Ce faci? Suntem căsătoriți de zece ani! Ce amantă? Eu am destul de tine!
Valentina nu ştia ce să facă. Simţea, ca prin piele, că soţul îi înşală. Incertitudinea o robea. Întro zi, se hotărî să îl confrunte direct.
Întreabă dacă e adevărat, dar el doar replică:
Ce faci? Suntem căsătoriţi de zece ani! Ce amantă? Eu am destul de tine!
Se părea că Ionuț vorbea sincer, cu vorba curată. Valentina nu observă nicio imperfecţiune în zâmbetul, în cuvintele sau în ochii lui, totuşi ceva nu ia lăsat inima liniştită.
Val nu e genul de femeie care se încredinţează sorţii; voia să afle adevărul, dar cum?
După ce citise sfaturi pe internet, începu prin a verifica telefonul lui. Nimic neobişnuit, doar şoapte goale cu câteva colege de la școală, şi asta nu o tulbură. Ce să vezi?, se gândea.
Soţul nua pus niciodată parolă pe telefon. Nu avea de ascuns, spunea el. Nici mesaje secrete, nici conversaţii ascunse. Era ca un înger fără aripi.
Câteodată Val simţea că îşi imaginează totul, dar de fiecare dată când Ionuț întârzie de la muncă, un fior rece îi străbate spatele.
Prietena ei obișnuia să îi spună:
E doar presupunerea ta! Ionuț te iubeşte şi nuşi va întoarce privirea nicăieri! Cu suspiciunile tale strici totul!
Val nu o asculta. Inima îi spunea altceva, iar ideea de a împărţi soțul cu altă femeie era de neconceput.
Întro zi se curăţă să-l urmărească la birou, să afle dacă e acolo pentru muncă sau pentru femei. Când Ionuț o văzu, se înfuriă: Mă faci de rușine în fața colegilor!. Scuzele durau mult, dar el ia iertat repede.
Se părea că viaţa lor curge normal. Casa e plină, copiii cresc. Trăieşte şi zâmbeşte, dar Valentina găsea tot timpul o scăpare pentru aventuri.
Așa cum zic românii: Cine caută, găseşte. Dar până acum, ea nu găsise.
Val era tipică femeie de treizeci de ani: nu vrea să rămână singură cu doi copii. La aparență părea liniştită, dar înăuntru freamăta o furtună.
Ionuț nu avea nici un semn de infidelitate: nici machiaj pe cămașă, nici parfum străin, nici schimbare de stil. Totuşi Val simţea că ceva nu e în regulă.
Dacă nu ar fi fost întâmplarea, Valentina probabil nu ar fi aflat niciodată adevărul. Imaginaţivă! Ce va urma?
Când fiul lor mai mic a început clasa întâi, Val a decis să învețe să conducă. Sa înscris la şcoala de şoferi din Iaşi, mergea la ore seara, după muncă. După trei luni a promovat examenul şi a obţinut permisul de conducere.
Soţul a fost atât de mândru încât ia cumpărat o maşină. Mică, dar tot maşină.
Val era slabă şi nu prea înaltă, așa că maşina ia convenit; era uşor de parcat.
Ionuț, desigur, nu a recunoscut că a cumpărat maşina doar ca să nu o oblige pe Val să-i ceară să o conducă. E prea devreme să şoferi, îi spunea el.
Întro zi de weekend, Val sa trezit mai devreme decât de obicei şi a hotărît să facă o surpriză familiei: o plăcintă cu vinete şi pui. Lea iubea pe toţi, şi pe ea însăşi îi plăcea. Dar nu avea făină.
Afară era îngheţat, zăpadă peste tot, şi deşi învăţase să conducă pe iarnă, maşina nu pornea. Sa întors în casă, copiii încă dormeau. Aiea mers încet, fără să-i trezească pe nimeni.
Nu voia să meargă pe jos prin frig, aşa că a decis să folosească maşina lui Ionuţ fără să-i ceară voie. Câteva kilometri, nui va vedea. Şi a luat cheia maşinii.
