Plec, – a răspuns soția cu un ton lipsit de culoare. – Mama ta nu ne lasă să trăim în liniște. Nu mai pot.**
Ce faci?! – Radu a încremenit, uitându-se la soția sa.
Plec, Radu, – a răspuns Ana pe un ton monoton. – Mama ta nu ne lasă să trăim în pace. Nu mai pot suporta asta.
Asta e o prostie absolută! – a exclamat Elena, trântind lingura pe masă.
Ana, soția lui Radu, s-a înroșit și a fugit de la masă.
Și unde ai găsit această femeie fără personalitate? Sub vreun pod? – Elena s-a întors către fiul său cu dispreț.
Nu este o femeie fără personalitate; este soția mea, – a răspuns Radu calm.
De fiecare dată când Elena își vedea nora, simțea o ură arzătoare. Totul la Ana o irita: mâncarea gătită de ea era groaznică, casa mereu dezordonată, iar Ana – neîngrijită și îmbrăcată ca cineva care cumpără doar de la second-hand.
Radu încercase de nenumărate ori să-i explice mamei sale că, insultându-i soția, îl insultă și pe el. Dar Elena nu voia să asculte.
- Mă voi asigura că fiul meu are o soție potrivită! Nu această fată de la țară, necioplită și lipsită de maniere! – țipa Elena.
Radu, un om de natură pașnică, încerca mereu să rezolve conflictele calm. Și de data aceasta a încercat să-și liniștească mama.
- Mamă, aceasta este viața mea, și eu am ales-o pe Ana ca soție! O iubesc.
- Ce știi tu despre iubire?! – l-a întrerupt Elena. – Ce știi tu despre familie?! Înainte de nuntă, trebuia să mi-o prezinți! Așa se face! Părinții tatălui tău m-au ales pentru el pentru că părinții știu mai bine ce fel de soție îi trebuie fiului lor – ei l-au crescut! – Elena aproape că se îneca de furie. – Iar tu! Te-ai căsătorit cu cineva fără nicio perspectivă și fără niciun ban! Te-am crescut cu atâta efort! Dacă tatăl tău ar fi fost în viață, te-ar fi pus la punct!
Radu s-a înfiorat. Își amintea prea bine cum, copil fiind, stătea în colț pentru cele mai mici greșeli și era „pedepsit” corespunzător pentru orice abatere. Chiar și mama lui suferise uneori de pe urma disciplinării tatălui său.
Dar această educație nu l-a făcut pe Radu să devină o persoană resentimentară sau distrusă. A îndurat totul și, în copilărie, și-a promis: propria lui familie va fi diferită.
Radu nu purta resentimente față de părinții săi și îi respecta, dar credea că familiile moderne ar trebui să urmeze un alt mod de viață.
Încă din copilărie, Elena încercase să-i insufle ideea că trebuie să se căsătorească cu o fată de rang înalt și, dacă se poate, bogată, dintr-o familie bună. Ea se amesteca constant în viața lui personală, sugerând femei ambițioase care urcau pe scara socială.
Dar Radu căuta ceva cald și autentic. Dorea o dragoste reciprocă. Visa la o familie primitoare, nu la o păpușă care se gândea doar la bani.
A cunoscut-o pe Ana la universitate, iar mult timp și-au ascuns relația. Ana venise în oraș dintr-un sat mic și avea doar un frate mai mare ca familie.
O fată simplă și liniștită, neafectată de lux, i-a câștigat inima lui Radu prin sinceritatea ei și lipsa de așteptări materiale față de bărbați.
Radu căuta acea simplitate care lipsea din lumea sofisticată în care crescuse. Ana era opusul femeilor pe care mama lui i le recomandase. Ea nu era pretențioasă și nu căuta averi, ci dorea o familie bazată pe iubire și respect.
Însă Elena era hotărâtă să le distrugă căsnicia.
Din nou nu mă asculți! – continua ea să țipe. – Nu voi permite ca fiul meu să rămână cu această fată fără perspective!
Mamă… Ajunge. Ajunge cu insultele! – a izbucnit Radu în cele din urmă, arătând spre ușă.
Elena s-a ridicat, furioasă, și a început să-și adune lucrurile.
Foarte bine! Îți dau o săptămână să divorțezi de ea. Asta e decizia mea finală! – a strigat ea, ieșind din apartament și trântind ușa cu putere.
Radu simțea o durere profundă. Era dezamăgit de mama lui, dar mai mult decât atât, era îngrijorat pentru Ana. S-a dus în dormitor și a găsit-o pe soția lui împachetându-și lucrurile.
