Cui ai venit? îmi aruncă băiatul de la tejghea fără să-și ridice ochii de la telefonul inteligent. Coafura lui modernă și puloverul de firmă arătau de departe cât se credea de important și cât de puțin îi păsa de ce se întâmpla în jur.
Mi-am îndreptat pe umăr geanta simplă dar de calitate. M-am îmbrăcat anume să nu atrag priviri: cămașă modestă, pantaloni obișnuiți, pantofi comozi cu talpă joasă.
Fostul director, Grigore cel obosit cu părul alb, cu care am încheiat vânzarea firmei, a zâmbit când a auzit planul meu.
Cal troian, Gheorghe a spus cu apreciere. Înghit momeala și nici nu bagă de seamă. N-o să-și dea seama niciodată cine ești cu adevărat, până nu va fi prea târziu.
Sunt noul coleg. Am venit la departamentul de documentație am spus cu voce calmă și joasă, fără niciun ton de comandă.
Băiatul a ridicat în sfârșit privirea. M-a măsurat din cap până în picioare, de la pantofii uzați până la părul cărunt pieptănat cu grijă, și în ochi i-a fulgerat o batjocură deschisă, fără nicio rușine. Nici măcar n-a încercat să o ascundă.
A, da. Au zis că vine cineva nou. Ai ridicat cardul de la pază?
Da, îl am.
A arătat leneș spre turnichet, ca și cum ar fi îndrumat un gândac rătăcit.
Postul tău e undeva în spate. Te vei descurca.
Am dat din cap. Mă descurc mi-am repetat în gând, în timp ce intram în spațiul de birou care zumzea ca un stup.
De patruzeci de ani mă descurc prin labirinturile vieții. După moartea subită a soției, am ridicat din ruină o afacere aproape falimentară. Am gestionat investiții complicate care mi-au înmulțit averea. Și am găsit cum să nu înnebunesc de plictiseală și singurătate în casa mare și goală, la șaizeci și cinci de ani.
Această companie de tehnologie informațională, înfloritoare la suprafață dar putredă pe dinăuntru cel puțin așa o simțeam eu era cea mai interesantă provocare din ultimii ani.
Biroul meu stătea în colțul cel mai ascuns, chiar lângă ușa arhivei. Era vechi, cu blat zgâriat și scaun care scârțâia o mică insulă rămasă din trecut în oceanul de tehnologie strălucitoare.
Te integrezi deja? s-a auzit în spatele meu o voce dulceag de enervantă. În față mi-a apărut Oana, șefa departamentului de marketing, într-un costum-pantalon de culoarea fildeșului, perfect călcat…
Parfum scump și miros de succes pluteau în jur.
Încerc am zâmbit blând.
Va trebui să treci în revistă contractele de anul trecut pentru proiectul Altair. Sunt în arhivă. Nu cred că e greu în vocea ei se simțea o superioritate disprețuitoare, ca și cum ar fi dat o sarcină simplă cuiva cu mintea slabă.
Oana m-a privit ca pe o fosilă ciudată, dispărută de mult. Când a plecat cu pași soldățești, am auzit un chicotit în spatele meu.
La resurse umane au scăpat frâiele. Curând o să angajeze și dinozauri.
M-am făcut că n-am auzit. Mai aveam de privit prin jur.
Am mers spre departamentul de dezvoltare și m-am oprit în fața unei săli de ședințe cu pereți de sticlă, unde câțiva tineri se certau aprins pe ceva.
Domnule, căutați ceva? m-a întrebat un băiat înalt, ieșind de la biroul lui.
Cristian, dezvoltatorul șef. Steaua viitoare a firmei cel puțin așa scria în fișa lui de caracterizare. O fișă pe care, se vedea bine, și-o scrisese singur.
Da, dragul meu, caut arhiva.
Cristian a zâmbit, apoi s-a întors la colegii lui, care priveau scena cu curiozitate, ca la un spectacol de circ gratuit.
Moșule, cred că ești la departamentul greșit. Arhiva e colo a arătat vag spre biroul meu.
Noi facem aici treabă serioasă. Ceva de care nici nu visezi.
Cei din spate au râs încet. Am simțit cum înăuntru mi se ridică o mânie rece și calmă.
M-am uitat la fețele mulțumite de sine, la ceasul scump de la încheietura lui Cristian. Toate astea fuseseră cumpărate cu banii mei.
Mulțumesc am răspuns cu voce egală. Acum știu exact unde trebuie să merg.
Arhiva era o cameră mică, fără aer și fără ferestre. M-am apucat de treabă. Dosarul Altair a apărut repede.
