa de păsări. Prietenii nu știau nici ei ce să-i facă. Atunci i-a venit o idee: la urma urmei era mecanic priceput, poate se descurcă el cumva.
Prima dată i-a făcut ciorii culcuș într-o cutie joasă, pe care a așezat-o pe pervaz. A pus niște prosoape moi și gata. A botezat-o imediat: Sorina.
Câteva ore bune s-a chinuit să îi facă o atelă: a tăiat două bețișoare mici, le-a fixat cu bandă izolatoare și, cu ajutorul unui cuțit și a unor talente de om iscusit, i-a prins bine lăbuța, apoi i-a dat drumul la cioc.
Sorina a încercat iar să-l ciupească.
Stai calmă, i-a zis, mângâind-o. Vreau să te ajut. Dar trebuie să te hrănesc și să-ți dau apă.
Internetul i-a spus că are două destinații: pescărie și farmacie. De la pescărie a cumpărat viermișori și larve, iar de la farmacie o pensetă și o seringă. Ajuns acasă, a început să o hrănească.
Trebuia să-i desfacă ciocul cu grijă și să-i bage mâncarea. Apa i-o turna cu seringa. Cioara croncănea, scuipa și încerca să-l ciupească. El bombănea, dar nu se lăsa.
La final, și el, și cioara au obosit. Sorina, sătulă, sleită de durere, a adormit. La fel și el.
Dimineața, același ritual: hrană, scandal, încăpățânare din ambele părți. Dar atunci, privind pe fereastră, a văzut un cioroi mare, cu pene strălucitoare, privind atent toată tevatura.
Nici nu știe de ce a făcut-o a deschis geamul.
Tu trebuie să fii soțul Sorinei, așa-i? Poți intra, vezi, nu vreau decât să o ajut.
Cioroiul l-a privit atent, aplecând capul, cu ochiul drept spre Sorina din cutie. A pășit încet înăuntru.
Sorina a scos un sunet slab. Cioroiul s-a întors către bărbat, și a început să croncăne răspicat.
Ce-ai, domle, de țipi la mine?! s-a supărat și el. Îi dau tratament soției tale și tot eu sunt vinovat?! Uite până unde am ajuns!
Au țipat unul la altul vreun sfert de oră bun el și pasărea. Până când cioroiul de-abia mai scotea vreun sunet, iar omul era și el epuizat.
Atunci bărbatul a împins două cutiuțe către cioroi una cu larve, alta cu viermi. Fără să zică nimic.
Pasărea a privit cu atenție mâncarea ca și cum îi evalua calitatea, apoi s-a pus pe mâncat.
Ei așa, a râs omul. Poftim, ai parte. Parcă numai pentru voi alerg pe la magazine!
După ce s-a săturat, cioroiul a apropiat Sorina și, cu grijă, a început să îi aranjeze penele.
Uite ce familie tandră, a spus bărbatul, emoționat fără să vrea. Stați liniștiți, o pun eu pe picioare. Doar roag-o să nu mă mai ciupească și să mănânce liniștită.
Noaptea cioroiul a plecat, dar dimineața era din nou pe pervaz, bătând cu ciocul în geam. A intrat, a verificat-o pe Sorina și a luat micul dejun.
Bună dimineața, i-a zâmbit bărbatul. Cred că începem să ne înțelegem.
În timp ce hrănea cioara și încerca să-i explice să nu-l mai muște, soțul ei privea atent, dar nu se băga.
Și, deodată, omul a simțit că-i pică fisa:
Vai de capul meu… a murmurat, apucându-se cu mâinile de cap. Ea mă așteaptă! N-am dat telefon, n-am rezervat masa…
A pus mâna pe telefon și a sunat.
Îmi pare rău…, a început el și i-a povestit totul, sincer, despre cioara salvată.
Deci pentru tine o cioară e mai importantă decât întâlnirea noastră? l-a întrerupt dezamăgită ea.
Nu-i chiar așa… Important e totul, dar pur și simplu s-a întâmplat…
Atunci stai cu cioara ta! i-a zis tăios și a închis.
