Ce faci, Doina? Suntem căsătoriți de zece ani! Ce iubită? Eu am destul de tine!
Ion nu a putut să-și refacă aparatul de vorbire. Simțea cu pielea lui că soțul o înșală. Încărca de incertitudine și, întro zi, a strâns curajul să-i vorbească deschis.
Întrebă dacă e adevărat, dar el doar răspunde:
Ce faci, Doina? Suntem căsătoriți de zece ani! Ce iubită? Eu am destul de tine!
Părea că vorbea sincer, fără mască. Nu a observat nicio greșeală în zâmbetul lui, în cuvinte sau în ochi, totuși ceva nu o lăsa în pace.
Doina nu e genul care se încredințează sorții, așa că a decis să afle adevărul. Cum să facă asta?
După ce a citit sfaturi pe net, a hotărât să verifice telefonul lui Ion, dar nu a găsit nimic special. Doar o vorbă goală cu o grupă de colege de liceu, nimic ce să o tulbure. Ce păcat!, a zis ea.
Ion na pus niciodată niciun cod pe telefon. Nu avea nimic de ascuns. Nicio conversație secretă, nici un mesaj ascuns. Ca un înger în trup.
Uneori Doina credea că își imaginează totul, dar de fiecare dată când Ion pleca târziu de la muncă, simțea ceva rău.
Prietena ei repeta mereu:
E doar imaginația ta! Ion te iubește și nu sar uita niciodată pe altă! Tu cu suspiciunile tale strici totul!
Doina nu o asculta. Inima îi spunea altceva, și nu voia să împartă bărbatul cu altă femeie.
Întro zi a decis să-l caute la birou să afle dacă Ion se strecoară pe lângă alte femei. Când la văzut, Ion sa înfuriat: Mă faci rușine în fața colegilor. A trebuit să se ceară scuze mult timp, dar în curând șia recăpătat seninătatea.
Pare că viața lor era perfectă. Casa o poveste de succes. Doi copii cresc. Trăiește și bucurăte, ziceau, dar Doña găsea tot timpul un motiv să caute aventuri la capătul străzii.
Cum zic românii: Cine caută, găsește! doar că până acum nu găsise ce căuta.
Doina era tipul de femeie de treizecicincisprezece ani care nu vrea să rămână singură cu doi copii. Pe afară părea calmă, înăuntru era o furtună.
Ion nu a lăsat să se noteze nici un semn: nici un parfum străin pe cravată, nici o schimbare de stil, totuși Doina simțea că ceva nu e în regulă.
Dacă nu ar fi fost norocul, Doina nu ar fi aflat niciodată adevărul. Adevărat sau ficțiune? Vom vedea.
Când fiul lor mai mic a intrat în clasa întâi, Doina șia dorit să conducă. Sa înscris la școala de șoferi, mergea la ore seara, după muncă. După trei luni a trecut examenele și a primit permisul de conducere.
Ion era atât de mândru încât ia cumpărat o mașinuță. Mică, dar așa ceva. Doina era subțire și nu foarte înaltă, așa că se simțea confortabil în ea și îi era ușor să parcheze.
Ion, desigur, nu ia mărturisit că a cumpărat mașina doar ca să nu-i ceară Doinei să-l ia în plimbare. Încă e prea tânără să conducă, spunea el, trebuie să adune experiență.
Întro zi de weekend, Doina sa trezit mai devreme decât de obicei și a hotărât să pregătească o plăcintă cu vinete și pui, preferința familiei. Sa apucat de lucru, dar nu avea făină.
Afară era ger, zăpada cădea în hohote, dar ea deja învățase să conducă iarna. Sa hotărât să meargă repede la magazin. A mers la mașină și nu pornea. Sa întors în casă, copiii dormeau, ea sa strecurat pe lângă ei fără să-i trezească.
Mersul pe jos prin ger nu îi plăcea, așa că a decis să își răpească de la Ion câteva clipe și să conducă mașina lui fără să-i ceară voie. Ce păcat, nu? Doar câțiva kilometri, nu va observa nimic.
A luat cheia de la Audiul lui Ion și a ieșit pe stradă. În timp ce mașina se încălzea, a scos ștergătoarele și a căutat în portbagaj câteva șervețele. Din greșeală a lovit ceva și a căzut pe podea.
A ridicat și a găsit un telefon. Nu era al lui Ion îl cunoștea pe dincolo de cale. A început să-i vină în minte gânduri rele, că Ion la prins din greșeală, așa cum spunea el mereu, dar a apăsat pe buton și la aprins.
Primul lucru pe care la văzut a fost un mesaj de la o Ana:
Dragă, mie dor de tine! Vino repede la mine! Te aștept cu nerăbdare!
Doina a oftat uimită. Nu era parolă, a început să citească conversația. Mașina încă se încălzea, iar ea citi.
Conversația era lungă, parcă o viață întreagă. Sa dovedit că Ion lucra până la ora cinci și se întorcea acasă la șapte. Doina na băgă cu ochii la ce oră termina de lucru.
Se părea că aproape zilnic Ion petrecea o oră la Ana și apoi se întorcea acasă ca și cum nu ar fi făcut nimic. Scria mesajele pe care Doina nu lea auzit niciodată.
În poze era o femeie mai în vârstă, cam patruzeci de ani. Ce a făcut ea să ise păstreze lui Ion?
Doina sa înfuriat la propriu.
Chiar când se pregătea să iasă din mașină și să meargă spre casă, la văzut pe Ion venind pe alee.