Am început să verific hârtiile metodic. Contracte, anexe, procese-verbale de recepție. Pe hârtie totul părea perfect. Dar ochiul meu experimentat a prins imediat câteva detalii suspecte.
În actele emise pentru subcontractantul Ciber-Sisteme, sumele erau rotunjite la mii întregi putea fi neglijență, dar putea fi și intenție, ca să ascundă adevărata decontare.
Formulările pentru lucrările executate erau vagi: servicii de consultanță, suport analitic, optimizare de procese. Metode clasice de scurgere a banilor le știam din anii nouăzeci.
Câteva ore mai târziu ușa a scârțâit. În prag a apărut o fată tânără cu ochi speriați.
Bună ziua. Sunt Lenuța, de la contabilitate. Oana a zis că ești aici… Probabil e greu fără acces electronic? Pot să te ajut.
În vocea fetei nu era nicio urmă de dispreț.
Mulțumesc, Lenuța. Ar fi foarte amabil din partea ta.
Hai, nu e mare lucru. Doar că ei… păi… nu înțeleg mereu că nu toată lumea s-a născut cu tabletă în mână a bolborosit ea și s-a înroșit.
În timp ce Lenuța îmi explica interfața programului cu cap, m-am gândit că și în mlaștina cea mai murdară se găsește un izvor curat. Abia plecase Lenuța, că în prag a apărut deja Cristian.
Bun, am nevoie urgent de o copie a contractului cu Ciber-Sisteme.
Vorbea ca și cum ar da ordine unui servitor.
Bună ziua am răspuns calm. Tocmai verific aceste documente. Dă-mi un minut.
Un minut? Eu n-am minute. Am o convorbire în cinci minute. De ce nu e digitalizat încă? Ce fac oamenii ăștia aici de fapt?
Aroganța era punctul lui slab. Era convins că nimeni și mai ales acest bătrân n-o să îndrăznească sau n-o să poată verifica munca lui.
Azi e prima mea zi de lucru am răspuns cu voce egală. Și încerc să pun în ordine ce n-au făcut alții înaintea mea.
Nu mă interesează! a tăiat-o el și, apropiindu-se de birou, fără nicio politețe mi-a smuls dosarul căutat din mână. Voi, bătrânii, sunteți mereu o problemă!
Apoi a ieșit vijelios și a trântit ușa în urma lui. N-am privit după el. Văzusem deja tot ce trebuia.
Mi-am scos telefonul și am sunat la avocatul meu personal.
Arcadie, bună ziua. Te rog să verifici o firmă. Ciber-Sisteme se numește. Simt că ar putea avea un cerc de proprietari foarte interesant.
A doua zi dimineața telefonul a vibrat.
Gheorghe Popa, ai avut dreptate. Ciber-Sisteme e o firmă-fantomă goală. E înregistrată pe numele unui anume Ionescu. Fratele lui Cristian, dezvoltatorul lor șef. Truc clasic.
Mulțumesc, Arcadie. Exact asta voiam să știu.
Punctul culminant a venit după prânz. Tot biroul a fost chemat la ședința săptămânală. Oana strălucea în timp ce vorbea despre succese.
Vai, parcă am uitat să tipăresc raportul de conversie. Gheorghe a spus ea la microfon, cu voce dulceag de otrăvitoare , fii bun și adu dosarul pentru trimestrul patru din arhivă. Dar încearcă de data asta să nu te rătăcești.
Prin sală a trecut un chicotit înăbușit. M-am ridicat în tăcere. Punctul de întoarcere fusese deja trecut.
Câteva minute mai târziu m-am întors. Cristian stătea cu Oana și șopteau ceva.
Și iată-l pe salvatorul nostru! a anunțat Cristian cu voce tare. Ai putea fi și mai rapid. Timpul înseamnă bani. Mai ales banii noștri.
Și acest cuvânt noștri a fost ultima picătură care a umplut paharul.
M-am îndreptat. Curbura de dinainte a dispărut fără urmă. Privirea mi s-a asprit.
Ai dreptate, Cristian. Timpul înseamnă într-adevăr bani. Mai ales banii care au fost spălați acum prin firma Ciber-Sisteme. Nu crezi că acest proiect ți-a adus ție personal mult mai mult profit decât firmei?
Fața lui Cristian s-a schimbat. Zâmbetul i s-a topit.
Eu… eu nu înțeleg despre ce vorbești.
Chiar? Atunci poate poți explica celor prezenți ce legătură de rudenie ai cu un anume domn Ionescu?
În sală s-a lăsat o tăcere de gheață. Oana a încercat să salveze situația.
