Doamne, Ileana, în sfârșit! Am disperat, nu mai știu ce să fac! o întâmpină Margareta răvășită, deschizând ușa și strângându-și sora în brațe. Simt că îmi explodează capul, nu mai am răbdare!
Liniștește-te, odată! răspunse Ilinca, calmă și solidă cum numai ea putea fi, intrând tacticoasă în hol. E acasă?
Nu! A plecat dis-de-dimineață cu copiii și n-a mai dat niciun semn! Margareta ridică neputincioasă din umeri. Nu vrea să audă nimic. Zice că-i iubire
Ce să-ți zic, Margot? Ai lăsat-o de capul ei, ce să mai plângi acum? Ia, hai să ne așezăm și-mi povestești tu tot, pe urmă vedem ce facem.
Ilinca s-a așezat la masa din bucătărie, cu ochii pe sora ei, care se chinuia cu ceaiul.
Spală, fă, și tu, ceainicul cu apă fierbinte! Câte ore să-ți mai spun una și bună?
Margareta, grăbită, a scăpat ceainicul, de parcă tocmai s-ar fi fript.
Nu te mai agita, femeie! Hai să prepar eu! Că-ți arzi și pielea, dacă ai emoții.
Ilinca a pus-o la masă și cu două mișcări a pregătit ceaiul.
Gata! Acum, povestește-mi! Vreau să știu tot: cine-i, ce vrea de la voi, ce vise are Leanca în mintea ei?
Margareta și-a cuprins cana în mâini. Nici nu știa cu ce să înceapă. Fata cea mică venise acasă cu un bărbat de vreo jumătate de an. Om muncitor, cu service auto de cartier, priceput, vorbe dulci și cu bun-simț. Ba chiar reparase robinetul din baie, lucru care scăpase până și instalatorului. Și totuși, Margareta nu avea liniște. Poate pentru că, în loc să-i vadă pe copii asigurați, pe Leanca o simțea încă imatură, nesigură cum îi spusese mereu soră-sa, problema familiei.
În plus, nu-i mirosea a bine nici povestea întâlnirii lor. Omul, chipurile, i-a reparat mașina gratis într-o zi de iarnă, cu copii mici în mașină, și de atunci tot dădea pe la ei, chipurile să se asigure că sunt toți bine. Cam mult pentru pură omenie
Pe toate astea Margareta i le-a zis Ilincăi, apoi a așteptat verdictul. Avea mai multă încredere în soră-sa decât în ea însăși fusese al doilea părinte încă din copilărie. Rămasă văduvă de tânără, mama lor, Ecaterina, trăgea din greu și pusese mare parte din responsabilitate pe Ilinca, cu opt ani mai mare:
Ilincă, ajută-mă și tu, că ești deja mare!
Și așa a crescut Ilinca, cu Margareta de mână, o ducea la grădi, îi făcea pachețelul, îi citea și o învăța acasă cât alții un semestru întreg. Când Margareta s-a îmbolnăvit grav în primul an de școală, soră-sa a fost salvarea. Cu lapte cu peliculă, vitamine, lecții făcute la oră fixă, sănătate de fier de voie de nevoie.
Timpul trecea, și când Margareta a ajuns la liceu, Ilinca, deja măritată și cu copii mici, a tras tare să-și ajute sora să meargă la facultate. A strâns bani, a adus mâncare la cămin, a făcut curat și a dat indicații la fiecare vizită.
Dar când Margareta era în anul doi, mama lor s-a stins brusc. Margareta nu știa cum să-și domolească bocetele, dar Ilinca a rămas stâncă să nu audă vreo scenă lângă patul muribundei!
După înmormântare, fetele au vândut apartamentul și Margareta a primit o garsonieră aproape de sora ei.
E bine, vecine, să fii aproape. a decis Ilinca, organizând imediat o mică renovare cu echipa ei de fete pricepute, vestite în tot orașul, apoi pe firmă proprie.
Viața însă nu stătea pe loc. Margareta, deși Ilinca nu prea-l avusese la suflet pe ginerele Maxim, s-a măritat și-a venit cu două fete pe lume: Sveta și Leanca, crescute zdravăn și voios, neamănate deloc cu mama lor bolnăvicioasă. Maxim petrecea zilele de sâmbătă cu ele prin parc și la joacă, ceea ce Ilinca critica mereu nu-i bine să fie bărbatul bonă, zicea ea.
Când fetele au trecut în clasa a șasea, un accident tragic l-a lăsat pe Maxim pe patul spitalului și n-a mai ieșit de acolo. Margareta aproape că nu se mai recunoștea, surmenată și lăsând copilele de izbeliște până a intervenit iar Ilinca:
Nu-i destul că au pierdut tatăl, vrei să nu mai aibă nici mamă? Trezește-te!
