Îmi amintesc cum, cu mult timp în urmă, în bătaia serii de peste un an, Mihai, cu glasul aspru, îmi spuse: Anca, totul e terminat între noi! Eu vreau o familie adevărată, copii. Tu nu poţi să-mi oferi asta. Am aşteptat mult, am îndurat cinci ani. Am nevoie de un fiu. Am depus deja cererea de divorţ! Ai la tine trei zile să strângi toate lucrurile. Când pleci, dă-mi un telefon. Eu mă voi caza la mama mea până atunci. Grăbeşte-te, trebuie să încep să amenajez apartamentul pentru copil şi pentru mama lui.
Nu te mira, viitoarea mea soţie deja aşteaptă un copil! Trei zile. La câte nu ai degând să le pierzi?
Anca stătea tăcută, aplecată peste gânduri. Ce să răspundă când ştiai că nu poţi avea copii? Mihai aştepta de cinci ani să aibă un moștenitor, iar în tot acest timp au existat trei încercări eşuate. Medicii pe care îi vizitase, de la Iaşi la Cluj, îi spuneau că este sănătoasă. De ce nu ieşea totul bine?
Anca purta un stil de viaţă sănătos, mânca ciorbă de legume şi nu fumă. Întro zi, la birou a început să se simtă rău. Au sunat la ambulanţă, dar lucrurile au luat o întorsătură rapidă.
Uşile au bătut cu putere în apartamentul lui Mihăi, iar Anca, slăbită, s-a aşezat pe canapea fără săşi adune bagajele. Nu ştia nici unde să le pună. De ani de zile locuia la verișoara ei, iar acum verișoara nu mai era, iar apartamentul ei fusese vândut de fiul ei. Să se întoarcă în satul bunicii? Să găsească o chirie? Ce să facă cu slujba? Întrebări nenumărate, iar răspunsurile trebuiau găsite în grabă.
Întro dimineaţă foarte devreme s-a deschis ușa și a intrat socrateasa Mihaili. Nu dormi? Aşa e bine. Am venit să verific că nu iei nimic în plus.
Nu vreau pălămiile vechi ale fiului tău. Leţi dau pe ale mele?
Ce necurăţăci! Încă erai blândă, politicosă, liniştită. Acum te vezi aşa. Eu i-am zis lui Mihai la prima încercare că nu vei naşte.
Aţi venit sămi spuneţi asta? Mai bine tăceaţi şi să mă urmăriţi.
Unde pui vesela?
A mea. A rămas de la verișoara, amintire a ei.
Acum va rămâne gol fără ea!
Nu mă interesează. Veţi avea un nepot.
Iaţi doar ceţi aparţine!
Laptopul meu! Cafetiera, microunda, leau dăruit colegii. Mașina mea a fost cumpărată înainte de nuntă. Fiul tău are alta.
Tu ai tot ceţi trebuie, doar că nu poţi săţi îngrijeşti copiii!
Nu e treaba voastră. Eu sunt bine, poate așa a vrut Domnul.
Teui pe tot, nuţi pare rău! Poate că ai făcut asta în mod intenţionat?
Vorbiţi prostii. Încă mie greu să mă gândesc la asta.
Anca a cercetat apartamentul; nu mai rămăsese nimic din lucrurile ei: periuţă, cosmetice, papuci. Parcă uitase ceva important. Socrateasa o tot stărpina.
Îşi aminti că nu găsise vechea statuetăpisică. În interiorul ei se ascundea un mic secret: o pereche de cercei şi o verighetă. Nu erau de mare valoare, dar erau preţuite ca amintire a bunicii. Mihai lea considerat mizerie. O aruncase pe balcon? Anca deschise uşile…
Ce ai lăsat aici? Strângeţi lucrurile şi pleacă! a strigat din nou socrateasa. Renunţi la apartament? Nuţi va apari nici un viitor.
În cele din urmă pisicastatuetă a fost găsită, totul în ordine, iar Anca a putut pleca.
Iată cheia, la revedere. Sper să nu te mai întâlnesc.
A plecat spre birou, încă în concediu medical, cerând o altă perioadă de odihnă. Îţi suntem alături, dar cum să facem fără tine? Trei săptămâni îţi vor fi de ajuns? Te rugăm, rămâi în legătură. Fără tine jumătate din proiecte stau în şchiţă.
Bine. Voi reuşi să mă ocup de tot. Mulţumesc.
Ai nevoie de ajutor?
Nu.
Mă voi ocupa de concediu şi de prime.
Mulţumesc, chiar mia venit la pachet.
Anca nu a căutat alt apartament; a plecat spre sat, la casa bunicii, chiar dacă nimeni nu o aştepta acolo. Bunica murise cu trei ani în urmă, iar mama ei nul văzuse niciodată pe copil, fiind decedată la naştere.
