Am nevoie de o femeie care să nu aibă mai mult de patruzeci și doi de ani. Ăsta e maximul. Și numai dacă pare de cel mult treizeci și cinci. După cincizeci, nu mai e la fel, Mihai. Eu caut o parteneră vioaie și plină de energie, nu o de-o seamă cu mine.
Eu poate nu arăt ca Ștefan Bănică, dar în suflet mă simt de douăzeci și opt de ani. Și oricum, bărbatul de valoare devine doar mai important cu vârsta, pe când femeia ei, știi la ce mă refer.
Eu cu prietena mea Lenuța stăteam la masa alăturată și, fără să vrem, am asistat la acest monolog singular, servit pe tavă într-o ceainărie din Chișinău. Intrăsăm la o gustare, tocmai ieșite de la salăcomentam cea mai nouă dietă când discuția noastră a fost inundată brusc de poveștile domnului.
Ai auzit? a chicotit Lenuța încet. Se dă el scump. De fapt, îl găsești la reducere.
Mai încet, i-am zâmbit eu. Hai să-l ascultăm. E ca la teatru pe gratis.
Între timp, domnul nu făcea pauză în discurs:
De exemplu, eu niciodată nu mănânc mâncare de ieri. Din principiu. Femeia trebuie să gătească zilnic, proaspăt. Până m-oi căsători, or mai merge cu niște găluște la repezeală. Dar dacă relația e serioasă, atunci vreau borș, perișoare, cozonac. Și neapărat să fie suplă, că mie-mi place contrastele: eu respectabil, ea delicată.
Dar copii? a îndrăznit să întrebe prietenul lui, privindu-l cam sceptic. Ai deja copii mari. Pe la nepoți ar trebui să te gândești.
Nu mai vreau moștenitori, am suficienți. Îmi trebuie o tovarășă de suflet. Și de trup. Să fie activă, să mergem la munte, la pădure ori măcar la vila de la Hâncești.
Aproape m-am înecat cu sucul de mere. La munte? Serios?! Parcă abia merge pân la chioșcul din colț!
Len, pariem că vine să mă cunoască? am șoptit, șăgalnic.
Chiar vrei să testezi? s-a mirat Lenuța. Mara, nici măcar nu ai patruzeci.
Taci. i-am făcut semn la buze. Este pentru știința sociologică. Vreau să văd cât de tare își minte bărbatul inima.
N-a fost deloc complicat să facem cunoștință. Ne-am schimbat numerele de telefon și până seara deja povesteam pe WhatsApp de parcă ne știam de-o viață.
Pe internet se ascundea sub numele de DonJuan48.
În poza de profil, una veche de cel puțin zece ani: burtica ascunsă, mașina scumpă în fundal, privire încrezătoare.
După câteva zile, Ionel m-a invitat la o întâlnire.
A venit gătit la patru ace. Nasturii sacoului abia țineau piept burții ce-i făcea fală.
Mara, mi-a zâmbit larg, arătând un șir de dinți răvășiți. Azi arăți extraordinar.
Mersi, Ionele, m-am rușinat puțin. Și tu ești destul de prezentabil.
Ne-am mai văzut de câteva ori.
Pentru mine, a fost un exercițiu de actorie. L-am ascultat atent cum îmi vorbea de imperiul lui de afaceri (de fapt, o dughie la piață), de mașina pe care aproape că a luat-o dar a preferat să investească în dezvoltare, și cât de mult prețuiește el acasă liniștit.
Plimbările în parc scoteau sufletul din el după o sută de metri, dar susținea că face exerciții de respirație controlată.
Și iată că a venit clipa adevărului.
Ionel, îmbătat de masa de seară și de laudele mele, a decis să avanseze.
Mara, a spus, luându-mă de mână. Ești ideală: suplă, gospodină, tânără Apropo, trebuia să recunosc ceva. Nu am patruzeci și opt, am
Să tot fie? am ridicat sprânceana.
Cinci zeci și cinci, a oftat, așteptându-mi reacția. Dar arăt bine pentru vârsta mea, nu?
Sigur, Ionele! am izbucnit vesel. Pari de cel puțin cincizeci și patru! Mie îmi plac bărbații cu experiențăsunt mai înțelepți.
Se vedea luminat la față.
Vezi? Am avut emoții! Eu țin la principii: femei peste 42 de ani nu, că nu mai au energie. Tu ești foc!
Mulțumesc, dragule, l-am mângâiat pe creștet. Uite, și eu am un mic secret.
Ce secret? s-a încordat. Nu cumva ai copii, datorii?
Nu. Vârsta.
Ionel a devenit serios brusc.
Cum adică? Nu ai patruzeci?
Aproape.
Treizeci șiopt? a întrebat cu o fărâmă de speranță.
Am scos buletinul din geantă și i l-am întins.
Uite, Ionele. Verifică singur.
A luat buletinul cu mâini tremurate, l-a deschis larg și s-a uitat lung la data nașterii.
1975.
Cincizeci a șoptit, palid. Ai cincizeci?
Fix, dragul meu. Am sărbătorit cu fast două luni în urmă.
Actul i-a alunecat din mână. Mă privea ca și cum tocmai mă transformasem într-o Babă Cloanța în fața lui.
Dar cum? Arăți de
Ca o femeie care se îngrijește. Nu stă la plăcinte zi de zi.
Dar asta e minciună! a început să strige. Eu ți-am zis: până la 42! E regula mea. Nu pot cu o femeie de-o seamă.
Exact că nu suntem de-o seamă. Dar totul era bine până acum, nu? Nu vezi să-mi curgă nisip din poșetă?
S-a făcut stacojiu la față.
Da, dar cifra Cinzeci. E aproape pensie.
Bătrânețea, Ionele, vine când creierul refuză să vadă realitatea, am spus calm, ridicându-mă. Eu sunt la apogeu. Și mi-am dat seama de ceva.
De ce? m-a întrebat cu ochi decolorat de emoții.
Eu, la cincizeci de ani, merit un bărbat adevărat. Nu un buchet de complexe, o burtă și o dugheană la piață. Focul meu te arde din prima, nu l-ai suporta.
Mi-am luat buletinul și am pornit spre ieșire.
Mare! a strigat după mine. Stai! Și cu noi ce facem?
Ce să facem? m-am întors. După logica ta, suntem de-o seamă. Tu vrei tânără. Găsește-o. Poate dai peste una cu ochelari groși.
Am ieșit din apartamentul lui primenit cam ca la mama acasă și am tras aer adânc în piept.
Jos în mașină mă aștepta Lenuța.
Ei, și? m-a întrebat, când m-am așezat pe locul de lângă ea. A căzut masca?
Și mai cum, am râs. Când i-am arătat buletinul, parcă îi spusese cineva că Moldova are litoral.
Ce s-a întâmplat până la urmă?
O să caute în continuare tinere, dar degeaba. Iar eu mă duc la o cafea cu un bărbat normal, de 45. Lui nu-i pasă ce scrie în buletinul meu.
Ionel tot stă pe site-ul de întâlniri. Și-a actualizat profilul: Caut doamnă până în 40. Să fie sinceră! Fotografia a rămas aceeași, una veche de zece ani.
V-ați întrebat vreodată de ce unii bărbați fug de femeile de vârsta lor? Și dacă merită să-ți ascunzi anii pentru o dragoste, sau e mai bine să spui adevărul din prima? Sinceritatea și acceptarea de sine sunt mereu mai valoroase decât orice cifră din buletin. Viața se trăiește cu sufletul, nu cu data nașterii.
