Vreau să-ți povestesc ceva ce îmi stă pe suflet de ceva vreme. Acum 26 de ani, ai mei – mama Elena și tata Ștefan – s-au căsătorit la Chișinău și au avut o viață frumoasă, fără griji legate de bani. Eu, între timp, am crescut, mi-am găsit jumătatea, și, după șase ani de relație cu Valeriu, ne-am hotărât să facem pasul cel mare și să ne oficializăm relația, să fim soț și soție în fața legii și a lumii. Am dat vestea părinților mei. Mama era atât de bucuroasă, era chiar și mai emoționată decât mine. Tata, însă, nu era la fel de încântat. El credea că ar trebui să mai așteptăm, să nu ne grăbim cu decizia și să ne mai gândim puțin.
Cu timpul, am priceput adevăratul motiv pentru care tata era ezitant. Mama mea mi-a propus să îmi cedeze apartamentul ei din sectorul Botanica, pe care îl moștenise de la bunica Fevronia. Spunea că la început de drum avem nevoie de sprijin, că așa e omenește. Tata însă era împotrivă și spunea că dacă, Doamne ferește, ajungem să divorțăm, Valeriu ar avea dreptul la jumătate de apartament. Noi moștenisem două apartamente de la bunici: unul pentru fratele meu mai mic, Andrei, și unul pentru mine. Dar ideea cu împărțirea era doar a mamei, tata voia să le păstreze pe toate și începea certuri de nu mai țineam cont.
Mama a ținut morțiș că părinții trebuie să îi ajute pe copii, așa că nu a cedat și mi-a dat apartamentul. Tata s-a supărat rău și a făcut scandal. La un moment dat, mama, sătulă de tot circul, l-a dat afară din casă și i-a spus clar să nu mai revină.
Sincer, nu m-am așteptat ca nunta mea să dea atâta zarvă în familie. Acum, la doi ani după ce am devenit soție, sunt bine, fericită. Locuim în apartamentul mamei, și îi sunt recunoscătoare din toată inima. Chiar dacă au fost tensiuni între ai mei, eu sunt mulțumită cu viața mea de cuplu și prețuiesc tot sprijinul pe care mi l-a oferit mama. E bine să ai pe cineva care te susține și crede în fericirea ta.