În timp ce maşina încălzea, a şters geamurile. A deschis portbagajul, ştiind că acolo sunt şerveţele lui Ionuţ. Din greşeală a lovit ceva şi a căzut pe podea.
A ridicat şi a găsit un telefon. Nu era al lui. Şia înflăcărări mintea: poate Ionuţ la luat fără să ştie. A apăsat butonul de pornire.
Primul mesaj era de la o Oksana:
Dragostea mea, îţi lipsesc zilele! Vino repede la mine! Aştept cu nerăbdare!
Valentina a rămas cu gura căscată. Fără parolă a citit conversaţia. Maşina încă se încălzea, iar ea lecturase ore în şir.
Descoperi că Ionuţ pleacă la muncă până la ora şapte, iar se întorcea acasă la ora nouă. Nu îşi imaginase să verifice ora în care termina.
Se părea că aproape în fiecare seară, după cină, mergea la Oksana pentru o oră, apoi se întorcea acasă ca şi cum nu sar fi întâmplat nimic. Şi îi scria mesaje pe care Val nu leau auzit niciodată.
În poza de pe telefon era o femeie mai în vârstă, cam patruzeci de ani. Ce căuta ea la el?
Valentina sa înfuriat pe jumătate.
Chiar când urca din maşină şi se pregătea să plece spre casă, la văzut pe Ionuţ ieşind din bloc.
Lăsase o notă că pleacă la magazin. Probabil profitase de ocazie pentru a-i mai trimite un mesaj Oksanei.
Val îşi amintea că Ionuţ cobora adesea seara la maşină: cădea din greşeală portofelul, alte lucruri. Şia lăsat impresia că pleca la o plimbare scurtă, dar se întorcea repede, aşa că nu suspectase nimic.
Ionuţ a observat-o la volan şi sa strecurat spre ea.
Cine ţia permis? Nu am vorbit aşa!
Val a văzut-l şi sa înfuriat şi mai tare.
A apăsat apăsaţi pe frâna, a pus Vre în viteză şi a şters maşina în gardul din spate. A simţit o uşoară uşurare.
A sărit din maşină şi ia arătat spre el cu ochii săi în şoc. Strigă:
Dute la Oksana! Hai să vezi cum vei trăi fără casă şi fără maşină! Pleacă, să nu te mai văd!
A aruncat cheia Audiului în mijlocul străzii şi sa dus acasă.
Copiii sau trezit, nu ştiau ce sa întâmplat. Ionuţ a încercat să intre, dar Val a încuiat ușa cu cheia.
Dute la Oksana! Nu te-ntoarce pe drumul acesta! a strigat prin casă.
Ionuţ, în papuci şi pijamale, a plecat spre apartamentul Oksanei, gândinduse că o va încălzi şi o va adăposti. Dar ușa nu sa deschis. O voce masculină striga din interior:
Scumpule, vei fi curând acolo? Te aştept!
Se părea că Oksana avea şi ea alţi iubiţi în weekenduri. Nu era singură.
Ea la privit vinovat şi ia închis ușa în faţa lui.
Ionuţ a trebuit să caute adăpost la mama lui, care locuia la două străzi distanţă. Doamna Marina Pavlovna la primit, la încălzit, ia dat mâncare şi la ascultat cu răbdare povestea despre soacra pestilenta. Ia spus cu blândeţe:
Nu te îngrijora, fiule! Cine ar fi crezut că Val va fi aşa? Un alt festival va veni pe strada ta! La 35 de ani încă găseşti dragostea, nute teme!
Aşa că Ionuţ a rămas la mama lui, hotărât să-şi reconstruiască viaţa. Se simțea uşor eliberat, până când Valentina a depus cererea de pensie alimentară. Atunci a realizat că să înceapă o nouă viaţă nu e chiar atât de simplu. Măcar mama nu la abandonat, altfel ar fi fost cu totul pierdut.
Pentru a nu rata poveşti noi şi amuzante, abonaţivă la pagina noastră! Lăsaţi comentarii şi reacţii, susţineţi cu likeuri.
Prieteni, dacă vă plac poveştile noastre, scrieţi în comentarii şi nu uitaţi de likeuri. Aşa ne încurajaţi să scriem în continuare!
