– Bună ziua! Sunt aici pentru anunțul referitor la cameră!
La uşa apartamentului unde locuia Ioana Grigore stătea o veritabilă „fată de la țară“: îmbrăcată în blugi uzați, un tricou spălăcit, iar în picioare purta niște adidași mult purtați. Ținea în mână o geantă destul de ponosită. Părul blond și ondulat era strâns într-o coadă simplă. Fața îi era lipsită de machiaj. Singurul aspect care atrăgea atenția la această „fata palidă” erau ochii. Mari, albastri și limpezi…
Privind cu atenție la fată, Ioana Grigore a dat din cap și a spus: „Intră!”
– Așa stau lucrurile, draga mea, să nu consumi curentul inutil, să nu lași apa să curgă aiurea, economisește! Și să fie ordine! Niciun fel de musafiri! Sunt clare regulile?
Fata a zâmbit și a dat din cap: „Da, sigur!”
– Supusă, se gândi Ioana, ceea ce e rar în zilele noastre… Evident că a venit de la țară.
Din discuția ulterioară, Ioana a aflat că pe fată o cheamă Elisabeta și că a venit, într-adevăr, dintr-un sat unde familia ei avea o fermă, iar ea a venit să studieze Medicina Veterinară.
– Ca să tratezi porci, nu? a concluzionat Ioana.
Elisabeta nu s-a simțit deloc ofensată, doar a zâmbit: – Și porci, și vite, și cai, dar și pisici, cățeluși – pe toți! Animalele se îmbolnăvesc și ele.
– Așa e, dar oamenii cine îi mai tratează? a răspuns Ioana, sincer îngrijorată.
***
În ansamblu, chiriașa lăsa o impresie plăcută în ochii Ioanei: modestă, nu era lipsită de respect, liniștită, ascultătoare, organizată, făcea ordine în apartament, își gătea singură și o servea și pe proprietară.
În special clătitele sale erau remarcabile: atrăgătoare, subțiri ca o foaie de hârtie, cu găuri și rumene. Mâna Ioanei se întindea mereu după așa o delicatesă! Erau un adevărat miracol culinar: se topeau în gură, fără să ajungă să parcurgă drumul până la stomac.
Ioana Grigore și Elisabeta deveniseră chiar prietene, și uneori petreceau serile povestind la o ceașcă de ceai.
Și, probabil, totul ar fi mers bine, iar Elisabeta și-ar fi terminat facultatea locuind în apartamentul închiriat de la Ioana Grigore. Însă, după o jumătate de an de muncă în străinătate, s-a întors fiul femeii – Mihai. Un bărbat robust, un adevărat „frumușel” („fix ca tatăl său” – oftă mama lui).
Ioana Grigore obișnuia să-și alinte fiul preferat numindu-l „Michel” în stil franțuzesc. Lui Mihai îi displăcea acest apelativ și tresărea ca la o durere de dinți, dar era răbdător: „mama e totuși mama”.
Trebuie spus că Ioana și-a crescut fiul singură și, din acest motiv, îl considera ca fiind proprietatea sa.
Poate din acest motiv, faptul că Michel al ei stătea de vorbă cu chiriașa în bucătărie și devora clătitele ei cu saturație adâncă a șocat-o. Și parcă nu era doar din cauza clătitelor! „Neastâmpăratul” acela se uita la „țărăncuța” aceasta de parcă ar fi vrut s-o mănânce din priviri. Dezvăluirea a înălbit-o pe Ioana pe loc.
– Fiul meu nu are deloc gusturi! – gândul acesta îngrozitor îi trecu prin cap femeii.
***
Din acel moment, Ioana a început să-și urască chiriașa: acum spăla podelele altfel și vorbea altfel, iar clătitele nu mai păreau așa de gustoase. Dar mai mult o speria privirea îndrăgostită cu care fiul ei, sângele ei din sângele ei, o privea pe această „ciuperci palide”, „țărancă de la fermă”…
– Niciodată nu m-a privit astfel pe mine, mama lui, singurul lui suflet pereche! – gândi ea indignată, înecată în lacrimi noaptea în pernă.
– O viperă pe care am adus-o în piept, strigă ea în telefon împărtășindu-și necazul cu prietena ei intimă, o doamnă la fel de singură, Irina Victor.