Ce faci, Ana?! – a întrebat el cu vocea tremurândă.
Plec, Radu, – a răspuns ea pe un ton rece. – Mama ta nu ne va lăsa niciodată să trăim liniștiți. Nu mai pot suporta. O să mă întorc în satul meu. Te rog, dormi în altă cameră. Mulțumesc.
Ana a închis ușa dormitorului și a încuiat-o. Oricât s-a rugat Radu, ea nu l-a lăsat să intre. Lipsit de speranță, s-a culcat pe canapea, sperând că dimineața va aduce liniște și împăcare.
Dimineața, sunetul alarmei l-a trezit. Era o senzație neobișnuită pentru el, deoarece Ana era cea care îl trezea mereu cu un sărut și un mic dejun cald.
Ana? – a strigat el, dar nu a primit niciun răspuns. S-a ridicat și s-a uitat în jur. Apartamentul era gol, iar pe masă se aflau vasele murdare de cu seara. Ana plecase.
Va fi bine, – și-a spus el. – După muncă, o voi lua cu flori. Vom avea o cină romantică și ne vom împăca. În ceea ce o privește pe mama, voi găsi o soluție.
Lăsând bucătăria dezordonată, Radu și-a pus o cămașă șifonată și a plecat la serviciu. Toată ziua a încercat să o sune pe Ana, dar ea nu a răspuns. În cele din urmă, a plecat mai devreme de la lucru și s-a dus la locul de muncă al Anei.
A lucrat până la prânz, apoi a plecat. A spus că este în concediu, – i-a spus paznicul de la intrare. Radu și-a trecut mâna prin păr, ținând în cealaltă un buchet de trandafiri. Când a fost întrebat în florărie ce flori îi plac soției lui, nu și-a putut aminti. Așa că a ales opțiunea sigură: trandafirii.
Dar Ana nu a răspuns nici la apeluri, nici la mesaje.
Când Radu s-a întors acasă, apartamentul părea mai întunecat, mai apăsător și mai gol decât oricând fără Ana. Și încă era dezordonat…
A luat telefonul și și-a sunat șeful:
Îmi pare rău, dar am o urgență de familie! Trebuie să plec imediat.
După ce a închis, Radu și-a suflecat mânecile, a spălat vasele, a curățat apartamentul și s-a schimbat. Era hotărât să-și găsească soția.
După ce a terminat treburile prin casă, Radu a plecat să o caute pe Ana. Singura informație pe care o avea era numele satului ei natal. A condus ore întregi, oprindu-se să întrebe localnicii dacă știau unde locuiește fratele Anei.
– Îmi cer scuze, sunteți cumva Alexandru? – l-a întrebat pe un bărbat care tăia lemne în curtea unei case.
– Eu sunt, – a răspuns acesta, fără prea multă amabilitate.
– Eu sunt Radu, soțul surorii tale.
Alexandru s-a oprit din treabă și l-a privit aspru.
– Ar fi bine să pleci liniștit de aici, Radu!
– Nu plec fără soția mea, – a răspuns Radu hotărât.
– Vom vedea noi… – Alexandru și-a ridicat toporul amenințător.
În acel moment, Ana a ieșit din casă. Când l-a văzut pe Radu, s-a oprit brusc.
– Alexandru, oprește-te! – i-a strigat ea fratelui. Acesta a scuturat din cap și a plecat, murmurând:
– Descurcă-te singură, surioară.
– Te rog, iartă-mă, Ana! – a spus Radu, întinzându-i un buchet de flori de câmp pe care îl cumpărase de la o bătrână de pe drum. – Încă nu știu ce flori îți plac…
– Acestea sunt preferatele mele, – a răspuns Ana, luând buchetul cu un zâmbet timid. – Apropo, mama ta a sunat.
Radu a încremenit.
– Ce a vrut?
– Mi-a spus că rupe orice legătură cu tine. Dar dacă mă mai interesează fiul ei, pot să-l iau.
Radu a rămas tăcut pentru câteva clipe, apoi a întrebat cu un zâmbet ușor:
– Și… te mai interesează?
Ana l-a privit zâmbind jucăuș și i-a luat brațul.
– Nu știu… poate, – a spus ea, cu o căldură care îi luminase ochii.
Acea zi a fost un nou început pentru Radu și Ana. Radu a învățat că familia lui este ceea ce își construiește el, nu ceea ce încearcă alții să controleze. Au hotărât să pună distanță între ei și toxicitatea Elenei și să își concentreze energia pe a-și întări relația și a-și construi împreună viitorul.
Au învățat să lupte nu unul împotriva celuilalt, ci împreună, pentru fericirea lor.
