Viorel, am nevoie de ajutorul tău cu un cadou pentru mama.
Maricica a lăsat telefonul pe masa de cafea și s-a întors către soțul care stătea tolănit pe canapeaua din sufragerie, cu telecomanda în mână. Viorel schimba canalele cu un aer absent, fără să clintească privirea de la ecran.
Ce cadou mai e și ăsta?
Aragaz! Unul bun, serios. Are ziua ei peste două săptămâni, ai uitat, nu?
Viorel, bombănind încet, s-a uitat într-un final la nevastă. I-a scăpărat o umbră de iritare în priviri, dar a mascat-o rapid cu un zâmbet de conveniență.
Și ce, cel vechi nu mai merge? Parcă tot arata destul de bine.
Maricica s-a așezat pe brațul canapelei, netezindu-și automat cutele de pe halatul de casă.
Ai văzut și tu data trecută! Cuptorul abia încălzește, două ochiuri nu mai funcționează. Mama se tot plânge că nu-i mai ies cozonacii cum ieșeau. Pentru ea asta-i important, știi bine!
…Paraschiva, mama ei, era înnebunită după treburi gospodărești. Bucătăria mereu mirosea a vanilie și scorțișoară, pe pervaz se răcea vreo tavă de plăcinte, iar vecinii dădeau pe la o poveste, știind bine că nu pleacă fără vreo felie. Aragazul vechi, cumpărat pe vremea lui Ceaușescu, ducea viața grea și era pe ultima sută de metri.
Bine, Viorel s-a întins și s-a ridicat puțin. Și ce ar trebui să fac eu?
Tu alegi modelul! Că de la tehnică ești bun, nu ca mine. Dute la magazin, uită-te, faci comanda. Eu cu serviciul n-am timp de nimic, abia mai respir.
Maricica scoase cardul din portofel și i-l întinse. Card albastru, lucios, sclipind sub veioză.
Aici-i prima mea, șaizeci de mii de lei. Ajunge de-un aragaz ca lumea, nu?
Viorel a luat cardul, l-a sucit între degete, gura îi tremură un pic.
Mai mult decât destul, nu-ți bate capul, mă ocup eu.
Maricica aprobă din cap. După cinci ani de nuntă, știa că Viorel se descurcă la chestii din astea: negocia, găsea reduceri, scotea bonusuri și cicoale. În felul ăsta, era de nădejde.
Să nu lași pe ultima clipă, da? Să-l aducă sigur până la ziua mamei.
Lasă, fac eu! Viorel băgă cardul în buzunarul pantalonilor de casă și reveni la telecomandă.
Trece o săptămână. Maricica vine de la serviciu, în autobuzul 24, aglomerație și mult parfum amestecat. Se gândi să verifice soldul, așa, din curiozitate. Pe telefon trei atingeri și apare aplicația…
Retragere: 60.000 lei…
Un zâmbet îi umple fața. Deci Viorel nu a dat chix. Șaizeci de mii sumă serioasă, sigur a ales ceva bun, poate cu grill, timer, cu ușă rabatabilă, exact ce visa mama. Paraschiva o să poată face napoleoni fără stres că i se lasă cuptorul la mijlocul rețetei.
O vede pe mama mental când va primi cadoul: riduri în jurul ochilor strânse de bucurie, buze tremurânde. Și-apoi, sigur, o să spună: Vai, copii, dar ce v-a apucat să vă spargeți banii pe mine? Și tot ea va începe să facă planul cozonacului inaugural.
Electrocasnicele bune țin ani! Maricica își amintește cum îi povestea bunica de vechiul Arctic, ăla n-a crăpat 30 de ani! Noile modele nu-s la fel, dar, cu puțin noroc, și dacă nu te zgârcești, țin și ele.
… Ziua mamei cade sâmbătă. Maricica se agită de la șapte, face buchet, ambalează biscuiți, tot felul de nimicuri să pară pachetelul mai plin. Viorel amușină prin casă, uitându-se la ceas de parcă ar aștepta apocalipsa.
Nu uita plicul, îi amintește Maricica, încălțându-se. Să pui actele de la aragaz!
Sunt la locul lor, Viorel își bate buzunarul de la sacou.
Ajung la Paraschiva fix la prânz. În apartament miroase a plăcinte proaspete chiar și cu aragazul bolnav, mama e magiciană. Holul e plin de rude, pahare zăngănă, cineva râde cu chef la sufragerie.
Maricica o ia în brațe strâns.
La mulți ani, măicuță! Uite cadoul!
Îi dă un plic gros, colorat crem-vanilie; nu a deschis să-l verifice, cum să nu aibă încredere? Viorel rezolvă mereu.
Paraschiva radiază.
Măi copiii! deschide încet plicul, ochii strălucesc de emoție.
Maricica zâmbește cald, așteptând momentul. O secundă, două… Și brusc fața Paraschivei încremenește, zâmbetul dispare.
Ăsta… ce-i?
Maricica se încruntă, se apropie. Se uită pe sub mâna mamei.
Voucher la un magazin de cosmetice. 3000 lei.
Trei mii.
Viorel! Maricica se întoarce spre Viorel, care deja începea să se facă nevăzut. Ce-i asta?
