Dar cu apartamentul cum rămâne? Tu mi-ai promis! Acum îmi dai viața peste cap!
Eu și soțul meu eram în culmea fericirii când am auzit că băiatul nostru se căsătorește. Înainte de nuntă, i-am spus pe șoptite că vrem să-i facem cadou un apartament, surpriză de zile mari. Mihai a jubilat când a aflat de planurile noastre, iar zvonul s-a răspândit mai repede ca vestea reducerilor la piață. Prietenii lui au aflat toți în aceeași oră și deja își făceau planuri de vizite.
Numai că, pe când aranjam totul pentru nuntă, ne-a lovit nenorocirea ca o găină beată-n curte.
Fata noastră, Ioana, a ajuns direct la spital de la serviciu, răpusă brusc de o stare cumplită. Cum am auzit, eu și soțul am sărit în mașină mai rapid ca tramvaiul 2 din Buiucani. Analizele au scos la iveală un diagnostic urât: tumoare, trebuia operată cât ai zice pește. Ghinion pe capul nostru! Și, desigur, bani, cât mai rapid. Bine că am descoperit la timp problema!
Cumpăratul apartamentului pentru Mihai era mai puțin realist decât creșterea salariilor profesorilor. Și am pornit marea misiune de strângere de lei. Slavă Domnului, că prietenii și rudele noastre nu s-au uitat la noi ca vrabia la sticla de tuicăau sărit să ajute. Unii au pus bani în plic şi ne-au zis să uităm de ei. Cu chiu, cu vai, am strâns suma pentru operaţie.
Și-acum țineți-vă bine: Mihai ne-a dat lovitura directă.
Dar cu apartamentul meu ce facem? Mi-ai promis! Îmi faci viața zob!
Când l-am auzit pe Mihai, m-au trecut toate apele. Cum să poată zice așa ceva? Sora lui! Au crescut împreună, au mâncat din aceeași strachină. Și acum pune nunta lui la egal cu sănătatea Ioanei? Greu de priceput! Dar el nu s-a potolit cu una cu două.
De ce mereu ea primește tot și eu nu am nimic?
Atunci mi-a sărit mustața de nervi (metaforic, desigur) și am început să urlu la el mai ceva ca vecina de la 2 când rămâne fără apă caldă. I-am zis că nu vreau să-l mai văd prin preajmă. Şi-a luat catrafusele și s-a mutat la logodnica lui, supărat nevoie-mare. N-am mai schimbat o vorbă timp de două săptămâni.
Între timp, Ioana a trecut prin operație și, slavă Domnului și doctorilor din Chișinău, totul s-a terminat cu bine. Peste câteva săptămâni, a venit acasă, slabă ca spirtul, dar vie. Despre ieșirea fratelui ei nici n-am suflat vreun cuvânt. Nu era cazul să-i mai adaug o grijă. Mihai? Nu a dat niciun telefon, nicio întrebare despre soră-sasemn că, în ochii lui, apartamentele-s mai importante decât sângele din familie…
Să mă fi pus cineva să scriu scenariu pentru un serial de la ProTV, nu ieșea așa poveste!