Scuză-mă, dar cu ce drept se bagă acest… coleg al nostru în treburile noastre financiare?
N-am privit-o. Am ocolit încet masa și m-am oprit la capătul ei.
Dreptul meu e cel mai direct. Permiteți-mi să mă prezint. Gheorghe Popa. Noul proprietar al firmei.
Dacă ar fi explodat o bombă în sală, uimirea ar fi fost mai mică.
Cristian am continuat cu voce înghețată , ești concediat. Avocații mei vor lua legătura cu tine și cu fratele tău. Îți recomand să nu părăsești Chișinăul.
Cristian s-a prăbușit și s-a așezat în tăcere pe un scaun.
Tu, Oana, ești de asemenea concediată. Pentru incompetență profesională și otrăvirea atmosferei la locul de muncă.
Fața Oanei s-a înroșit. Cum îndrăznești!
Îndrăznesc am tăiat-o sec. Ai o oră să-ți strângi lucrurile. Serviciul de pază te va însoți.
Asta se aplică tuturor celor care cred că vârsta e un motiv de batjocură. Tânărul de la recepție și câțiva dezvoltatori de la departament pot pleca.
În sală a pus stăpânire frica.
În zilele următoare va începe un audit complet la firmă.
Privirea mea a găsit fața speriată a Lenuței, ascunsă în colțul îndepărtat al sălii.
Lenuța, te rog să vii aici.
Lenuța a pășit tremurând până la masă.
În două zile tu ai fost singurul angajat care a arătat nu doar profesionalism, ci și omenie de bază.
Chiar acum înființez un nou departament de control intern și aș vrea să faci parte din echipa mea. Mâine discutăm detaliile noului tău rol și ale instruirii.
Lenuța a deschis gura uluită, dar n-a putut vorbi.
Va merge am spus hotărât. Acum toți reveniți la treabă. Excepție fac doar cei concediați. Ziua de lucru continuă.
M-am întors și am ieșit, lăsând în urmă o lume prăbușită, clădită pe mândrie și superioritate.
Nu am simțit triumf.
Doar o satisfacție rece și liniștită aceea pe care o simte un om după o treabă bine făcută. Pentru că, ca să ridici o casă pe temelii solide, trebuie mai întâi să cureți terenul de putregai.
Și eu tocmai începusem curățenia mare. Cui ai venit? îmi aruncă băiatul de la tejghea fără să-și ridice ochii de la telefonul inteligent. Coafura lui modernă și puloverul de firmă arătau de departe cât se credea de important și cât de puțin îi păsa de ce se întâmpla în jur.
Mi-am îndreptat pe umăr geanta simplă dar de calitate. M-am îmbrăcat anume să nu atrag priviri: cămașă modestă, pantaloni obișnuiți, pantofi comozi cu talpă joasă.
Fostul director, Grigore cel obosit cu părul alb, cu care am încheiat vânzarea firmei, a zâmbit când a auzit planul meu.
Cal troian, Gheorghe a spus cu apreciere. Înghit momeala și nici nu bagă de seamă. N-o să-și dea seama niciodată cine ești cu adevărat, până nu va fi prea târziu.
Sunt noul coleg. Am venit la departamentul de documentație am spus cu voce calmă și joasă, fără niciun ton de comandă.
Băiatul a ridicat în sfârșit privirea. M-a măsurat din cap până în picioare, de la pantofii uzați până la părul cărunt pieptănat cu grijă, și în ochi i-a fulgerat o batjocură deschisă, fără nicio rușine. Nici măcar n-a încercat să o ascundă.
A, da. Au zis că vine cineva nou. Ai ridicat cardul de la pază?
Da, îl am.
A arătat leneș spre turnichet, ca și cum ar fi îndrumat un gândac rătăcit.
Postul tău e undeva în spate. Te vei descurca.
Am dat din cap. Mă descurc mi-am repetat în gând, în timp ce intram în spațiul de birou care zumzea ca un stup.
De patruzeci de ani mă descurc prin labirinturile vieții. După moartea subită a soției, am ridicat din ruină o afacere aproape falimentară. Am gestionat investiții complicate care mi-au înmulțit averea. Și am găsit cum să nu înnebunesc de plictiseală și singurătate în casa mare și goală, la șaizeci și cinci de ani.
Această companie de tehnologie informațională, înfloritoare la suprafață dar putredă pe dinăuntru cel puțin așa o simțeam eu era cea mai interesantă provocare din ultimii ani.
Biroul meu stătea în colțul cel mai ascuns, chiar lângă ușa arhivei. Era vechi, cu blat zgâriat și scaun care scârțâia o mică insulă rămasă din trecut în oceanul de tehnologie strălucitoare.
