Tania! În sfârșit! Nu mai pot, sunt o epavă! Margareta Petrescu a deschis ușa larg, îmbrățișându-și sora. Parcă mă învârt în cerc cu capul, habar n-am ce să fac!
Stai puțin și liniștește-te, mai întâi! masivă, calmă precum o cireadă de bivoli din lunca Prutului, Taisia Petrescu s-a strecurat în hol. E acasă?
Nu! Dimineață și-a luat copiii și-a plecat! Margareta a ridicat neputincioasă din umeri. Nu vrea să asculte nimic. Zice că e iubită!
Of, Margot… Dar ce să-ți spun? Ți-a scăpat fata de sub control și-acuma te apucă plânsul… Hai să ne așezăm, mai bine, și să-mi povestești totul, apoi om vedea noi ce-i de făcut.
Tania a pășit spre bucătărie și, așezată la masă, urmărea cu ochi severi mișcările surorii care pregătea ceaiul.
Clătește ceainicul! Numai atâta tot te învăț de o viață, degeaba…
Margareta a tresărit, a prins ceainicul, dar s-a ars și-a smuls mâna la lobul urechii.
Vai de mine, tot neîndemânatică am rămas… Dă-mi drumul, las că fac eu. Mai stai! O să te cioniți, cu nervii ăștia…
Tania a împins-o la masă și s-a apucat să facă ceaiul, metodică și hotărâtă.
Gata, ai băut apă. Acuma, zi! Spune tot, nu omite nimic. Cine-i ăsta și ce vise are fata ta Ilinca?
Îmbrățișând cana caldă, Margareta încerca să-și adune gândurile. Cum să-i spună surorii sale? O măcina neliniștea, deși tânărul adus de fiica ei cea mică părea… de treabă. Nu bea, nu-i derbedeu, are și el o lucrare service auto, nu ca lumea zic oamenii, dar tot muncă e. Nici n-a venit bine, că a reparat robinetul care curgea de o lună, de care nu s-a prins nici instalatorul. Și totuși… obișnuința să vadă în Ilinca o neliniște, un potențial de problemă, îi intra în oase. Apoi, cine a văzut să repare gratis o mașină, chiar și cu gerurile din ianuarie, numai fiindcă fata zăcea cu copiii pe stradă? Și weekend de weekend venea să-i vadă dacă-s sănătoși, dacă mașina pornește… Șase luni și tot așa. Și Ilinca și-a pierdut capul complet. Nu se gândește nici la copii, nici la maică-sa. E cu ochii doar la nuntă! De parcă n-ar fi învățat nimic din trecut…
Toate astea, Margareta i le-a povestit pe larg surorii sale, apoi a încremenit, așteptând verdictul. De mică a avut în Tania un stâlp cea care, de fapt, a crescut-o, după ce tatăl a plecat dintre ei. Mama se chinuia să le adune amândouă, lucra mereu, și îi zicea Taniei:
Tănica, tu ești mare, ajută-mi și mie cu cea mică!
Tania avea cu opt ani mai mult. La vestea celei de-a doua sarcini, mama a râs, a plâns și s-a temut, vremurile fiind grele. Noroc cu încrederea tatălui și fiicei mai mari: Facem față!
Așa s-a născut Margareta, firavă, bolnăvioasă, dar Tania i-a tras de mână și a tratat-o ca pe o responsabilitate de maximă onoare. I-a sporit grija. Când a început școala, deja știa să citească, să scrie, Tania a bătut cu bastonul pe programul clasei întâi toată vara, ca să-i fie ușor. Și bine a făcut, căci Margareta, iarăși, a bolit mult și-a ratat mai multe trimestre. Vitamine, somn, tot la timp.
Nu-mi place laptele! Are pieliță!
Înghite-l, dacă vrei să fii sănătoasă! Nu-i de moft.
