Cardiologul Brăjescu a poposit la sanatoriu cu gând să se relaxeze. S-a apucat de bărbierit, hotărât să meargă la serata de seară. Totuși, ce-i drept, deja trecuse binișor de 60 de ani, dar cine să observe? Acolo, toți își dădeau între 40 și nu mă întrebați, ultima dată am verificat buletinul în 89.
Când, deodată, năvălește în cameră o femeie. Pentru a o descrie, ai avea nevoie de talentul brelocului universal Moldovenism: numai bună de făcut demonstrații anatomice la oră, să te plimbi cu indicatorul pe ea și să spui: femeia se alcătuiește din….
Strigă, cu un glas cât tot holul: Doamne bine că tocmai celebrul cardiolog a venit aici să se odihnească! Că în procedură, acuma, administratorul îl aduce pe bolnav, și cardiologul sanatoriului e fugit la piață. Numai cine planifică infarct la miez de noapte? Noroc cu dumneata!
Brăjescu a realizat repede nu are cum să scape. Doamna avea peste o sută de kile și la mijlocul feței o pată de ruj roșu cât o ștampilă de la Casa de Cultură pe un bolovan pudrat. Și ăștia nu te lasă ușor. N-are rost să-i explici că nici cardiologii-vrăjitori nu pot face minuni dacă-ți sare-n ajutor administratorul cu asistenta îmbrăcată-n costum de Om de Zăpadă Seducătoră.
În sala de proceduri, Brăjescu descoperă administratorul cu privirea pierdută lângă targă. Pe targă un bărbat apatic, cu barbă, apăsat de fișa medicală. Arăta ca un școlar de clasa a VII-a cu cap de tăietor de lemne semn clar de doctorat, nu glumă.
Bate câmpii, anunță administratorul. Tot Margareta, Margareta. Crede că-i la florărie.
Asistenta ia tensiunea dezastru. 70 cu 50, ba și scade. Domle, asta nu-i tensiune! spune ea, Astea-s circumferințele brațelor mele, nu valori medicale! și se pune pe râs. Brăjescu prevestea dezastrul. În fișă scrie că pentru pacient, 180 cu 100 e încălzirea.
Brăjescu scanează sala după ceva folositor. Când, ce să vezi niște suspine. De obicei, nu se aude așa ceva la procedură. Se întoarce asistenta plângea. Întreabă: Ei? Ea răspunde: îi pare rău de bărbat.
Se face un aer ciudat.
Pregătește adrenalina! spune, frecându-și palmele cu spirt. Știi ce e adrenalina, da? Știi în ce se trage?
Vai, dar tare milă îmi e de bărbatul acela! începe asistenta și dă să se plece pe un perete, bocind mai departe.
Brăjescu ia singur seringa. Atunci administratorul observă acul: n-a mai văzut ac așa! Cu acul ăsta bați corăbii de pirați. Nici o șezută pe lumea asta nu trece liniștită pe lângă asemenea înțepătură. Zorii ochilor la administrator se duc spre ceafă, îl vezi cum începe să se clatine ca luna mai. În colț, asistenta plânge cu foc. Îi vine să-i dea două palme, dar se gândește: dacă reacționează? S-ar putea să spargă toată cărămida sanatoriului cu ea.
Așa că Brăjescu decide: gata cu toți, fiecare la treaba lui! Găsește locul pe pieptul prăbușit și bagă acul. Administratorul cade pe loc.
Vai de administrator, îl jelește asistenta cu și mai mare tânguială.
Ce-i cu voi, măi năzdrăvanilor? țipă Brăjescu. Unde-i amoniacul?
O să moară?! Vai, Doamne ferește! Dacă vedeam asta cu ochii mei
Pe masă, o lampă de metal, greu de vreo cinci kile: David îl tratează pe leu de răgușeală. Lampa numai bună de pus capăt acestei mascarade. Dar se abține. Strigă s-ajungă odată la normal, că s-a pierdut orice sens, nici nu mai știi pe cine tratezi și de ce.
Ordine! urlă. Disciplina și calm, vă rog!
