Dădaca pentru frate-meu
Ce-i, Doina? Iar nu-ți răspunde?
Nu răspunde! Doina aruncă telefonul pe blat, ofticată Nu răspunde de la șase seara! Puteam măcar să ajung la mama Trebuie să gătesc și la ea, și acasă, și nu are cine să stea cu Ștefan! Mare ajutor ne-am crescut!
În clipa aia, se aude cheia în ușă.
Of, nu dormiți încă? bombănește Ilinca, cu căștile în urechi, ignorând părinții și intrând glonț în cameră.
Noroc cu mămica, ce nu se lasă așa ușor.
Ilinca! Stop! răsună glasul mamei, făcând-o pe fată să se oprească, dar nu să se întoarcă Unde te duci? Ai întârziat cât? Șase ore! Nimic nu ai de spus?
Ilinca își scoate căștile cu un gest plictisit.
Și de ce atâta agitație?
Ai promis! zice Doina, cu ton de bocitoare Ai promis că stai cu Ștefan!
Ilinca, care numai să doarmă visa, mormăi abia auzit:
N-a ieșit. Dar n-a pățit nimeni nimic. Oricum erai acasă.
Te-am anunțat de o săptămână că trebuie să stai cu frate-tău azi! Taică-tu e la schimbul de seară, nu are cum, iar eu trebuie musai la mama. Nu-ți pasă nici de Ștefan, nici de bunică-ta, nici măcar de mine!
Eh, Ilinca chiar nu a reușit. A rămas la cafea cu colegii de grupă, apoi Vlad a propus să continue socializarea la el… Și când să se dezmeticească, deja trecuseră orele. Uitată de timp, ce să mai. În mintea ei, era tot ea victima.
Că telefonul nu i se descărcase. L-a închis cu mâna ei, așa, ca să nu mai fie deranjată.
Am promis, mamă, dar s-au schimbat planurile.
Ia suflă! tună mama, suspectând ceva.
Ce, suntem la penitenciar? o dă Ilinca ironic.
Ai băut. Era de așteptat, petrecerile-s mai importante decât familia.
Și Ilinca răbufni.
Da, mai importante! Eu nu m-am angajat dădacă la voi și nici nu mai stau cu ăla micu. Voi vi l-ați dorit la bătrânețe, voi să vă jucați de-a părinții! Mie viața mea să-mi rămână.
Tatăl, calmul casei, care nu striga niciodată la Ilinca, a intervenit:
Nu te-am pus dădacă. Rareori te rugăm ceva! Dar azi era important și-ai promis Ilinca, ai fost cu șase ore în întârziere. Ți-ai închis telefonul. Și tot pe noi dai vina?
Nu pe voi dau vina, dar frate-meu e al vostru, nu al meu. Da, am fost în vizită. Toți s-au dus, așa că nici eu n-am stat mai prejos.
Ilinca era menajată de obicei la treburile casei; abia terminase liceul, studentă la facultate de top. Părinții conștienți, grijulii. Dar ea, nicio urmă de compasiune.
Știi ce-i mai grav? intervine mama Mai grav e că n-am putut ajunge la bunică-ta din cauza ta. Femeia nici nu poate să-și pună ceva de mâncare! Iar eu nu mă pot rupe în două între copil și mama bolnavă!
Desfăcându-și coafura ciudată făcută de colega de grupă, Ilinca răspunde, glacial:
Nu-i problema mea, mamă. Ai vrut alt copil acum, ocupă-te! Nu-ți datorez nimic.
A durut atât de tare, încât până și taică-său a tresărit.
Ilinca, asta e deja prea mult!
Prea mult de ce? Eu am facultate, am nevoie de viață socială, prieteni, eventual să-mi caut pe cineva Nu pot sta mereu acasă cu voi!
Tata o invită pe scaun.
Ilinca, stai un pic Ascultă-mă. Nu cerem să fii dădacă full-time. A fost doar un ajutor! Ai zis că poți.
Ilinca, încăpățânată, continuă răstit:
Am zis, apoi m-am răzgândit. Viața surprinde.
Viața aduce surprize, dar aici TU ai schimbat planurile fără să ne anunți îi răspunde calm tata Înțeleg că studiezi, că ai prieteni. Dar, Ilinca, faci parte din familie. Nu te ținem cu forța. Dar să ții cont: avem nevoie și noi, uneori, de puțin ajutor. Poți găsi două ore pe săptămână să stai cu Ștefan? Să mergem și noi la doctor sau, ca azi, la bunica?
N-a apucat să-și termine discursul; Ilinca a ridicat capul sfidător, iar din coc au început să-i cadă agrafele peste tot.
Nu vreau.
De ce?
Pentru că nu e responsabilitatea mea, tata. N-o să-mi sacrific viața pentru fanteziile voastre.
Ilinca se pregătea deja mental pentru scandalul iminent Credea că urmează urlete, confiscat de telefon, amenințări cu regrete tardive, tot tacâmul.
Bine, răspunde tata, neașteptat de calm Am înțeles.
Ea, consternată: Gata? Nicio morală? Nu-mi ia nimeni nimic? Niciun discurs lacrimogen?
Asta-i tot?
Asta-i tot. Gata pe azi.