Oricâte lacrimi a vărsat micuța, laptele tot intra, picătură cu picătură. Încet, îngrijirea a dat roade: s-a îndreptat fetița, mergea la școală ca toți ceilalți.
Treceau anii. Tania deja era măritată și cu burta la gură, când mama le-a chemat:
Ce facem cu Margareta mai departe?
Învățăm. Cap frumos, păcat s-o irosim…
N-avem cu ce.
Vom reuși!
Erau strâmtorați. Bursa era mică, Margareta se obișnuise cu zgârcenia. Tania venea lunar cu sacoșe, inspecta meticulos camera de cămin.
Iarăși praf? Porcușorul de Guineea ce-i cu colbul pe mobilă?
Margareta se agita și făcea curat, mereu, înainte să vină sora.
Când Margareta era studentă în anul doi, mama s-a bolnăvit grav. De-abia ce-i povestise rușinată c-a cunoscut un băiat, că într-o săptămână a venit diagnosticul cumplit.
Tania! Ce să fac?
Tu, nimic! Învață, să nu simtă mama. Eu mă descurc.
A apucat să stea lângă mamă ultima săptămână. Margareta încerca să nu plângă la vaietele ei, urca-n bucătărie și își băga lingura veche de lemn între dinți, să nu țipe de durere. Sora era ca piatra calmă, eficientă, aspră.
Gata cu crizele. Las-o să plece în liniște.
Mama a murit ținând-o de mână pe Margareta, care abia atunci s-a dezlănțuit în bocet reținut prea mult.
Au schimbat apartamentul părințesc. Margareta a primit o garsonieră, aproape de sora ei.
Bine c-ai rămas în apropiere. Nu chema meșteri. Vin eu cu fetele mele și rezolv.
Echipa Taniei era vestită. Fetele lucrau curat, conștiincios. Cu timpul, Tania și-a făcut firma proprie de construcții, odată cu vremurile noi. Viața totuși nu iartă crize, afaceri înghețate, banii nu ajungeau.
Nu poți sta cu capul tău și cu mâinile altora! ofta. Da tu, Margareta, cum o duci cu copiii?
Margareta, rușinată de soțul neplăcut surorii sale, îi recita tot despre familie, și totuși a rămas mereu datoare era prima dată când făcuse ceva împotriva voinței Taniei. Chiar și Maxim, bărbatul ei, a cucerit-o pe Tania abia după ani, cu răbdare și dulceață în atitudinea față de copile.
Nu-i bărbat, e bonă! La drăgălit copiii e primul.
Deși Tania bombănea, Margareta vedea cu invidie: soțul ei se juca cu fetițele, în timp ce bărbatul Taniei nu avea răbdare. Iar când fiul Taniei a luat-o razna și la școală, și acasă, soțul n-a vrut să intervină.
L-ai crescut, rezolvă-l singură. Eu doar îl întrețin…
Până la urmă, Tania l-a trimis pe băiat în armată, iar apoi acesta a simțit acolo disciplina și rostul.
Mama, tu ești generalul, normal că așa e!
Dar nu s-a terminat cu băiatul fiica Taniei a năvălit cu vestea șoc:
Mama, sunt însărcinată!
Tania a picat pe canapea.
Cum naiba? Abia ai optsprezece ani!
Și? Sunt majoră. Fără predici, te rog!
Prea târziu pentru predici.
Nunta s-a făcut repede, Tania le-a așezat separat, în propria garsonieră.
Să fiți liniștiți acolo!
Fie amenințarea, fie ajutorul, tânăra familie s-a aranjat. Tania, resuflând: Am pus copiii la casele lor, pot să răsuflu! Dar nu scapi niciodată…
Problemele de la nepoate au început să cadă ca boabele de porumb. Fetele Margaretei, Ilinca și Svetlana, erau sănătoase și vesele, nimic ca mana fragilei mame.
Nu-mi vine a crede, ia-le de deochi! Margareta le urmărea jucându-se cu tatăl. Eu eram bolnavă mereu. Uite ce sănătoase-s!
