Cu ani în urmă, pe vremea când verile erau mai liniștite și lumea părea mai simplă, a venit la noi în vizită sora cea mică a soției mele, Dorina. Toți din familie îi spuneau animăluțul nostru drag la fiecare masă, mama, tata, toată lumea nu vorbea decât de ea. Dorina fusese premiantă la școală, absolvise facultatea cu note mari, iar acum lucra la un birou important din Chișinău. Când o ascultai pe soacra-mea, părea că n-a văzut cineva domnișoară mai desăvârșită.
Pe de altă parte, despre soția mea, Ana, cea mare dintre fete, nu prea era laude de povestit. Nu terminase studiile, se măritase devreme, dar nu deranja pe nimeni fiindcă eu, ginerele, aveam o oarecare stare: aveam o casă la Bălți, o Dacia la scară, și o afacere care mergea bine. Totuși, Dorina rămânea lumina ochilor părinților socri.
În acea vară de demult, Dorina a venit iar la noi; a stat la povești, apoi m-a tras deoparte să mă roage să-i împrumut niște bani. Își dorea să-și ia un apartament cu credit ipotecar în Chișinău, dar nu strânsese destui lei moldovenești pentru avans. Pentru mine nu era o sumă care să mă sperie, așa că i-am dat cu sufletul împăcat. Mi-a promis cu mâna pe inimă că în fiecare lună îmi va restitui câte puțin, că are serviciu stabil la stat și nu vor fi probleme.
Nu a trecut bine o săptămână că am aflat că Dorina lăsase toate grijile și plecase la mare, la Constanța, cu prietenii. M-a mirat grozav, căci doar spunea că nu are bani nici pentru apartament, dar iată, găsise destui pentru o vacanță. Ne-a povestit la toți că și-ar fi pus bani deoparte tot anul pentru concediu, însă de credit, nicio vorbă. Când am întrebat-o ce se întâmplă cu apartamentul, mi-a spus senină că s-a răzgândit, nu mai e prioritatea ei.
Atunci i-am cerut politicos să-mi returneze banii, căci totuși nu i-am împrumutat ca să se distreze pe litoral. Mi-a răspuns sec că banii s-au dus deja, i-a cheltuit pe toți la mare, și dacă am răbdare, că va face ea rost, căci va avea un salariu mai bun, dar deocamdată nu se poate.
Am înțeles atunci că nicicând nu avusese intenția să cumpere apartament. Eu însă nu am făcut scandal, am mai rugat-o doar odată să-mi dea datoria cât poate de curând. Dar Dorina s-a plâns maică-sii că i-am cerut banii prea devreme, că nu-i frumos între rude și așa nu se face la casa omului.
Și așa s-a scris povestea: lumea iar a pus-o pe Dorina, mezina, pe un piedestal, iar pe noi, bogații fără suflet, ne-au pus la colț. Ori de câte ori ne vedeam la mese, numai îngeri era în ochii lor mezina, iar noi două umbre vinovate în pragul familiei. Cine să mai stea astăzi să asculte adevărul?
