Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri momentul când am urcat în liftul blocului nostru din Chișinău. Înăuntru se afla deja o femeie, ținând în mână exact cheile apartamentului meu. Pentru o clipă, m-am gândit că poate am greșit ceva, că m-am înșelat. Dar nu era așa.
Portcheiul era același un mic inimioară albastră, pe care sora mea, Ecaterina, mi-o dăruise cu ani în urmă. Femeia părea în jur de patruzeci de ani, cu părul scurt și întunecat și o geantă serioasă pe umăr. Stătea liniștită, ca și cum asta era cel mai firesc lucru din lume.
Liftul s-a pus în mișcare spre etajele de sus, iar inima îmi bătea nebunește.
Îmi scuzați am spus eu. Cheile acestea de unde le aveți?
Femeia m-a privit, apoi și-a lăsat ochii pe chei, după care iar s-a uitat la mine.
Dar dumneavoastră cine sunteți?
Întrebarea m-a lovit ca un trăsnet.
Eu locuiesc în apartamentul 12.
Femeia a rămas nemișcată o clipă. Apoi a răspuns încet:
E ciudat
De ce?
Pentru că și eu locuiesc acolo.
Liftul a oprit la etajul șase, dar nimeni nu a coborât. Era liniște, de parcă timpul s-ar fi oprit.
Eu stau acolo de patru ani am zis eu, cu voce tremurată.
Femeia a strâns cheile în palmă.
Eu am contract de luna trecută.
Am privit-o mirată.
Ce contract?
Ea a deschis geanta și a scos o mapă. În interior era o copie a contractului de închiriere. Adresa era a mea. Apartamentul 12.
S-a lăsat tăcere.
Cine v-a dat apartamentul? am întrebat.
Proprietarul.
Cine?
Gheorghe.
Mi s-a strâns stomacul de spaimă. Gheorghe era vărul meu. Îmi spusese că locuiesc acolo doar temporar, până se întoarce el din străinătate.
El este proprietarul am murmurat.
Femeia a dat din cap.
Da. Mi-a spus că apartamentul e liber.
Liftul a ajuns în sfârșit la etajul nostru, ușile s-au deschis, dar amândouă am rămas pe loc. În aer plutea o incertitudine greu de tăcut.
Apoi femeia a zis:
Poate e o neînțelegere.
Poate
Am ieșit amândouă pe hol. Ușa apartamentului 12 era chiar în fața noastră. Femeia a ridicat cheile. Și eu la fel. Cheile erau identice.
S-a așternut o liniște bizară.
Uneori, cel mai dureros nu e când cineva te minte ci când realizezi că poate niciodată nu ai știut adevărul.
Am privit femeia.
Să încercăm să deschidem?
Ea a oftat.
Da.
Spuneți-mi sincer Dacă ați afla că cineva a dat casa voastră altui om, ați încerca să aflați adevărul cu calm sau ați exploda din prima clipă?