Taman atunci, pacientul se ridică brusc de pe targă, cu ochii închiși.
Vă rog să vă liniștiți, domnule, zice asistenta autoritar, îi pune palma pe cap și îl lipește de targă amoniacul e, desigur, în dulap.
Administratorul abia mai bate, mâna pacientului iar cade de pe targă. Iar doarme! Asta-i deja prea mult! gândește Brăjescu.
Fă masaj! urlă, și trage administratorul de sub targă de picior.
Asistenta întoarce pacientul pe burtă, ridică fusta, se pregătește să sară peste targă.
Masaj cardiac, nu masaj de carnaval, caprele sanatoriului! le dojenește Brăjescu.
Asistenta îl pune din nou pe spate, se așază pe el, targă geme, Brăjescu aude niște pocnete. Îi bagă administratorului vata cu amoniac sub nas și veghează situația. 150 de kile pe 60 Pacientul scoate aerul zgomotos, ca o pompă stricată.
Îl ridică pe administrator e elastic ca o caracatiță, n-are nici o linie dreaptă. Cât îl trage într-o parte, restul fuge în cealaltă. Reușește totuși să-l aducă pe un scaun. Nu apucă să respire, că asistenta risca să-l farâme pe bietul bolnav. O trage și pe ea de pe el, îi bagă și ei amoniac, îi așază cuminte lângă administrator. Amândoi stau ca doi puiuți beți. Unuia pantalonii cad până la genunchi, celeilalte fusta-i ridicată cât să vadă jumătate de raion. Ambulanța de familie, fără reacții la amoniac.
Pacientul, iar, se ridică, tot cu ochii închiși. Dă capul la perete. Administratorul se hotărăște să nu mai stea, cade în față. Brăjescu observă o explozie de raze de la fruntea acestuia pe gresie.
Tovarăși zice pacientul, fără să deschidă ochii. Vă rog din suflet, nu mai încercați să mă tratați
Și povestește: e hipotonic din moși-strămoși. Când ninge, se desumflă ca un balon. În furtună, îl poartă curentul de la capăt la capăt. Nu e vina lui, așa s-a născut. Tensiunea lui normală e 80 cu 50. Dacă mai scade, o ceașcă bună de cafea rezolvă. În niciun caz dacă mai urcă pe el o doamnă cu ghinion și colier cu bile de biliard. Deja se gândise la tot: că Rose va ieși din toaletă și se va mira rău. Ea-i bolnavă, dar el ajunge la cimitir.
Brăjescu simte că încărunțește brusc. Prinde fișa medicală: Ioniță Rozalia. Și-a amintit: venise la sanatoriu cu gânduri de aventuri printre sălcii, poate c-un sărut, o jucărie… Acum nu mai simțea nimic.
Ce-i asta? întreabă, arătând asistentei fișa.
Fișa, răspunde doamna. Cu vata la nas, privind în gol.
Dar asta nu-i Rozalia, zice Brăjescu. Ăsta-i Rozovici Leonte, cel puțin.
Ca medic curant trebuia să observați, răspunde imparțială asistenta.
Ei bine, de minune!, oftează Brăjescu.
Stați așa, explică pacientul. E soția mea aici, am adus niște chefir Rozaliei…
S-a dus la baie, fișa ei a rămas lângă mine. Ăla, administratorul, m-a văzut cam palid, m-a pus pe targă și m-a adus aici. Mi-a fost rău, dar acum mi-e bine. Dacă nu era pe fundal acest albastru cu fețe cărămizii, eram deja fericit. Hypotonia a dispărut; dacă pui bricheta sub mine, pot zbura și mă uit la Terra de sus. Nu știu ce mi-a băgat domnul doctor, dar sigur nu dorm în următorii zece ani. Fix cât să scriu un nou tratat!
Propunere, zise asistenta după ce bărbatul cu chefir a ieșit. Noi n-am fost aici!
Brăjescu iar se gândește să-i tragă una cu lampa, dar asistenta ridică repede mâna:
Administratorul îl iau eu pe inventar.
Brăjescu, după așa aventuri, tot nu s-a ales cu vreo prietenă la sanatoriu…
