Restaurantul unde Victor m-a invitat la a doua întâlnire răsuna de o opulență ostentativă: lumina difuză, ospătarii care se mișcau printre mese fără zgomot, ca niște umbre. El părea născut pentru acest decor costum scump, ceas vizibil și acea jumătate de zâmbet satisfăcut, tipică omului care se crede mereu centrul universului.
Comandă ce-ți dorești, a spus el relaxat, fără să arunce o privire pe meniu. Nu suport când o femeie se simte obligată să se limiteze la ceva.
Replica avea ceva din basmele cu un prinț generos, dar un sentiment de neliniște mi-a rămas. Poate din felul în care mă evalua sau din povestirile lui entuziaste despre fostele, care, spunea el, îl vedeau doar ca pe un portofel ambulant.
Am ales o salată cu rață și un pahar de riesling. Victor a mers la extrem: un steak, tartar, o sticlă scumpă de vin roșu. Vorbea despre afaceri, se plângea de superficialitatea oamenilor, discuta despre valori și apropiere spirituală. L-am ascultat, dând din cap, dar aveam impresia că nu venisem la întâlnire, ci la un examen, unde oricând putea să apară o întrebare capcană.
Un teatru cu un singur actor
Când ospătarul a lăsat la masă folderul negru cu nota, Victor nu s-a întrerupt. Continuând să vorbească despre decăderea morală, s-a întins leneș spre buzunarul interior al sacoului, apoi spre celălalt, a bătut cu palma pe pantaloni. Fața lui s-a transformat siguranța lăsând loc unei nedumeriri ostentative.
Ah, a spus privind fix în ochii mei. Se pare că am lăsat portofelul sau la birou, sau în cealaltă mașină.
A ridicat din umeri, mimând dezorientarea, dar teamă nu era în el. Nu i-a cerut ospătarului să aștepte, nu s-a uitat în telefon pentru vreun transfer. S-a uitat direct la mine.
Ce situație stupidă, a răspuns sprijinindu-se pe spătarul scaunului. Poți să mă ajuți? Plătești acum, îți dau banii după, sau la următoarea întâlnire te invit cu dobândă.
Era clar: nu era o întâmplare sau vreo uitare sinceră. Era un test pus la cale, cum tocmai discutase cu jumătate de oră în urmă.
Citisem despre asemenea momente, le-am văzut în seriale ieftine, dar niciodată nu credeam că voi întâlni așa ceva, mai ales din partea unui bărbat matur și aparent de succes.
Logica lui era simplistă: dacă femeia plătește fără protest pentru amândoi înseamnă că e bună, comodă, gata de sacrificii. Dacă refuză mercantilă, vânătoare de bani. În clipa aceea, nu mai aveam în față un afacerist, ci un manipulator nesigur, care se juca de-a examinatorul.
Era convins că va câștiga. În lumea lui, perspectiva unei relații cu așa un mare partid trebuia să mă facă să scot cardul din geantă fără reacție.
Calcul rece
Am deschis geanta încet și calm. Victor s-a relaxat, crezând că planul merge.
Sigur, nici o problemă, am spus blând și am chemat ospătarul.
Vă rog, separați nota, am zis clar. Eu achit ce am consumat. Steak-ul, vinul și desertul rămân la domnul.
Zâmbetul i-a dispărut de pe față.
Cum adică? a spus printre dinți apropiindu-se de mine. Nu am portofelul la mine.
Înțeleg, am dat din cap, atingând terminalul cu telefonul. Însă abia ne-am cunoscut. Să plătesc pentru mine e normal. Cât despre cina unui bărbat care m-a invitat la un restaurant scump și a comandat ce e mai scump, iartă-mă, nu-i responsabilitatea mea. Ești un om matur, sunt sigur că vei găsi o soluție.
Ospătarul s-a blocat, privind încurcat și la mine și la el. Victor s-a înroșit, straturile de siguranță au căzut, dezvăluind o aroganță brută.
Vorbești serios? a șuierat el. Din cauza unor bani? Ți-am spus că îți dau totul înapoi. Doar voiam să te încerc.
Și ai încercat, am spus ridicându-mă. Eu sunt genul de om care nu acceptă manipulări.
Mă îndreptam deja spre ieșire, dar simțeam că mai lipsește ceva. El rămăsese iritat și confuz, cu nota neplătită și fără portofel.
M-am întors la masă, am scos câteva bancnote mototolite și ceva monedă acea mărunțișă pe care o găsești mereu pe fundul genții.
Ah, am adăugat. Dacă portofelul e în cealaltă mașină, nici de taxi nu ai bani?
Am pus banii lângă paharul lui cu vin scump.
Pentru biletul de metrou. Nu te stresa, ajungi acasă. Consideră că e contribuția mea la cercetările tale asupra sufletului feminin.
Câțiva de la mesele vecine s-au uitat spre noi. Victor părea că tocmai primise o palmă.
Am ieșit în stradă.
Seara mi-a costat doar o salată și un pahar de vin un preț mic pentru a descoperi omul la timp și a economisi ani din viață. Sper că a învățat ceva, deși oameni ca el nu se schimbă prea ușor.
Voi ce ați fi făcut în locul meu: ați salvat cavalerul uituc sau ați alege o poziție dură, dar corectă?