– Am crezut că Michel nici nu o va observa pe această ciupercă palidă! De asta am lăsat-o în casă! Dar uite ce și-a făcut, și-a machiat acei ochișori, și-a desfăcut părul, și acum îl cucerește cu clătitele ei!
Irina a ascultat-o, a oftat și și-a exprimat părerea autorizată:
– Fii atentă, Ioana, că poate să-l vrăjească pe fiul tău! Aceste cuvinte au întors pe dos focul urii și neînțelegerii, aproape ducând-o pe prietena ei la o criză de inimă.
Nu că Ioana ar fi crezut în lucruri de genul vrăjitorii și descântece… numea toate acestea „întuneric și nebunie”, dar gândul că o femeie străină i-a cucerit atenția fiului o scotea din minți.
Era chinuită zile întregi gândindu-se ce să facă și cum să-l îndepărteze pe fiul ei de această „țărancă”. Dar, firește, nu voia să-și arate latura grosolană și să alunge fata. Cel puțin, nu în acel moment. Îi era teamă că, dacă o va face, va cădea în ochii fiului și el poate chiar să plece de lângă ea.
– Nu, trebuie să acționez mai subtil, trebuie să o arăt pe fată într-o lumină nefavorabilă, astfel încât fiul să se distanțeze de ea.
***
Ioana Grigore a rumegat mai multe zile la un plan despre cum să-și îndepărteze fiul de chiriașa sa.
Elisabeta continua să-și vadă de ale sale fără să pară afectată, cocea clătitele, făcea borș și părea că nu observă privirea pătrunzătoare a Ioanei. O singură dată întrebă:
– Ioana Grigore, nu sunteți cumva bolnavă? Mi se pare că sunteți cam tristă și palidă… Și nu mâncați deloc…
– Totul e în regulă! – mormăi Ioana și se retrase în camera ei pentru a-și elabora viitorul plan de „nimicire” a „infractoarei”. În mintea ei treceau tot felul de idei… Chiar și gândul de a otrăvi obrăznicătura. Dar Ioana se încrucișă imediat: – Iartă-mă, Doamne! Ce păcat m-a putut stăpâni.
În timp ce Ioana se frământa, într-o zi Mihai veni acasă cu un inel și cu flori și i-a făcut Elisabetei o propunere! Ioana Grigore și-a pierdut complet controlul și, cum se spune, „a luat-o razna”.
– Nici măcar de mamă-sa nu i-a fost rușine, impertinentul! – a plâns din nou, indignată, toată noaptea în pernă – Pentru el nu mai însemn nimic! Îi pasă doar de această fată!
Ioana șterse furioasă lacrimile și se apropie de fereastră… se întoarse și dintr-o dată privirea căzu pe noptieră. Acolo stăteau cerceii ei cu smaralde. Cercei vechi, de mare valoare. Moșteniți de la mama ei, iar acesteia de la mama sa… Își aminti cu câtă admirație îi privea Elisabeta cerceii și cât de frumoși îi considera.
– Ei bine, acum îți arăt eu ție! – a mârâit Ioana zelos, luând cerceii, îi împachetă într-o batistă și-i aruncă în poșetă.
În realitate, nu prea își dădea seama ce face și cum va acționa mai departe.
***
A doua zi dimineață, Ioana s-a trezit cu o bună dispoziție, având de gând să o dea pe „țărancă” afară din casă. Definitiv.
A ieșit la micul dejun, zâmbind dulce… și în timp ce-și întindea unt pe pâine, i-a spus fiului: – Michel, nu ai luat cumva cerceii mei cu smaralde, că nu i-am găsit nicăieri…
– Mama, dar la ce mi-ar trebui mie? Crezi că sunt o domnișoară? – se miră Mihai.
Atunci Ioana Grigore se întoarse zâmbind spre Elisabeta: – Dar tu nu i-ai văzut, nu?
Elisabeta roși adânc, doar gândul că ar putea fi acuzată de furt o făcea să se piardă, să-și ascundă privirea și să plângă.
– Eu n-am luat nimic! – spuse încet Elisabeta, înecându-se în lacrimi.