Acum, de ce nu putea Anca să nască singură?
După o oră de drum, a ajuns în faţa casei, sub un mer şi lângă tulpini de liliac. Ultima dată când fuseseră acolo, toamna, friptese de şaorma și bere rece pe terasă.
A intrat în curte, cheia garajului era în buzunarul hainei. Uşa s-a deschis şi a păşit înăuntru. Liniştea era apăsătoare. Pe masă erau căni murdărite şi farfurii. De ce nua reuşit să cureţe totul data trecută? Se străduise, dar cineva fuseseră deja acolo! Două pahare, pungi de suc, sticle de şampanie a lui Mihai. Nu era din toamna.
Deci, cine era în casă? Numai conta. Cheia era doar a Annei; poate Mihai făcuse o copie. Era timpul să schimbe încuietorile. Un nou început, curăţenie şi apoi o baie caldă. Anca a decis să se spele de toate urmele trecutului.
În timp ce se îmbrăca pentru a pleca, au bătut la uşă, apoi la fereastră.
Cine e acolo?
Sunteţi bine?
Da a răspuns o femeie, speriată.
Scuze.
A ieşit din casă şi, lângă uşă, era un bărbat necunoscut.
Îmi cer scuze, am speriat. Sunt vecinul, am stat săvă urmăresc toată ziua.
Unde aţi dispărut? Se vede fum de la sobă. Mă gândeam că sa întâmplat ceva grav.
Mulţumesc, totul e în regulă.
Sunteţi rudă a lui Mihai? A fost aici recent cu soţia lui Sunteţi soră?
Nu, eu sunt fosta soţie. Aproape fosta, totul în proces.
Şi casa e a ta?
A mea.
Eu sunt vecinul temporar, am venit din motive familiale. Un prieten mia dat o cameră. Divorţul e în curs, mâine voi fi liber. Dacă nu vă deranjez, pot pleca. Dacă aveţi nevoie de ajutor, spuneţi.
Eu sunt Anca. Puteţi schimba încuietoarea?
Da, spuneţi când şi mă ocup.
Cât mai repede, mâine cumpăr una.
Lasămi să mă uit, poate nuţi aleg prostul.
Două săptămâni au trecut. Mai rămăsese o săptămână de concediu şi a venit momentul să se întoarcă în Bucureşti. Anca nu mai voia să caute altă locuinţă. Mihai nu mai suna, nici nu scria; a primit doar un mesaj cu data divorţului, ce ia fost de fapt o uşurare. Nuşi mai dorea săl vadă.
Întro sâmbătă, Anca se trezea devreme, iar vecinul, pe nume Igor, a invitat-o la o plimbare la lac. Nuşi planifica o nouă relaţie, dar o plimbare nu înseamnă nimic. Au petrecut timpul vesel, apoi sau întors la prânz. În faţa casei sta maşina lui Mihai, abia şezând. Uşile sau deschis, a ieșit Mihai, apoi a ajutat o femeie însărcinată să iasă din maşină.
Anca și Igor sau apropiat de poartă. Mihai încerca să deschidă ușa casei, dar nu reuşea.
Ceăsta este?
De ce intrăm în casa altcuiva?
Mihai a rămas surprins.
Asta e casa noastră! a strigat femeia însărcinată.
Cea spus? Eu? Este casa mea, plecaţi!
Mihai, cea zis? Cine eacea? Vei arăta o femeie de la exsoție?
Anca și Igor au chicotit. Mihai a îmbarcat tăcând pe partenerai în maşină şi au plecat.
Viaţa lui va fi hazlie.
Dar el va avea un copil. Eu nu am reuşit. Trei eşecuri. Îmi pare rău.
Patru ani au trecut de la divorţ. O întâlnire întâmplătoare cu vechea socrateasă la supermarket.
Anca, nu te recunosc. Te urmăresc de mult. Eşti însărcinată?
Da, am mângâiat burtica.
Mihai are probleme. Nepotul e slab, ceva nu e în linia paternă. Soţia lui a fugit, ne-a lăsat copilul. Tu eşti singură?
Nu, am o familie. Am timp, mă aşteaptă.
Ceva? Scuze pentru tot.
Răbdarea voastră…
Socrateasa privi cum Anca mergea alături de Igor, care o sprijinea cu o mână, în timp ce cu cealaltă îi ţinea de mână o fetiţă mică ce semăna cu mama ei.
Aşa îşi termină amintirile, cu gândul la acele zile grele şi la speranţa că viaţa, ca şi o poveste veche, se scrie în continuare, întrun ritm al inimii şi al leului românesc.
