Restaurantul în care Octavian m-a invitat la a doua întâlnire pare să inspire lux la fiecare pas: lumina este blândă, aproape întunecată, chelnerii se mișcă printre mese ca niște fantome, fără să facă vreun zgomot. Octavian se potrivește perfect în acest decor costum scump, ceas vizibil, și acea mulțumire de sine pe față specifică celor care se cred buricul pământului.
Comandă orice, nu te limita, spune el neglijent, fără să arunce măcar o privire la meniu. Nu suport când o femeie se restrânge.
Replica sună aproape teatral, ca dintr-un basm despre un prinț generos, dar în sufletul meu apare o neliniște inexplicabilă. Se poate că vine din modul lui de a mă privi evaluativ, sau din povestirile prea entuziaste despre fostele lui iubite care, după spusele sale, nu îl vedeau decât ca pe portofel.
Am ales salată cu rață și un pahar de Sauvignon Blanc. Octavian s-a aruncat la feluri grele: steak, tartar, o sticlă de vin roșu scump. A vorbit despre afaceri, s-a plâns de superficialitatea oamenilor, a filosofat despre valori și apropiere sufletească. Am ascultat și am dat din cap, dar sentimentul era ciudat parcă nu venisem la întâlnire, ci la examen, unde oricând aș fi putut primi o întrebare capcană.
Teatru cu un singur actor
Când chelnerul a lăsat factura, într-o mapă de piele neagră, pe masă, Octavian nu a schimbat subiectul, continuând să povestească despre decăderea morală. S-a întins leneș spre buzunarul interior al sacoului, apoi spre celălalt, și a bătut ușor pe pantaloni. Chipul i s-a transformat: siguranța a fost înlocuită de o stângăcie evidentă.
Doamne zice, uitându-se direct în ochii mei. Se pare că mi-am uitat portofelul ori la birou, ori în cealaltă mașină.
Ridică din umeri, mimând neputința, dar nu există nici urmă de panică. Nu îi cere chelnerului să aștepte, nu caută soluții pe telefon pentru un transfer bancar. Se uită doar la mine.
Ce situație, continuă el relaxat, sprijinindu-se de spătar. Mă ajuți? Plătești acum și îți dau banii înapoi mai târziu. Sau te invit data viitoare, cu dobândă.
În clipa asta îmi este clar: nu e o întâmplare și nici uitare. E un test premeditat, exact cum povestise el cu jumătate de oră înainte.
Știam despre astfel de povești citisem pe forumuri, văzusem prin seriale mediocre, dar niciodată nu credeam că voi trăi una, și cu un bărbat de succes la prima vedere.
Logica lui era hilar de simplă: dacă plătesc fără ezitare pentru amândoi, sunt bună, comodă, gata să salvez și să duc povara. Dacă refuz, sunt materialistă și vânătoare de bani. Acum în fața mea nu mai stătea un businessman, ci un manipulator complexat, dornic să joace rolul de examinator.
În mintea lui, avea deja victoria în buzunar. O relație cu un partid bun ar trebui să mă facă să scot cardul fără să protestez.
Calcul la rece
Am deschis geanta încet, cu calm. Octavian s-a relaxat vădit, considerând testul reușit.
Desigur, nu-i problemă, am rostit suav și am chemat chelnerul.
Vă rog să împărțiți nota, am spus răspicat. Plătesc pentru mine. Iar steakul, vinul și desertul le va achita domnul.
Zâmbetul i-a dispărut imediat.
Cum adică? a spus șoptit, apropiindu-se de mine. Nu am portofelul.
Înțeleg, am dat din cap, plătind cu telefonul. Dar ne cunoaștem de puțin timp. E normal să-mi plătesc doar partea. Cină unui bărbat care m-a invitat la un restaurant de lux și a comandat cele mai scumpe preparate, nu e responsabilitatea mea. Ești adult, vei găsi o soluție.
Chelnerul a rămas nemișcat, jenat, privind când la mine, când la el. Octavian a început să se înroșească, iar masca lui a căzut, dezvăluind o duritate ordinară.
Chiar așa? a spus accentuat. Din cauza unor bani? Ţi-am zis că îți dau totul înapoi. Doar voiam să te testez.
Și ai testat, am spus ridicându-mă de la masă. Sunt o femeie care nu permite să fie manevrată.
Mă îndrept spre ieșire, dar simt că finalul lipsește. El rămâne la masă cu nota neplătită, nervos și confuz, fără portofel.
Revin la masă, scot câteva bancnote mototolite și niște mărunțiș acelea care stau mereu pe fundul genții.
Așa, adaug eu. Dacă portofelul tău e în altă mașină, oare nici pentru taxi nu ai?
Pun banii lângă paharul lui de vin scump.
Ia, pentru metrou. Nu te stresa, ajungi acasă. Consideră că asta e participarea mea la studiile tale despre sufletul feminin.
Câțiva oameni de la mesele apropiate se uită. Octavian arată ca și cum ar fi primit o palmă.
Ies pe stradă.
Seara m-a costat doar o salată și un pahar de vin preț mic ca să văd la timp caracterul și să-mi cruț ani din viață. Sper că a învățat ceva, deși genul acesta de oameni rar se schimbă.
Voi cum ați proceda în locul meu: ați salva uitucul galant sau ați alege poziția fermă și corectă?