– Ce ți-am zis eu?! Ea a fost! A furat cerceii mei și i-a trimis rudelor ei sărace de la țară…
– Dar rudele mele nu sunt deloc sărace – replică fata – Și noi nu am luat niciodată lucruri străine! De ce spuneți asta?
– De ce faci asta? – Dă-mi cerceii înapoi și pleacă de aici.
– Nu am nimic al dumneavoastră… Puteți chema chiar și poliția!
– Dar ce rost are să-i chemăm, sunt deja la rudele tale!
Ioana și-a pierdut controlul complet și cobora rapid în jos, neputând opri șirul cuvintelor dure adresate fetei.
– Mamă, dar ce vorbești acolo? Liza n-ar fi făcut așa ceva! Probabil ai uitat și i-ai pus undeva.
Au căutat toți trei prin toată casa, până când Mihai a lovit fără să vrea geanta mamei, iar batista cu cerceii a căzut de acolo.
Bărbatul s-a oprit înghețat cu descoperirea în mână.
– Cum ai putut, mamă? – a fost tot ce a mai putut spune, privindu-și mama cu ochi plini de dezamăgire.
– A fost doar o eroare, fiule, am uitat! – încerca să se disculpe Ioana Grigore.
– Mamă, am văzut totul! Ai fost oribilă! Eu și Liza plecăm pe cont propriu – anunță Mihai.
– Lasă că o să vezi tu, că o să pățești cu fata asta! – strigă Ioana Grigore printre lacrimi.
Mihai ieși tăcut din cameră, luă mâna Elisabetei și o scoase din casa Ioanei Grigore.
S-au mutat în chirie, s-au căsătorit și erau fericiți împreună. Și într-o zi Mihai a primit un telefon de la Irina Victor.
– Mihai, mama ta e în spital! A suferit un infarct. Plânge, te vrea acolo…
Când Elisabeta a aflat că soacrei îi este rău, a început imediat să împacheteze, i-a făcut cotlete aburite, o supă de pui cu plăcinte și a cumpărat fructe pe drum…
Mihai nu s-a dus la mama lui, invocând faptul că e ocupat.
***
Când Elisabeta a apărut la uşa salonului ei, Ioana Grigore a izbucnit în lacrimi. Ea spera atât de mult că fiul ei va veni, dar a venit această fată pe care o urâse, cea care, credea ea, îi distrusese viața și îi luase tot ce avea mai scump.
– Ei, ce v-ați îmbolnăvit, mamă? Uite, am adus niște supă și plăcinte… – spuse Elisabeta. – Vreți să vă dau cu lingurița, cât e cald.
– Iar Mihai nu a venit nici el? – întrebă Ioana dezamăgită.
– El are mult de lucru…
Ioana Grigore a dat din cap înțelegând și a plâns…
– Iartă-mă, Liza, sunt atât de vinovată față de tine… Veniți acasă, îmi este tare dor de voi…
– Ei, ce ziceți, mamă, nu sunteți vinovată de nimic, doar ați greșit, ați uitat și v-ați supărat! Totul va fi bine.
Când Liza a plecat, colega de cameră a zis Ioanei Grigore: – Ai o fată bună! Frumoasă, bună și atentă!
Ioana a zâmbit – Da, e minunată!
Când Ioana Grigore s-a însănătoșit, Mihai și Elisabeta au fost cei care au venit să o ia de la spital. Au continuat să locuiască împreună în apartamentul Ioanei Grigore până când Liza și-a finalizat studiile. Apoi au plecat cu toții la fermă, la părinții Lizei. Casa lor era mare și împreună nu le mai lipsea nimic… și alți câțiva lucrători în plus erau mereu bineveniți.
Ioana Grigore s-a îndrăgostit de viața la fermă atât de mult, încât acum nici nu vrea să mai audă de oraș. Mai ales că tinerii au avut un băiețel, Alexandru, pe care toți îl adoră. În timp ce părinții Lizei se ocupă de fermă, Liza tratează animalele, iar Mihai coordonează magazinul fermierilor, Ioana Grigore își dedică toată atenția micuțului Alexandru.
Acum, adesea se aude de la ea:
– Domnul mi-a trimis o astfel de chiriașă la momentul potrivit!
Iată cum e viața!
