Căsătorie fictivă.
La mine cu Mihai avem o căsătorie fictivă. S-a nimerit așa fiindcă lui Mihai i-a fost strict necesară căsătoria pentru a avansa în carieră lucrează într-o corporație de prestigiu din Chișinău, condusă de domnul Gheorghe Albu, vestit pentru valorile sale de familie, mare cap de clan cu cinci fiice mature, tot atâția gineri și un număr impresionant de nepoți. Gheorghe Albu se mândrește peste măsură cu familia lui mare. Pentru dânsul, cuvântul burlac e sinonim cu rușinea. Un angajat necăsătorit nu-i bun nici măcar de trimis să cumpere pâine, indiferent de cât talent sau rezultate ar avea.
Când Mihai a priceput acest lucru, a realizat imediat că, dacă vrea să ajungă la funcția dorită, trebuie musai să fie însurat cu acte în regulă. După ce a cumpănit bine toate argumentele, mi-a propus să facem o căsătorie formală, fără riscuri pentru el, că doar mă știe de când mergeam împreună la grădiniță. Mamele noastre au fost prietene la cataramă și încă mai merg la cafea împreună. Am stat în aceiași bancă toți anii de școală el mă ajuta la matematică, eu îi corectam semnele de punctuație din compuneri. Practic, mă știe pe de rost, știe că sunt omul cel mai lipsit de interese materiale și că nu o să pun ochii nici pe apartamentul lui, nici pe banii sau bunurile lui în caz de despărțire.
Și mie mi-a convenit, sincer să fiu, pentru că tocmai ce trecusem printr-o despărțire urâtă, după o relație de trei ani. Aveam nevoie disperată de altceva, doar să nu mă las pradă unei depresii crunte. Să nu mai vorbim că voiam să-i dau peste nas fostului meu: uite, că m-am măritat cu un bărbat de perspectivă, cu mașină tare și apartament cu trei camere în centrul orașului nu ca tine! Plus, voiam ca și prietenele să vadă că sunt bine, să nu mă compătimească.
Așa că interesele noastre s-au potrivit și am mers cu Mihai la Starea Civilă de sector din Chișinău să ne căsătorim fără fast, fără martori, fără limuzină albă și fără porumbei albi eliberați în aer, fără rochie lungă și fără smoking. Într-o zi de miercuri, am plecat amândoi mai devreme de la birou, am semnat în registru și am plecat liniștiți acasă. Totuși, verighetele ni le-am pus așa cere obiceiul.
Chiar mi-am schimbat numele Popovici sună mai interesant decât Rusu. Trebuie să recunosc că toate așteptările noastre legate de această căsătorie s-au adeverit. După nici o lună, Mihai a fost promovat director de departament. Bine meritat, de altfel.
Dintr-o dată, pentru rude și pentru prietene, statutul meu de femeie măritată m-a ridicat peste toate. Un sentiment aparte am avut când am primit câteva mesaje de la fostul, pline de regret și dorința de împăcare: Îți doresc fericire, dar tot speram că ne vom reuni Eee, așa e viața! Cât avem, nu prețuim, când pierdem, plângem. Să te oftici, bade!
Totul a mers chiar mai bine decât ne-am așteptat. Între timp, pentru ca povestea să fie mai veridică, m-am mutat la Mihai. El a insistat, pentru aparențe.
Sâmbătă dimineața. Sunt în bucătărie și pregătesc dejunul omletă, brânzoaice și cafea cu lapte. Mihai adoră să mănânce consistent dimineața. Privesc pe fereastră începe o zi frumoasă de aprilie. Primăvara mi-a fost mereu cea mai dragă. Azi am multe pe cap o vizită la părinți, un pic de ordine în casă, spălat, și la prânz ceva bun: poate niște cotlet la tigaie, ciorbă țărănească, o pizza de casă, salată Bălți. Gândurile îmi zboară la treburile gospodărești ca orice moldoveancă ce ține casa cu drag.
Au trecut 13 ani de când am convenit cu Mihai această căsătorie fictivă. Fetița noastră, Ancuța, merge la toamnă în clasa întâi, iar băiatul, Ștefănel, termină clasa a cincea premiant, la fel ca taică-su. Că așa-i adevărat Mihai e deștept rău.
Dar când mă uit la el nu-mi sună deloc să-l pot numi soț fictiv. În toate, suntem o familie adevărată. Am învățat că fericirea nu stă în acte, ci în suflete. Oricât de formală ar fi pornit povestea noastră, ceea ce contează cu adevărat e cum o trăiești până la urmă.