Ilinca, surprinsă de cât de ușor i-a mers, s-a grăbit în baie să-și șteargă machiajul, apoi la somn O seară extenuantă, iar ai ei tot o pisălogeau!
Dar în dormitor la părinți, discuția nu se încheiase.
Andrei, cum poate să fie așa de rece? plângea Doina fără furie, ci cu regret Am crescut-o ca la carte, nu i-am interzis nimic degeaba, nu am sufocat-o Dar pare că nu ne iubește deloc. Ce facem? Să o implorăm să stea cu frate-său?!
Nu, clătină Andrei Nu o vom implora. Dacă ea crede că nu ne datorează nimic, nici noi nu-i datorăm nimic. Măcar până va înțelege ce-nseamnă viața pe cont propriu.
***
Dimineața nu a început cu o cafea, ci cu un gust amar după episodul de ieri.
Ilinca a fost prima la bucătărie. A băut niște apă, a ciugulit dintr-un sandviș vechi. Când a intrat mama cu Ștefan în brațe, fata s-a afundat în telefon să scape de eventuale predici. Dar mama n-a zis nimic. Apoi a apărut tata, salutând degajat:
Bună dimineața, Ilinca.
Uau, mi se vorbește a băgat și ea un sarcasm.
Tata și-a deschis tabelul cu cheltuielile casei.
Ilinca, trebuie să vorbim.
Iar despre responsabilitate? Că ți-am zis deja
Nu, nu despre responsabilitate, o întrerupe Adică și despre ea, dar mai ales despre bani. De luna asta, așteptăm contribuția ta la mâncare și utilități. Pe bune.
Ilinca a râs, crezând că e o replică ironică, să-i întoarcă faza de aseară. Ce să fie? Răzbunare de familie. Paritate!
Haha, tata. Lasă glumele, nu merge cu mine.
Andrei însă era pregătit.
Nu-i glumă, Ilinca. De azi, ca om pe picioarele lui, plătești partea ta la cheltuieli. Tot.
Până și Ștefan, care-și murdărea fața cu gem, îl privea cu ochi mari pe tata. El nu pricepea, dar tonul era serios.
Ce? abia scoate fata.
Ai zis că nu ne datorezi nimic. Ok, de-acum ești independentă și la bucătărie, la facturi și, cel mai important la taxele de studii.
Ilinca a realizat: gluma-i glumă, dar tata chiar o ia în serios. Parcă s-au supărat mai tare decât dădea impresia.
Tata, chiar te auzi? Nu mă mai hrăniți, ok, dar facultatea-i sfântă. Nu o să mă lași fără diplomă, și știi bine!
Ba da, răspunse calm Ai nouăsprezece ani, ești adultă. Adultul plătește. Am zis că te sprijinim cât stai la noi, dar participarea implică și un pic de aport la familie. Dacă tu nu vrei să te implici, nici noi nu mai putem să ne implicăm în viața ta. În niciun sens.
Doina, care încerca să-i dea micul dejun lui Ștefan, îi aruncă întrebarea lui Andrei: Nu exagerăm?
Ilinca aruncă o felie de cașcaval pe farfurie și se ridică brusc:
Poftim, nu mai mănânc! Să nu-mi faceți și nota de plată!
Au terminat ceilalți micul dejun. Ilinca s-a îmbrăcat gălăgios în camera ei, să știe toți ce supărată e, și a fugit la cursuri cât încă mai era plătită taxa.
Andrei, n-o fi prea mult? îl întreabă Doina.
El, cu cașcavalul în gât, răbufnește:
Fix cât trebuie, Doina! Dacă nu datorează nimic la ai ei, o să-nvețe cât costă independența adevărată!
Ilinca a început să se vadă rar cu ai ei. Pleca devreme, venea târziu. Acasă nici nu mânca. Doina, deși Andrei i-a interzis, o întrebase într-o doară dacă nu flămânzește privire ofensată, gata răspunsul.
I-a picat o slujbă la o cafenea, când a înlocuit o colegă. Colega și-a dat demisia și Ilinca rămăsese cu tăvile în brațe patru ore pe zi, după cursuri. Dar avea niște bani.
Părinții, deși nu mai ziceau nimic, nu dormeau liniștiți.
Iarăși n-a venit la cină, Andrei. Moare de foame. O să ajungem să ne pară rău cu educația asta oftează Doina.
O să se calmeze, Doina. Să vadă că-n familie fiecare ajută. Acum, mândria și-o ține sus.
În a treia lună de război rece, Ilinca a clacat:
Ok, hai că facem pace. Nu mai pot să fug direct de la facultate la muncă și nici nu mă-mbogățesc de pe urma cafelelor Accept să stau cu Ștefan. De câteva ori pe săptămână, câte trei ore. Considerați-o o slujbă. Ați învins. Uite și ceva pentru chirie, cât am putut strânge.
A pus pe masă cinci sute de lei. Nu mai avea. Părinții au refuzat fără să clipească.
Ilinca nu voiam să te facem să suferi. Nu suntem șantajiști, zice mama Am avut grijă de tine nu pentru că scrie la lege, ci pentru că suntem părinții tăi și te iubim. Doar să ne arăți și tu puțină implicare Participare.
Am înțeles. Iertați-mă și i-a îmbrățișat.