Te integrezi deja? s-a auzit în spatele meu o voce dulceag de enervantă. În față mi-a apărut Oana, șefa departamentului de marketing, într-un costum-pantalon de culoarea fildeșului, perfect călcat…
Parfum scump și miros de succes pluteau în jur.
Încerc am zâmbit blând.
Va trebui să treci în revistă contractele de anul trecut pentru proiectul Altair. Sunt în arhivă. Nu cred că e greu în vocea ei se simțea o superioritate disprețuitoare, ca și cum ar fi dat o sarcină simplă cuiva cu mintea slabă.
Oana m-a privit ca pe o fosilă ciudată, dispărută de mult. Când a plecat cu pași soldățești, am auzit un chicotit în spatele meu.
La resurse umane au scăpat frâiele. Curând o să angajeze și dinozauri.
M-am făcut că n-am auzit. Mai aveam de privit prin jur.
Am mers spre departamentul de dezvoltare și m-am oprit în fața unei săli de ședințe cu pereți de sticlă, unde câțiva tineri se certau aprins pe ceva.
Domnule, căutați ceva? m-a întrebat un băiat înalt, ieșind de la biroul lui.
Cristian, dezvoltatorul șef. Steaua viitoare a firmei cel puțin așa scria în fișa lui de caracterizare. O fișă pe care, se vedea bine, și-o scrisese singur.
Da, dragul meu, caut arhiva.
Cristian a zâmbit, apoi s-a întors la colegii lui, care priveau scena cu curiozitate, ca la un spectacol de circ gratuit.
Moșule, cred că ești la departamentul greșit. Arhiva e colo a arătat vag spre biroul meu.
Noi facem aici treabă serioasă. Ceva de care nici nu visezi.
Cei din spate au râs încet. Am simțit cum înăuntru mi se ridică o mânie rece și calmă.
M-am uitat la fețele mulțumite de sine, la ceasul scump de la încheietura lui Cristian. Toate astea fuseseră cumpărate cu banii mei.
Mulțumesc am răspuns cu voce egală. Acum știu exact unde trebuie să merg.
Arhiva era o cameră mică, fără aer și fără ferestre. M-am apucat de treabă. Dosarul Altair a apărut repede.
Am început să verific hârtiile metodic. Contracte, anexe, procese-verbale de recepție. Pe hârtie totul părea perfect. Dar ochiul meu experimentat a prins imediat câteva detalii suspecte.
În actele emise pentru subcontractantul Ciber-Sisteme, sumele erau rotunjite la mii întregi putea fi neglijență, dar putea fi și intenție, ca să ascundă adevărata decontare.
Formulările pentru lucrările executate erau vagi: servicii de consultanță, suport analitic, optimizare de procese. Metode clasice de scurgere a banilor le știam din anii nouăzeci.
Câteva ore mai târziu ușa a scârțâit. În prag a apărut o fată tânără cu ochi speriați.
Bună ziua. Sunt Lenuța, de la contabilitate. Oana a zis că ești aici… Probabil e greu fără acces electronic? Pot să te ajut.
În vocea fetei nu era nicio urmă de dispreț.
Mulțumesc, Lenuța. Ar fi foarte amabil din partea ta.
Hai, nu e mare lucru. Doar că ei… păi… nu înțeleg mereu că nu toată lumea s-a născut cu tabletă în mână a bolborosit ea și s-a înroșit.
În timp ce Lenuța îmi explica interfața programului cu cap, m-am gândit că și în mlaștina cea mai murdară se găsește un izvor curat. Abia plecase Lenuța, că în prag a apărut deja Cristian.
Bun, am nevoie urgent de o copie a contractului cu Ciber-Sisteme.
Vorbea ca și cum ar da ordine unui servitor.
Bună ziua am răspuns calm. Tocmai verific aceste documente. Dă-mi un minut.
Un minut? Eu n-am minute. Am o convorbire în cinci minute. De ce nu e digitalizat încă? Ce fac oamenii ăștia aici de fapt?
Aroganța era punctul lui slab. Era convins că nimeni și mai ales acest bătrân n-o să îndrăznească sau n-o să poată verifica munca lui.
Azi e prima mea zi de lucru am răspuns cu voce egală. Și încerc să pun în ordine ce n-au făcut alții înaintea mea.
Nu mă interesează! a tăiat-o el și, apropiindu-se de birou, fără nicio politețe mi-a smuls dosarul căutat din mână. Voi, bătrânii, sunteți mereu o problemă!
