Căsătorie de conveniență.
La mine cu Dorin avem o căsătorie de formă.
Așa s-a întâmplat că Dorin avea nevoie de această căsătorie pentru a avansa în carieră lucrează într-o corporație respectată din Chișinău, condusă de neîntrecutul susținător al valorilor familiale, domnul Eduard Barbu, capul unui neam vechi și puternic, tatăl a cinci fete, socrul a cinci gineri, și bunicul la nouă nepoți și nepoate.
Eduard Barbu se mândrește, cu patimă, cu familia lui mare. Pentru el, cuvântul burlac e ca o insultă. Un angajat necăsătorit este, pentru dânsul, om de nimic, fără valoare, oricât de bun ar fi profesional.
Dorin când a realizat acest lucru, a priceput că-i trebuie neapărat să fie însurat, dacă-și dorește o funcție pe măsura ambițiilor și capacităților sale.
S-a gândit bine, a pus în balanță avantajele și riscurile apoi mi-a propus să ne căsătorim doar pe acte. Niciun risc pentru el, că doar ne știm din grădiniță mamele noastre erau prietene bune și încă mai păstrează legătura. Și-n școală am stat mereu în aceeași bancă. El mă ajuta la mate, eu îi puneam virgulele și punctele în compuneri.
Mă cunoaște ca pe un copil mic, știe că nu-s trasă de fire materiale, nu vânez apartamentul lui de la Buiucani, nici banii, nici vreo avere.
La rândul meu, am fost de acord imediat cu această căsătorie formală, fiindcă tocmai treceam printr-o despărțire grea de iubitul meu, după trei ani de relație. Aveam nevoie să mă concentrez pe altceva, ca să nu mă prăbușesc de tot în depresie. Și, să fiu sincer, voiam să-i dau o lecție fostului: uite că am ajuns soția unui bărbat de perspectivă, cu mașină tare și apartament spațios pe Ștefan cel Mare, nu ca tine, auzi! Plus, voiam să le demonstrez și prietenelor mele că sunt pe picioarele mele și sunt la fel de în regulă ca ele.
Astfel, scopurile noastre s-au potrivit de minune și, într-o zi banală de lucru, ne-am luat la Oficiul Stării Civile din sectorul Centru, fără fast, fără invitați și limuzină albă, fără porumbei sau rochie albă. Doar două semnături în registrul oficial și, ca să fim în spiritul tradiției, ne-am pus totuși verighete pe degete.
Am hotărât pentru un timp să iau și numele lui Turtureanu parcă sună mai interesant decât al meu, Rusu.
Trebuie să spun că așteptările noastre față de această căsătorie s-au adeverit pe deplin.
După doar o lună, Dorin a fost numit director de departament în cadrul corporației. Și chiar merita asta.
Statutul meu de femeie măritată m-a urcat pe un piedestal în ochii prietenelor și rudelor. Un sentiment aparte am avut când, într-o seară, am primit un mesaj de la fostul: Îți doresc fericire, dar tot speram că o să mai fim împreună. Asta e! Nu prețuim când avem, dar plângem când pierdem. Acum simte și el pe pielea lui. Să-i fie de învățătură.
Deci, așteptările noastre au fost cu vârf și îndesat recompensate.
Între timp, m-am mutat pentru o vreme la Dorin, la propunerea lui, ca să fie totul cât mai credibil.
E sâmbătă dimineață.
Fac micul dejun prin bucătărie. Omletă, papanași, cafea cu lapte. Dorin e genul care nu iese din casă fără un mic dejun bogat.
Mă uit pe fereastră. Începe o zi minunată de aprilie.
Primăvara anotimpul meu preferat.
Astăzi am multe pe agendă. Trebuie să dau o fugă la mama și tata. Curățenie în casă, spălat rufe, pregătit bunătăți pentru prânz: poate niște șnițele, ciorbă de perișoare, pizza de casă, salată Boierească. Toate grijile ca la orice gospodină îmi dau de lucru.
Și totuși, cu Dorin avem deja treisprezece ani de căsătorie de formă. Fiica noastră, Ecaterina, va merge anul acesta în clasa întâi. Băiatul nostru, Nicu, termină clasa a cincea. Și, apropo, e primul la învățătură. Seamănă leit cu taică-său. Că Dorin e chiar un om deștept și pe bune tată așa cum trebuie.
Nu ca soțul meu, care de fapt e doar… de formă.
Ce am învățat din toată povestea asta? Uneori, viața ne poartă pe căi neașteptate. Oricât ar părea ceva de fațadă, uneori tocmai aparențele ne pot schimba soarta și ne pot ajuta să descoperim cine suntem cu adevărat.