Lăsase o scrisoare că plecase la magazin. Ion, probabil, voia să profite de moment și să trimită încă un mesaj Anei.
Doina șia amintit că Ion adesea cobora seara la mașină: uitase portofelul, căuta ceva, ieșea în noapte și se întorcea repede, așa că nu bănuia nimic.
Ion a observat soția la volan și sa îndreptat spre ea.
Cine ția dat voie? Nu am convenit așa!
Doina la văzut, iar furia a crescut.
A apăsat pe frâna de mers înapoi și a accelerat brusc. Mașina a smuls cu șuierat baricadele din spate. Doina a simțit o ușurare.
A sărit din mașină și, spre surprinderea lui Ion, a strigat:
Du-te la Ana! Văd cum te descurci fără casă și fără mașină! Pleacă! Să nu te mai văd!
Ca să-și confirme cuvintele, a aruncat cheia Audiului întrun morman și a plecat în casă.
Băieții erau deja treji. Nu înțelegeau ce se întâmplă. Câteva minute mai târziu, Ion a încercat să intre, dar Doina a închis ușa cu fundă și nu la lăsat să treacă.
Du-te la Ana! Uită de drumul ăsta! striga ea în tot apartamentul.
Ion a plecat în papuci, halat și geacă, spre casa Anei. Gândea să o încălzească și săo adăpostească, dar nu a fost așa.
Ana a deschis ușa și, din apartament, sa auzit o voce masculine:
Scumpule, ești pe drum? Te aștept!
Ion, de obicei, venea la Ana doar în zilele lucrătoare, nu în weekend. Sa aflat că și ea avea alţi îndrăgostiți. Ce să faci în weekend?
Ana la privit vinovat și a închis ușa în fața lui.
Ion a trebuit să meargă, cu inima frântă, la casa mamei sale, care locuia la două străzi distanță. Mărioara la întâmpinat și a înțeles totul dintro privire. La luat în brațe, ia dat mâncare și ia ascultat povestea despre o soție grea care la dat afară din casă. Apoi ia zis:
Nu te stresa, fiule! Cine ar fi crezut că Doina va fi așa? Va veni și o sărbătoare pe strada ta! Ai doar treizecicinci de ani! Încă vei găsi dragostea, nuți face griji!
Așa că Ion a rămas la mama lui. A hotărât să-și refacă viața. Se bucură că acum e liber, până când Doina nu a cerut pensia alimentară. Atunci a înțeles că să înceapă o viață nouă nu e aşa de simplu. Cel puțin mama nu la părăsit, altfel ar fi dispărut cu totul.
Dacă vrei să nu ratezi povești noi și amuzante, aboneazăte la pagina! Lasă-ți gândurile și emoțiile în comentarii, dă un like!
Doina sa așezat pe canapea, obosită, cu telefonul în mâini și cu inima bubuind ca un ceas rupt. Ultimele cuvinte ale fiului ei, un șoaptă neînțeleasă în timp ce adormea, iau rămas în minte: Mama, nute tem, eu ştiu că vei fi bine. Acel mic gest ia aprins o lumină în întuneric.
A doua zi, a mers la magazinul de lângă piață și, în loc să caute scuze pentru ași justifica furia, a luat câteva flori și a intrat în bistroul unde Lucian, vechiul ei coleg de la şcoală, lucra ca bucătar. Lucian a recunoscut în ochii ei nu doar durerea, ci și dorinţa de a începe din nou. Au vorbit despre viaţă, despre ce înseamnă să fii femeie și să nu renunţi la propria fericire.
În acea seară, când copiii au ajuns acasă, au găsit pe Doina la masa din bucătărie, așezată lângă o ceașcă de ceai, cu o carte de poezii în braţe. Ion, cu ochii umpluţi de regret, a bătut timid la ușă. Acolo, în loc să ridice vocea, a început să șoptească:
Îmi pare rău pentru tot ce am făcut. Am învățat prea târziu că iubirea nu se măsoară în ore cu Ana, ci în fiecare clipă pe care nu o lasăm să treacă.
Doina a închis ochii pentru o clipă, apoi ia dat mâna. Acel gest nu a înlănțuit nici o promisiune, ci a marcat un punct de cotitură: au decis să nu mai fie dușmani, ci să rămână părinți buni pentru cei doi copii, fără să se mai rupe firul de încredere între ei.
Câteva luni mai târziu, în fața orașului sa ridicat un mic festival de lumini și muzică, organizat de comunitatea vecinilor. Copiii au alergat printre standuri, iar Doina, cu zâmbetul larg, a învârtit un carusel pentru ei. Ion sa alăturat, ținând în mână un balon roșu, iar Ana, ce nu a mai apărut în viața lui, a rămas doar o umbră în amintiri.
Când focurile de artificii au început să împânzească cerul, Doina a privit spre cer și a înțeles că singurul lucru pe care nu îl poate controla este modul în care alege să reacționeze. Viața ia oferit o lecție dură, dar ia și dăruit curajul de a merge mai departe, cu capul sus și cu inima deschisă.
În acea noapte, sub stele, fiecare dintre ei a găsit o cale nouă: Doina a început să scrie poveşti despre femeile care se ridică din cenușă, Ion a început să lucreze la o mică firmă de reparații, iar copiii au adormit cu zâmbetul pe buze, știind că, indiferent ce ar aduce mâine, familia lor avea încă o bază solidă respectul și iubirea sinceră pentru cei dragi.