Apoi a ieșit vijelios și a trântit ușa în urma lui. N-am privit după el. Văzusem deja tot ce trebuia.
Mi-am scos telefonul și am sunat la avocatul meu personal.
Arcadie, bună ziua. Te rog să verifici o firmă. Ciber-Sisteme se numește. Simt că ar putea avea un cerc de proprietari foarte interesant.
A doua zi dimineața telefonul a vibrat.
Gheorghe Popa, ai avut dreptate. Ciber-Sisteme e o firmă-fantomă goală. E înregistrată pe numele unui anume Ionescu. Fratele lui Cristian, dezvoltatorul lor șef. Truc clasic.
Mulțumesc, Arcadie. Exact asta voiam să știu.
Punctul culminant a venit după prânz. Tot biroul a fost chemat la ședința săptămânală. Oana strălucea în timp ce vorbea despre succese.
Vai, parcă am uitat să tipăresc raportul de conversie. Gheorghe a spus ea la microfon, cu voce dulceag de otrăvitoare , fii bun și adu dosarul pentru trimestrul patru din arhivă. Dar încearcă de data asta să nu te rătăcești.
Prin sală a trecut un chicotit înăbușit. M-am ridicat în tăcere. Punctul de întoarcere fusese deja trecut.
Câteva minute mai târziu m-am întors. Cristian stătea cu Oana și șopteau ceva.
Și iată-l pe salvatorul nostru! a anunțat Cristian cu voce tare. Ai putea fi și mai rapid. Timpul înseamnă bani. Mai ales banii noștri.
Și acest cuvânt noștri a fost ultima picătură care a umplut paharul.
M-am îndreptat. Curbura de dinainte a dispărut fără urmă. Privirea mi s-a asprit.
Ai dreptate, Cristian. Timpul înseamnă într-adevăr bani. Mai ales banii care au fost spălați acum prin firma Ciber-Sisteme. Nu crezi că acest proiect ți-a adus ție personal mult mai mult profit decât firmei?
Fața lui Cristian s-a schimbat. Zâmbetul i s-a topit.
Eu… eu nu înțeleg despre ce vorbești.
Chiar? Atunci poate poți explica celor prezenți ce legătură de rudenie ai cu un anume domn Ionescu?
În sală s-a lăsat o tăcere de gheață. Oana a încercat să salveze situația.
Scuză-mă, dar cu ce drept se bagă acest… coleg al nostru în treburile noastre financiare?
N-am privit-o. Am ocolit încet masa și m-am oprit la capătul ei.
Dreptul meu e cel mai direct. Permiteți-mi să mă prezint. Gheorghe Popa. Noul proprietar al firmei.
Dacă ar fi explodat o bombă în sală, uimirea ar fi fost mai mică.
Cristian am continuat cu voce înghețată , ești concediat. Avocații mei vor lua legătura cu tine și cu fratele tău. Îți recomand să nu părăsești Chișinăul.
Cristian s-a prăbușit și s-a așezat în tăcere pe un scaun.
Tu, Oana, ești de asemenea concediată. Pentru incompetență profesională și otrăvirea atmosferei la locul de muncă.
Fața Oanei s-a înroșit. Cum îndrăznești!
Îndrăznesc am tăiat-o sec. Ai o oră să-ți strângi lucrurile. Serviciul de pază te va însoți.
Asta se aplică tuturor celor care cred că vârsta e un motiv de batjocură. Tânărul de la recepție și câțiva dezvoltatori de la departament pot pleca.
În sală a pus stăpânire frica.
În zilele următoare va începe un audit complet la firmă.
Privirea mea a găsit fața speriată a Lenuței, ascunsă în colțul îndepărtat al sălii.
Lenuța, te rog să vii aici.
Lenuța a pășit tremurând până la masă.
În două zile tu ai fost singurul angajat care a arătat nu doar profesionalism, ci și omenie de bază.
Chiar acum înființez un nou departament de control intern și aș vrea să faci parte din echipa mea. Mâine discutăm detaliile noului tău rol și ale instruirii.
Lenuța a deschis gura uluită, dar n-a putut vorbi.
Va merge am spus hotărât. Acum toți reveniți la treabă. Excepție fac doar cei concediați. Ziua de lucru continuă.
M-am întors și am ieșit, lăsând în urmă o lume prăbușită, clădită pe mândrie și superioritate.
Nu am simțit triumf.
Doar o satisfacție rece și liniștită aceea pe care o simte un om după o treabă bine făcută. Pentru că, ca să ridici o casă pe temelii solide, trebuie mai întâi să cureți terenul de putregai.
Și eu tocmai începusem curățenia mare.