E super voucher, zice Viorel cu un rânjet strâmb, evitând privirea. Au farduri bune…
Aragazul unde-i?!
Nu răspunde. Se strecoară spre balcon, închide ușa repede.
Maricica îl urmează, trage de ușă, de se zguduie geamul.
Explică, chiar acum!
Viorel, lipit de balustradă ca și cum ar vrea să sară, dă din umeri.
Auzi, Alina, sora mea, e ruptă de muncă, chiar avea nevoie de o pauză… și n-am putut…
Ce pauză? Ce Alina? Maricica se apropie, ochii îi ard. Ți-am dat banii pentru aragazul mamei!
Era ofertă last minute! 57.000 lei, Turcia, pensiune completă… Se ducea pe apa sâmbetei!
Maricica îi smulge telefonul din buzunar înainte să reacționeze. Aplicație, mesaje: rezerva la agenție, date, sume, inimioare de la Alina.
Frățioare, ești cel mai tare! Plec vineri!
Ridică ochii spre Viorel. Parcă ar vrea să se facă minuscul să dispară.
Fără cuvinte, sună agenția.
Bună ziua, Turism Moldova, Elena la telefon!
Bună. Rezervare pe numele Alina Popovici, Turcia, vineri. Anulare, vă rog.
Dar cine sunteți?
Deținătorul cardului cu care s-a plătit. Nu mi-am dat acordul.
Viorel se agită, dar Maricica îi face semn să stea cuminte.
Un minut, vocea devine protocolară. Găsit rezervarea. Trebuie să veniți la birou, refacem formalitățile, banii vin în zece zile lucrătoare.
Mulțumesc. Vin mâine.
Aruncă telefonul spre Viorel.
Maricico, nu fi așa! Hai să vorbim…
Dar ea a dispărut. Merge drept în sufragerie, unde rudele se prefac că studiază salata bulgărească cu interes maxim. O ia pe mama de braț, care ține încă plicul-cosmetică.
Hai, măicuță, să trăiești, mergem să-ți cumpărăm cadou adevărat.
Paraschiva nu zice nici pâs. Își ia paltonul, poșeta și ține pasul cu fata, uitând de restul oaspeților.
La magazinul de electrocasnice miroase a plastic nou, a hopeful începuturi. Un consultant de vreo 25 de ani, cu badge Dimi, îi arată un aragaz alb, elegant.
Dacă vreți baking adevărat, ăsta-i de top. Încălzire uniformă, grill, ventilator, timer.
Paraschiva mângâie plita cu venerație.
Ce frumusețe…
Îl luăm, zice Maricica. Se poate livra mâine dimineață?
Sigur. Între 9 și 12.
Formalitățile le rezolvă în cincisprezece minute. Paraschiva tace tot drumul, doar la scara blocului își încurajează fiica:
Maricico, să știi că mă frământ pentru tine…
Lasă, mămăiță.
Viorel… voi…
Maricica o îmbrățișează.
Mă descurc eu. Să ai tu zi frumoasă, atât contează.
Seara târziu, Maricica ajunge acasă. Viorel stă pe canapea, în semiîntuneric, televizorul stins.
Trebuie să stăm de vorbă, zice, încercând să se ridice.
Maricica îl ignoră. Deschide dulapul, începe să-i strângă hainele meticulos în geanta de voiaj: cămăși, șosete, blugi, toate la grămadă.
Ce faci? sare Viorel. Maricico, nu fi nebună! Am vrut doar să ajut sora mea, e orbită la birou, era singura șansă!
Pantaloni, tricouri, lenjerie. Maricica nu se oprește.
Distrugi familia pentru un aragaz! O să fie numai vina ta!
Se oprește. Se întoarce încet:
Ți-am dat banii munciți. Ți-am cerut un cadou pentru mama. Și tu i-ai aruncat pe capul soră-tii!
N-am aruncat chiar…
N-ai întrebat! Nici măcar n-ai avut curaj să recunoști!
Viorel face un pas să o îmbrățișeze. Maricica se apără cu un pulover.
Nu mă atinge!
Alina era la pământ, din suflet…
Ia-ți lucrurile și pleacă.
…O lună mai târziu, Maricica stă la bucătăria Paraschivei. Plita cea nouă lucește impecabil, cuptorul duduie, împrăștiind miros de pandișpan cu vanilie.
Să vezi, m-am înscris la cursul de patiserie! Paraschiva e toată un zâmbet. Ninuța, vecina, a găsit șef francez, să mor eu!
Maricica ia o bucățică de tort. Crema se topește, pur și simplu.
Divin, mama. Ne-ai nenorocit cu bunătatea!
…Divorțul s-a făcut rapid, fără bătăi de cap. Viorel n-a priceput nici în ruptul capului de ce micuța lui golănie nu s-a iertat. Alina a plecat în Turcia pe banii ei sau poate nu, Maricica n-a mai vrut să știe.
Își privea mama cum se foiește pe lângă plita nouă, fericită și plină de energie. Afară se strecura seara. În față era o nouă viață fără minciuni, fără trădări, fără bărbați care cred că încrederea și banii altora sunt ca pătrunjelul, gratis și oricând de folosit.
Maricica a surâs și și-a tăiat a doua felie de tort. Și ce dacă? Trăiește, femeie!