Bine, dar să fie și deștepte!
Sunt și la carte, și la sport. Dar-s diferite. Svetlana seamănă cu mine, palidă, cuminte, Ilinca e toată tatălui ei, aprinsă, vulcan.
Să fii cu ochii pe ea. Probleme cu duiumul…
Au hotărât, împreună, să le dea în aceeași clasă. Ajutor pentru Svetlana, dar Ilinca zbura oricum, ba o mai trăgea și pe soră.
Maxim era încântat. Dar aceeași bucurie n-a durat mult. În clasa a șasea, Maxim a murit într-un accident de mașină. Șapte zile și nopți în spital, așteptare, groaznică tăcere, iar la urmă, tatăl n-a mai venit acasă.
Orfanelor, așa-i viața… Tania le-a strâns, pe fete le-a spintecat durerea.
Margareta a devenit o umbră. Se trezea urlând din coșmaruri. Fetele, speriate, s-au mutat în pat cu ea, doar-doar o mai înveseleau. Fără Tată, mama lor părea că nici nu le mai vede.
Iarăși Tania a pus piciorul în prag. O ceartă zdravănă:
Ți-au murit copiii? Sau doar soțul? Deschide ochii, nu te mai lăsa trântită la pământ!
Margareta asculta cu nepăsare, refuzând să audă. Dar încet, încet, a reînceput să zâmbească.
În clasa a zecea, ambele fete s-au îndrăgostit, parcă potrivit planului Svetlana a renunțat după o predică aspră de la Tania, dar Ilinca nu și-a domolit focul.
Îl iubesc!
Ehe, ce folos de iubirea ta? Care bărbat la liceu știe să fie soț? Fii sinceră ați făcut-o ori nu?
Nu-i treaba dumneavoastră!
Tania bombănea, dar Ilinca a pus întrebarea direct băiatului: Iubești? Atunci însură-te. Numai așa! El a ezitat, dar în cele din urmă s-au căsătorit. Margareta a plâns o nuntă întreagă, Tania abia s-a abținut să nu răbufnească.
Ilinca a născut abia peste doi ani, între timp terminând facultatea, fiind sprijinită de mamă și soră. Sergiu lucra la firma tatălui și, cu greu, s-au stabilizat. Socrul i-a dat o slujbă bună a prins rădăcini, devenind contabil-șef, iar Sergiu avea propria firma. Viața părea să scânteie un pic mai strălucitor la casa lor.
Prea frumos merge! Poate se sparge ceva la primul vânt! ofta Tania.
Margareta nu mai spunea nimic. Se ferea să-i povestească Taniei de bucuriile fetelor, prea era plină de nervi, poate fiindcă la copiii ei nu mergea nimic bine. Dar întreba: Tu vezi de-ale tale!
Dar necazul nu vine de unde-l aștepți. Sergiu a început o idilă și totul a ieșit la suprafață brutal, fără menajamente. Ilinca a aflat totul pe bancă, în parc: o femeie însărcinată, Liviana, s-a așezat lîngă ea, și i-a spus sec:
Eu, Liviana, iubita lui Sergiu. Copilul e al lui!
Frumos! Dar de ce mi-e mie de folos?
Am nevoie ca și copilul meu să aibă tată, așa că divorțează și ocupă-te!
Ilinca și-a strâns copiii din parc, răspunzând cu o liniște visătoare, de parcă era tot o farsă de rău gust. Seara, băiatul cel mare o întreabă: Mami, plângi? Nu, m-a bătut vântul în ochi, hai la masă…
Sergiu n-a negat nimic.
Te-ai schimbat. Ori copiii, ori munca, dar mie-mi trebuie altceva…
Divorțul a fost un carusel halucinant. La tribunal, Sergiu se transforma într-un necunoscut. Pentru orice pată din dosar se certa. Până la împărțit apartamentul, pensia alimentară și plecarea ei totul era ireal.
