Îmi amintesc cum, acum mulți ani, am fost într-o relație cu iubitul meu, Petru, timp de aproape doi ani. El m-a cerut în căsătorie și am spus da fără ezitare, crezând că visul fiecărei fete se împlinește. Totuși, mă nedumerea faptul că nu se întrevedea nicio grabă să ne mutăm împreună.
Petru locuia în apartamentul cu trei camere al părinților săi, chiar în centrul Chișinăului, iar eu stăteam la cămin, unde era mereu aglomerat și zgomotos. Eram de părere că ar trebui să prindem rădăcini împreună înainte de a ne lega soarta, ca să ne obișnuim cu obiceiurile, tabieturile și ritmul de viață al celuilalt. I-am spus lui Petru aceste gânduri, însă el s-a făcut că nu pricepe sau că nu-l privește. Apoi, parcă toate s-au potrivit părinții lui trebuiau să plece la Galați pentru două săptămâni, și am avut ocazia să locuim împreună în casa lor.
Am încercat să fiu gospodina de care orice bărbat moldovean ar fi mândru. Găteam bucate tradiționale, făceam curățenie și nu lăsam nimic la voia întâmplării. Seară de seară îl răsfățam pe logodnicul meu cu plăcinte și borș, încercând să-i fiu pe plac.
Dacă nu ar fi fost un singur dar, toate ar fi decurs ca la carte. L-am rugat pe Petru să dea cu aspiratorul prin sufragerie, dar el mi-a răspuns scurt că treaba asta e de femei și că la ei în familie bărbatul asigură veniturile, nu ajută la treburile casei. Am tăcut, sperând că, odată ce vom locui împreună, lucrurile se vor schimba și va înțelege că o familie adevărată se clădește pe ajutor reciproc.
Până să se întoarcă părinții lui, am lustruit apartamentul până strălucea ca nou. Voiam să rămână o impresie bună. Am copt cozonac moldovenesc, am pregătit o cină cu sarmale și le-am lăsat totul în ordine, apoi mi-am luat rămas bun.
A doua zi, Petru mi-a spus că mama lui nu era încântată de mine, ba chiar nemulțumită. Se pare că nu am fost o gospodină pe măsura așteptărilor ei. Am rămas înmărmurită, pentru că, atunci când am vizitat prima oară familia lui, apartamentul arăta mult mai dezordonat decât după ce am plecat eu. De ce m-a criticat? Nici măcar nu a apreciat bunătăţile; ba chiar spunea că i s-au părut neplăcute. M-am simțit atât de jignită, rușinată și dezamăgită!
Cred că, de fapt, mama lui nu vrea să-l lase pe Petru să plece din casa părintească; poate că are în minte o altă fecioară pentru fiul ei. Asta îmi confirmă și faptul că, după ce au revenit părinții lui, Petru s-a răcit față de mine. Acum ne vedem rar, vorbim doar când e musai și parcă nu mai există speranță pentru o nuntă.
Mă întreb adesea, privind în urmă oare am greșit undeva? Oare nu eram pe măsura viselor lui sau ale mamei sale? Cine știe… Ce părere aveți?
