Nu știu de ce, dar multe femei de la noi au impresia că dacă au trecut de 40 de ani și au la activ unul-două divorțuri, gata, viața s-a terminat. Uite, fix în papucii ăștia sunt și eu. Am fost măritată de două ori. Prima dată, eram tare tânără, și din povestea aia am o fată minunată. A doua oară am făcut pasul pe la 30 de ani. Nici prima, nici a doua căsnicie nu au ținut prea mult, doi ani cu indulgență. Ceva nu mergea la bărbații ăia, sau poate nici eu nu eram pregătită.
După al doilea divorț, am mai avut relații, dar niciuna nu m-a dus iar în fața Stării Civile. Azi am 45 de ani, și sincer, cu toată agitația asta de prin jur, eu tot cred că pot fi fericită și că undeva, pe undeva, umblă și sufletul meu pereche. Ca să nu bat câmpii prea mult, faza e că acum vreo lună am dat peste un bărbat, pe stradă în Chișinău. Stăteam relaxată, mă plimbam prin Parcul Valea Morilor, că-mi place tare mult să mă mai răsfăț singură la o cafea. Cum mă știe lumea, mereu cochetă, pusă la punct.
Și apare el, Radu, 49 de ani. S-a apropiat, politicos, să mă cunoască. Nu pot zice că era dragoste la prima vedere, dar bărbatul era prezentabil, curat, elegant. Povestim, îmi comandă o cafea. Eu, directă cum mă știu, îl întreb dacă e însurat sau are vreo iubită. Îmi răspunde în doi peri, ai fi zis că ascunde ceva, probabil are vreo relație complicată. Chiar și-așa, l-am invitat la mine, la un ceai și ceva prăjitură făcută de mine cu o zi înainte. Vezi, poate o să zici că-s nebună să aduc un necunoscut în casă, dar am zis că dacă mă știe toată lumea pe stradă, nu are ce se întâmpla. Plus că nici nu părea a fi cine știe ce pericol.
Ajungem la mine, intrăm pe hol, și Radu, ce crezi, începe să râdă ușor:
Ce apartament mare ai! Dar parcă nu i-ai mai văzut fața meseriei de ani de zile…
M-am făcut că plouă. Renovarea cea mai recentă a fost acum zece ani, nu chiar demult, zic eu. Și oricum, apartamentul arată decent. Acum serios, de ce să bag toți banii în grinzi și tencuieli dacă pot să investesc în mine, să-mi fac mie o bucurie? Nu e ăsta drumul corect?
I-am adus ceai și prăjitură, am povestit, am glumit, dar omul iarăși s-a apucat să comenteze casa mea. Atunci l-am tăiat scurt: De ce te interesează atât de tare apartamentul? De ce nu mă inviți tu la tine? N-a mai zis nimic, s-a făcut brusc liniște. La final, a zis că pleacă acasă și că mă sună peste o săptămână.
Bineînțeles, nu m-a sunat zile-n șir, n-a dat niciun semn, și abia sâmbătă noaptea, târziu, scrie că vine să mă vadă. I-am spus clar că, dacă vrea să vină, să mă ajute la lipit tapet, că am început renovarea. Dintr-odată și-a adus aminte că are treabă urgentă și că mă caută el altădată. Ți-o spun drept, cred că omul are nevastă și umblă după aventuri cu femei cu bani. Eu nu sunt genul ăla. Lasă, că nu asta contează. Important e că între noi nu era decât o prietenie ușoară, nimic mai mult. Eu încă mai cred că-mi găsesc dragostea. Și uite un sfat pentru toate femeile: dacă un bărbat nu pune osul la treabă pentru tine, nu te stresa cu el. Ai nevoie de oameni lângă tine, nu de statuie!