Au scos-o încet la liman, însă din clasa a zecea ambele fete s-au îndrăgostit. Svetlana s-a liniștit rapid, ascultând-o pe mătușa Ilinca, dar Leanca, încăpățânată, nu s-a lăsat:
O iubire o dată în viață, măcar!
Când Ilinca a încercat s-o ia la rost, Leanca a ținut piept așa cum nu reușise vreodată nici mă-sa. În cele din urmă, a pus piciorul în prag la iubit: dacă ești bărbat, te însori! S-au căsătorit după un an, iar Margareta a plâns toată nunta, în timp ce Ilinca bombănea că degeaba s-au grăbit, că nu lipsea numai să apară copilul. Dar nu, a venit primul nepot abia peste încă doi ani.
Anii au trecut. Leanca a absolvit facultatea de contabilitate, a lucrat pe post de economică și și-a ajutat bărbatul să pornească o firmă împreună cu socrul. Pe Margareta o rodea gura răutăcioasă a Ilincăi și, de nervi, îi spunea din ce în ce mai rar cum o duc nepoatele (căci la ea nu prea era roz în familie și ce să zici?). Doar Dumnezeu știe, a zis ea, câtă ceartă a mai fost înainte să se mai așeze lucrurile
Problema a venit de unde nu te-ai fi așteptat. Sergiu, ginerele ideal, după ce-și făcuse praf timpul între muncă, copii și nevastă, s-a apucat de aventuri. Leanca a aflat una-alta cât se poate de direct: de la amanta însărcinată care a venit să-i spună pe șleau.
După un divorț cu scandal și bătăi de cap cu avocați, Leanca s-a trezit și fără serviciu fostul socru i-a cerut să-și dea demisia.
Dacă vrei să ții legătura cu nepoții, știu drumul până aici, a zis, strângând din buzunare.
Margareta a rămas cu copiii, a consolat-o, a strâns-o de pe jos, a suportat remarcile Ilincăi care nu o slăbea cu bag staniu pe foc, fata umblă brambura și copiii pe capul altora!”.
Panica a atins apogeul când a apărut Leonida, noul bărbat din viața Leancăi, la ușă.
Ce să facem, acuma?
Să-i deschidem ochii! Nu știm nimic despre el, vine cu zâmbet frumos, dar poate vrea averea, ești o văduvă cu apartament și serviciu bun!
Vorbele Ilincăi au picat greu, dar Leanca a venit, după un telefon croit de Ilinca:
Dacă nu vii, să știi că mama nu e bine. Ai grijă pe ce drum ai pornit!
Leanca, disperată, a lăsat totul și a venit acasă, numai să se trezească iar la o judecată ca la tribunal:
Dacă nu te potolești, iau copiii de la tine nu e normal așa ceva!
S-a înăcrit însă totul și Leanca, calm, a pus punct:
Tanti Ilinca, de ce nu vă vedeți de copiii dumneavoastră? Eu am trăit destul sub regulile voastre, de azi gata!
S-a ridicat, s-a aranjat, și-a luat paltonul:
Ajunge cu oaia neagră”! Semăn cu femeia, de ce să fiu țap ispășitor? Să vă fie rușine că nu vedeți că fiecare familie e altfel! Doriți control total ideea voastră de bine e vă las s-o tot cârpiți. Mă voi descurca așa cum știu și la fel și copiii mei.
În momentul acela Margareta s-a dezechilibrat, și-a pus mâna pe piept și s-a prăbușit pe covor. Leanca a chemat repede salvarea. Ilinca a înghețat, privind la nepoata care prelua acum frâiele.
A doua zi s-au adunat toți la spital. Ilinca s-a apropiat încet de Leanca, cu ochii roșii după o noapte nedormită:
Iartă-mă, fată!
Am înțeles Nu mai contează acum. Să fie mama bine, e tot ce contează.
Margareta și-a revenit, a făcut pace cu Ilinca. Și, de atunci, n-a mai permis criticile la adresa fetelor ei. Ilinca a rămas tot cicălitoare o perioadă, da învățase lecția. La nunta Leancăi cu Leonida a strigat prima: Să fiți fericiți!, a îmbrățișat-o cu lacrimi și, într-un șoaptă caldă, i-a spus:
Iartă-mă, draga mea!
Anii i-au pus pe fiecare la locul lui: și exact Leanca și Leonida au fost cu Ilinca la greu, la operații și boli, în prag de bătrânețe. Între ele s-a așezat o liniște caldă, ca o voie bună de la țară, iar Ilinca și-a găsit liniștea spunând, strângând mâna Leancăi:
Ți-a dat Dumnezeu bărbat de bărbat, să-l ții așa, că așa ceva nu se pierde!
Am să-l țin, tanti, să știți!, i-a răspuns Leanca zâmbind.
Iar în ultima clipă, când Ileana și-a dat sufletul ținând-o de mână pe Leanca, i-a șoptit atât:
Mulțumesc.