Fostul soț i-a cerut să plece de la serviciu cu ochii în jos.
Înțelegi, nu?
Dacă vreți să vedeți copiii, sunați. S-a întors și din prag a auzit: Iartă!
Nu voia să-i rupă de bunici pe copii. Și așa, bunicii îi iubiseră ca și înainte, deși Ilinca nu mai era parte din familie. Copiii s-au obișnuit repede că tata nu mai apare seară de seară.
Margareta s-a apucat să o ajute cu copiii cât timp Ilinca-și reconstrui viața, în timp ce Tania îi repeta:
În fiecare seară acasă nu e, copiii sălbăticesc! La muncă, zici, dar unde-ți lasă cariera copiii? O să-ți aducă alt bărbat acasă și-o s-o iei de la capăt!
Margareta nu voia să creadă, dar când pe prag a intrat Leon, a simțit că spaimele au prins rădăcini…
Tania era deja cu planul făcut:
Trebuie să vorbim cu Ilinca. Nu poți avea două vieți, copiii-s pe primul loc.
Dar nu vrea să asculte! Ce să fac?
Lasă, sun eu și a pus telefonul la ureche. Margareta e la pământ. Vino imediat!
Ilinca, stresată, a zbughit-o spre casă. Leon a rămas cu băieții ca un înlocuitor de tată.
Care e problema, mamă?
Nimica, intră odată, hai!
I-a zis tot. Iar dacă nu o să-ți revii, o să luăm copiii. Că nu se poate așa ceva!
Ilinca a ridicat privirea ca și cum întâi o alunecare, apoi a zâmbit, ciudat:
Aveți voi problemele voastre. De ce să mă răspunză nimeni? Vă deranjez eu direct? Cred că nu. Nu mă mai supravegheați, vă rog. Gata cu rapoartele!
Să răspunzi pentru faptele tale, dacă ești așa de adultă!
Chiar asta fac. Uitați că exist și nu vă mai băgați în familia mea. Nici copiii! Sunt sătulă de mustrări!
Cum poți să vorbești așa? Tania a sărit de pe canapea roșie de nervi.
Mi-am dat singură dreptul și nu-l iau înapoi.
Ești nebună?… Margareta a privit-o lung.
Probabil. Am fost mereu țapul ispășitor sau capra, dacă vreți, că-s fată.
Ce-ai tu acolo, delir?
Poate! Măcar, pe viitor, mai întâi să vă rezolvați viața voastră. Pe copiii voștri i-ați controlat, ai mei nu mai au nevoie de lecții. Lăsați că-i cresc eu!
Margareta a albit și-a căzut pe podea, Ilinca a sărit cu telefonul după ambulanță. Tania, șocată, a văzut din nou fetița ei Margareta care nu voia lapte…
Ilinca! Sună Salvarea!
Margareta a ajuns la spital. A doua zi, întreaga familie s-a strâns la Urgențe. Tania, sec, o privea pe Ilinca. Aceasta a dat tăcută din cap:
Am înțeles. Gata.
Ilinca…
Lăsați, totul bine. Hai să vedem de mama.
Margareta s-a făcut bine. S-a împăcat cu toată lumea. De-atunci, n-a mai ascultat niciun comentariu despre fete.
La nunta Ilincăi cu Leon, Tania a strigat prima: Amar! și a îmbrățișat-o, șoptindu-i: Iartă-mă!
Viața și-a văzut de drum, cu fire inversate, cu râuri de lacrimi și vârtejuri de zâmbete. Spre final, Ilinca i-a ținut mâna Taniei la operații, Leon o ducea pe la doctori, sprijin, până când bătrâna n-a mai ieșit din casă.
Ţi-a căzut un bărbat cum nu găsești! Ține-l aproape, Ilinca!
Să trăiești, tu, mătușă Tania!
În ultima clipă, tot Ilinca i-a ținut mâna și ultimul cuvânt al Taniei a fost:
Mulțumesc!
