Caut o femeie vivace și energică, nu o colegă de generație: La 50 de ani parcă nu mai e la fel Un cavaler de 55 de ani a ascuns 7 ani și burta, dar s-a supărat când a aflat vârsta femeii…
Am nevoie de o femeie care să nu depășească 42 de ani. Ăsta e maximul. Și atunci, numai dacă pare că are 35. La 50… gata, nu mai e ce-a fost, Costele. Eu vreau una plină de energie, nu o camaradă de vârstă.
Eu, poate, nu sunt un Ion Caramitru, dar pe dinăuntru am 28 de ani. Și, cum să spun, un bărbat cu vârsta doar câștigă în valoare, dar o femeie… eh, știi tu.
Eu și prietena mea, Stela, stăteam la masa de alături, spectatoare fără voie la monologul său grandios. Veniserăm să mâncăm ceva rapid după sală, discutam o nouă dietă, dar discuția noastră a fost întreruptă de zgomotul discursului bărbătesc.
Ai auzit? a chicotit încet Stela. Se crede la ofertă exclusivă. Parcă-l și văd reducere la raft.
Șșșt, i-am zâmbit eu. Să ascultăm mai departe. Parcă suntem la teatru absurd.
Între timp, oratorul nu slăbea din intensitate:
Eu, de exemplu, nu mănânc resturi de ieri. Niciodată! Femeia trebuie să gătească proaspăt, zilnic. Acum, cât sunt singur, pot să fiarb și niște colțunași, că nu mi-e rușine, dar dacă avem o relație, atunci trebuie borș, chiftele, prăjituri. Să fie zveltă, firește. Vreau contrast: eu impunător, ea micuță.
Și copiii? a întrebat cu grijă prietenul lui, măsurând impunătorul cu ochiul critic. Ai și tu copii mari, nepoți pe aproape.
Nu-mi mai trebuie moștenitori, destui am. Vreau o parteneră pentru suflet și pentru trup. Activă, să urcăm pe Ceahlău, ori măcar până la vreo cabană de la poalele munților.
Am înghițit suc pe dos. Munți? Cât trăiesc, nu l-am văzut să meargă mai departe de chioșcul de ziare din colț.
Stel, pariem că vine să mă cunoască? am șoptit eu, dându-i ghiont.
Chiar? Stela s-a uitat mirată. Mara, nici măcar nu arăți de patruzeci.
Șșșt, e un mic experiment sociologic. Vreau să văd cât de adâncă e prăpastia autolăudăroșeniei masculine.
Cunoașterea s-a întâmplat cu dezinvoltură. Am făcut schimb de contacte și, până seara, scriam ca și cum ne știam de pe la sărbătorile de la țară.
Pe internet era ascuns sub pseudonimul CocoRadu48.
Pe avatar, poza de acum zece ani: burta trasă cât a putut, mașina lui cea bună în fundal și privire sigură pe sine.
După câteva zile, Radu a propus să ne vedem.
A venit în costumul de gală. Nasturii de la sacou la limită cu tensiunea burții, ce stătea falnic în față.
Măruțo, mi-a zâmbit larg, arătându-și dinții nu tocmai perfecți. Azi ești o încântare.
Mulțumesc, dom Radu, am lăsat eu ochii în jos, timid. Și tu… destul de prezentabil.
Ne-am mai întâlnit de câteva ori.
Pentru mine era exercițiu actoricesc. Am ascultat cu răbdare povești cu imperiul lui de afaceri (un chioșc la piață), mașina aproape nouă (bani puși tot la afacere), și despre cât de important e un cămin cald pentru bărbat.
Ne-am plimbat prin parc după o sută de metri, începea să gâfâie, dar spunea că face exerciții speciale de respirație.
A venit și momentul decisiv.
Radu, topit după cină și hrănit cu complimente de la mine, a decis să facă pasul următor.
Măruțo, mi-a prins mâna caldă. Ești perfectă: suplă, gospodină, tânără. Adevărul e că… nu am 48.
Adevărat? am ridicat din sprânceană. Și atunci?
Cincișcinci, a șoptit pe jumătate, privind spre reacție. Dar par, nu-i așa, tinerel?
Firește, Radule! am zis eu vioaie. Nici nu-ți dai 54. Îmi plac bărbații cu experiență e semnul înțelepciunii.
S-a luminat la față.
Bine atunci. Mă și temeam de reacția ta. Eu am principii: femeile peste 42 nu sunt pentru mine. Nu mai au energia. Dar tu… ești foc și pară.
Mulțumesc, dragă, i-am mângâiat chelia subtil. Și eu am o mică taină.
Care? s-a crispat el. Copii? Datorii?
Nu… Vârsta.
Radu a devenit brusc rigid.
Cum adică? Nu ai patruzeci?
Pe aproape.
Poate 38? a întrebat cu speranță.
Am scos buletinul și i l-am pus în mână.
Deschide, Radu. Vezi singur.
A deschis cu degete tremurânde și a început să calculeze, necăjit, anul nașterii.
1975.
Cincizeci… a șoptit albind, privirea rătăcită. Ai 50?
Chiar așa, Radule. Am făcut jubileul acum două luni.
Buletinul era să-i cadă din mâini. S-a uitat la mine ca la o vrăjitoare ce s-a prefăcut brusc sub ochii lui în Baba Cloanța.
Cum e posibil? Parcă arăți…
Ca o femeie care are grijă de ea, nu-și cumpără plăcinte cu brânză de la colț.
Dar e păcat! a gemut el. Ți-am zis: până la 42. Asta e legea mea. Nu mă pot întâlni cu cineva de seama mea.
Da, dar n-am fost niciodată chiar de seama ta. Ți-a convenit, recunoaște. Îmi curge vreun fir de nisip din poșetă?
Fața i s-a făcut roșie.
Da, dar cifra… e o sentință. 50… aproape de pensie.
Bătrânețea, Radule, am spus liniștită, ridicându-mă e când mintea refuză realitatea. Eu sunt la a doua tinerețe. Și am înțeles ceva important.
Ce anume? m-a privit cu ochi stinși.
Că și la 50 merit un bărbat adevărat, nu o colecție de complexe, o burtă și un chioșc la piață. De focul meu nu te poți bucura, te-ai aprinde încercând.
Mi-am luat buletinul și am plecat spre ieșire.
Mario! a strigat. Stai puțin. Dar cu noi cum rămâne?
Ce noi, Radule? După logica ta, suntem de-o vârstă. Ție îți trebuie tânără. Caută mai departe. Poate dai de una care confundă vârstele fără ochelari.
Am ieșit din colțul lui confortabil, cu miros de naftalină, și am inspirat cu plăcere aerul curat, care aducea miros de soc înflorit.
Jos, în Logan, m-aștepta Stela.
Ei, ce-ai reușit? m-a întrebat când m-am urcat.
Mai ceva ca la teatru absurd, am început să râd. Când i-am arătat buletinul ziceai că a descoperit că Pământul se-nvârte.
Și, cu ce ai rămas?
Cu gândul că el va continua să caute o tânără și să se frământe. Noi ieșim la un pahar. Diseară am o întâlnire cu un bărbat normal. Are 45 și nu-l interesează ce scrie pe buletinul meu.
Raducu încă mai stă pe site-ul de matrimoniale. Și-a reactualizat profilul: Caut femeie până-n 40 de ani. Sinceră!. Poza e, desigur, cea veche de zece ani.
Voi ce ziceți, de ce unii bărbați fug de femeile de vârsta lor? Și merită să ascunzi vârsta pentru o șansă la dragoste, sau mai bine spui totul de la început?