Ei, s-a dus și întâlnirea, nici nu a început, a spus el cioroiului, cu glas greu.
În clipa aceea, cioroiul s-a așezat pe masă, a dat din aripi, s-a umflat în piept și s-a plimbat cochet de colo-colo, ca un actor.
Bărbatul n-a putut să nu zâmbească:
Nu știu dacă pricepi ce spun, dar simt că mă susții. Tu zici să nu disper? Să fiu tare?!
Chiar atunci a sunat la ușă. Pe hol era vecina de la etajul cinci o femeie mereu zâmbitoare, pe care o saluta des în lift.
Iertați-mă…, a zis ea cu o ușoară rușine. Dar de câteva zile zboară un stol de ciori pe la fereastra dumneavoastră. E totul în regulă? Sunteți bine?
Nu prea pot explica așa scurt, a zâmbit el. Poate intrați să vedeți cu ochii dumneavoastră.
Intra și rămâne uimită.
Doamne… Salvați o cioară?
Pe Sorina, corectă el.
Atunci cioroiul e Costel, a izbucnit vecina râzând.
Râsul ei era atât de cristalin încât parcă băteau clopoței de argint. Și brusc bărbatul și-a dat seama cât de dor îi era să audă așa ceva. A privit-o și a uitat de întâlnire.
Costel iar s-a umflat în pene și s-a plimbat pe masă, iar vecina a râs iarăși cu poftă.
De atunci parcă totul a mers mai bine. Costel clar a prins drag de vecină: de fiecare dată când apărea ea, el începea să se aranjeze și să-i stea în cale. Ea râdea și roșea.
Sorina a început să înțeleagă că i se vrea binele și a lăsat-o mai moale cu ciocnitul și a început să mănânce singură. Se însănătoșea mai repede. El i-a dat vecinei o copie de cheie, iar când lipsea de acasă, ea avea grijă de pasăre.
Femeia asta începea să-i placă din ce în ce mai mult. Se pregătea să o invite la o cafea, dar atunci a apărut o nouă poveste.
Târziu, după a doua tură, se întorcea obosit spre casă. Era o zi specială: în pauza de masă fugise să-i ia vecinei un cadou un lănțișor de argint cu o inimioară roșie.
Mergea zâmbind, imaginându-și cum i-l va da. Dar sub un felinar, din întuneric, au apărut doi indivizi.
Scoate portofelul, telefonul și ceasul! a zis unul, arătând un cuțit.
Dă și geaca! a completat altul.
Nici n-a apucat să se sperie.
Din cer s-a năpustit o ceată neagră, ca un nor. S-au auzit țipete de frică, de durere. Zeci de ciocuri se izbeau cu putere. Stolul de ciori a atacat tâlharii.
Bărbatul a fugit acasă, iar dimineața…
În prag stătea vecina, palidă, tremurând de emoții.
Vai Doamne, a exclamat ea cu ochii în lacrimi, cuprinzându-l. Ești viu! Am crezut că tu ai fost atacat!
Ce s-a întâmplat? a întrebat el, mângâind-o.
Noaptea trecută, un stol de ciori a atacat doi trecători. Erau cât pe ce să-i omoare. Sunt la spital, în stare gravă.
El a zâmbit și dintr-o dată și-a amintit:
Ți-am cumpărat ceva.
Oh, dar nu trebuia… s-a rușinat ea.
Dar când i-a arătat lănțișorul cu inimioară, ea a zâmbit și l-a sărutat pe obraz.
Ce frumos e. Mulțumesc mult, a zis și a pus mâna, dar…
Of, iar un dar!
Un fulger negru Costel a venit glonț, a apucat lănțișorul din mâna bărbatului și, cu o aterizare perfectă, l-a pus la picioarele Sorinei.
Omul și femeia au izbucnit în râs.
Lasă, iau altul, a promis el.
Costel s-a gonflat în pene, a mărșăluit pe masă și a dat un Cra-cra! de toată frumusețea. Sorina a luat lănțișorul și l-a pus în cutia ei.
În timp ce bărbatul și femeia se sărutau în prag.
Și ce mai contează, la urma urmei?
Că e viață de familie, nu-i așa?…
