Restaurantul în care Doru m-a invitat la a doua întâlnire vibra de un lux ostentativ: lumină difuză, chelneri care alunecau printre mese ca niște umbre silențioase. Doru se potrivea perfect acestui decor costum scump, ceas vizibil, și zâmbetul ușor arogant al unui om care se simte centrul universului său.
Comandă ce-ți poftește inima, a aruncat el, fără să arunce măcar o privire în meniu. Nu suport când o femeie se inhibă ori se autocenzurează.
Replica suna ca o promisiune fără margini, ca un fragment dintr-o poveste cu un prinț generos, dar în sufletul meu o bănuială începea să încolțească. Poate era privirea lui evaluativă sau poate faptul că vorbea prea mult despre fostele lui iubite, pe care spunea el îl vedeau doar ca portofel.
Am ales o salată cu rață și un pahar de Riesling. Doru s-a lăsat purtat de val: și-a comandat un steak, tartar, o sticlă de vin roșu de soi. Discuta despre afaceri, se plângea de superficialitatea oamenilor, filozofa despre valori și apropiere sufletească. Eu ascultam, aprobam din cap, dar simțeam că nu era o întâlnire, ci un fel de examen, unde oricând putea să-mi pună o întrebare capcană.
Teatru cu un singur actor
Când chelnerul a adus nota, într-o mapă neagră de piele, Doru a continuat nestingherit să vorbească despre decăderea moralei. S-a întins leneș spre buzunarul interior al sacoului, apoi spre celălalt, după care și-a pipăit pantalonii. Schimbarea feței lui a fost neașteptată siguranța s-a transformat într-o stângăcie ostentativă.
Să mă ia naiba a rostit privind insistent în ochii mei. Cred că am lăsat portofelul ori la birou, ori în cealaltă mașină.
A ridicat din umeri, pretinzând neputință, dar nu era frică în gesturile lui. Nu a rugat chelnerul să aștepte, nu s-a grăbit să rezolve problema cu telefonul. Pur și simplu mă privea.
Ce situație ridicolă, a continuat, lăsându-se pe spate. Poți să mă salvezi? Plătești tu de data asta, eu îți dau banii înapoi sau data viitoare te răsfăț cu dobândă.
Toată această scenă era clar un test, de care vorbise chiar el mai devreme. Nu era nici întâmplare, nici uitare.
Citiserăsem despre astfel de povești pe forumuri, le văzusem în seriale ieftine, dar nu credeam că voi experimenta personal așa ceva, și încă din partea unui bărbat aparent matur și de succes.
Logica lui era clară și simplistă: dacă femeia plătește fără protest pentru amândoi e bună, comodă, gata să salveze și să suporte. Dacă refuză e materialistă, vânătoare de bani. În fața mea nu mai stătea un businessman, ci un manipulator complexat, care se juca de-a testatorul.
Era sigur că victoria era de partea lui. În mintea lui, perspectiva unei relații cu partidul ideal ar fi trebuit să mă facă să scot cardul fără comentarii.
Rece și calculat
Am deschis geanta lent, cu calm maxim. Doru s-a relaxat vizibil era convins că planul îi reușise.
Sigur, nu-i problemă, am spus blând și am chemat chelnerul.
Vă rog să împărțiți nota, am spus clar. Eu achit ce am consumat. Steak-ul, vinul și desertul rămân pe domnul.
Zâmbetul lui a dispărut.
Cum adică? a mormăit, aplecându-se spre mine. Nu am portofelul la mine.
Înțeleg foarte bine, am confirmat, apropiind telefonul de POS. Dar suntem abia la a doua întâlnire. E absolut normal să plătească fiecare pentru ce a consumat. Iar cina opulentă a bărbatului care m-a invitat la restaurantul acesta scump și a ales cele mai exclusiviste preparate scuză-mă, nu e responsabilitatea mea. Ești adult, vei găsi o soluție.
Chelnerul a încremenit, privindu-ne pe rând. Doru se înroșea, iar masca lui se surpa, lăsând la vedere doar grosolănia.
Chiar așa procedăm? a rostit printre dinți. Pentru niște bani? Ți-am zis că îi recuperezi. Era doar un test.
Și testul s-a terminat, am spus ridicându-mă. Sunt genul de persoană care nu acceptă să fie manipulată.
Pășeam spre ieșire, dar simțeam că încă lipsea ceva. L-am lăsat stând la masă, frustrat, cu nota de plată și fără portofel.
M-am întors, am scos câteva bancnote șifonate și pumnul de mărunt ce zace mereu la fundul genții.
Apropo, am adăugat. Dacă portofelul tău e în mașina cealaltă, probabil nici bani de taxi nu ai.
Am pus banii lângă paharul său de vin roșu scump.
Astea sunt pentru o călătorie cu troleibuzul. Nu-ți face griji, ajungi acasă. Consideră-le contribuția mea la cercetarea sufletului feminin.
Oamenii de la mesele alăturate se întorceau spre noi. Doru părea lovit de spusele mele.
Am ieșit în stradă.
Seara aceea m-a costat doar o salată și un pahar de vin un preț mic pentru a descoperi la timp ce fel de om aveam în față și a economisi ani din viață. Sper că a tras niște concluzii, deși genul ăsta rareori se schimbă.
Voi ce ați fi făcut în locul meu? Ați fi sărit să salvați cavalerul uituc sau ați fi ales poziția fermă, dar corectă?
