Doina, în anii săi de 35, crede că nu va simți fericirea feminină, dar soarta dispune altfel. Ei se reunesc când amândoi au deja aproape patruzeci de ani. Vasile este văduv de 3 ani pe atunci. Doina nu a fost niciodată căsătorită, dar a născut un fiu. Cum se spune la noi – a născut pentru sine. În tinerețe a avut o relație cu un tânăr frumos și brunet, Andrei, care promite că se va căsători, farmecă tânăra Doina. Ea cade pradă promisiunilor care se dovedesc goale. Cum se dovedește mai târziu, pretendentul din oraș este căsătorit.
Până la Doina vine chiar și soția legitimă a lui Andrei să ceară ca fata să nu distrugă o familie străină. Tânăra Doina lipsită de experiență cedează. Dar decide să păstreze copilul.
Așa se întâmplă. Doina naște pe Mihai. Și fiul devine pentru ea singura alinare și consolare. Mihai este bine educat de ea, învață bine. După terminarea școlii intră la universitatea de economie. Vasile vizitează de mai multe ori pe Doina. Propune să se unească. Dar femeia ezită mereu, deși Vasile îi place. Doina se rușinează cumva de propriul fiu și de sentimentul de a deveni în sfârșit fericită. Într-o seară Mihai decide să vorbească cu mama sa. Spune că nu este împotrivă: Eu, mamă, oricum nu voi mai locui acasă. Unchiul Vasile este un om de încredere. Doar să nu te jignească. Mie îmi pasă doar ca tu să fii fericită. Fiul lui Vasile este și el de acord.
Așa încep să trăiască împreună. Se căsătoresc, organizează o mică sărbătoare. Doina lucrează la biblioteca din sat, iar Vasile este agronom. Fac totul împreună. Conduc gospodăria, țin animale, cultivă grădina. Se iubesc și se respectă reciproc, păcat că Dumnezeu nu le-a dat copii comuni.
Își căsătoresc ambii fii, ajung să vadă nepoți. De fiecare dată de sărbători pregătesc daruri pentru copii și nepoți. Ouă de casă, lapte, smântână, carne de porc și pui. De sărbători în casa lor se adună foarte mulți invitați. Atunci Vasile și Doina stau la masă și se bucură. Și se bucură că au cu cine sărbători.
Doar seara, când cuplul bătrân se culcă, fiecare gândește liniștit: să plece din această lume primul… și să nu se simtă niciodată singur.
Anii trec. Și odată nenorocirea se strecoară… Dimineața Doinei i se face rău, exact când începe să fiarbă ciorba în bucătărie. Femeia în vârstă cade. Vasile, cu ajutorul vecinilor, cheamă ambulanța. Medicii spun că Doina a fost lovită de un accident vascular cerebral. Toate funcțiile sunt la locul lor, în afară de una. Doina nu mai poate merge. Mihai cu soția vine să viziteze mama. Dă lei pentru medicamente și pleacă.
Vasile închiriază o mașină, când soția este externată din spital, o transportă cu vecinul în casă.
Totul va fi bine, o consolează pe soție, tu doar trăiește. Chiar dacă stai și vorbești cu mine. Doar trăiește. Iar eu voi reuși tot. Doar să nu mă părăsești, porumbița mea!
Vasile îngrijește bine de soție. După o lună ea trece în fotoliu. Îl ajută în bucătărie. Continuă să facă totul împreună. Curăță cartofi și morcovi, aleg fasole. Chiar coc pâine. Seara Doina și Vasile discută cum vor trăi mai departe. Iarna este înainte. Iar Vasile nu are putere să taie lemne.
Poate copiii ne vor lua la iernat la ei, iar primăvara și vara ne vom descurca…
În weekend vine Mihai cu soția. Nora Ioana, privind toată camera, trage concluzia:
Va trebui, porumbeilor, să vă separăm. O luăm pe mamă săptămâna viitoare. Lasă să pregătesc camera. Și venim.
Dar eu? șoptește stânjenit Vasile. Noi nu ne-am despărțit niciodată. Copii, cum așa.
Păi asta a fost înainte, când aveați puteri pentru gospodărie și vă puteați descurca singuri, dar acum e altfel. Lasă să te ia și pe tine fiul la el. Nimeni nu vă va lua împreună.
Mihai cu soția pleacă acasă. Doina și Vasile suspină amar și se gândesc ce să facă mai departe. Fiecare dintre ei, adormind, visează să nu se trezească, pentru a nu vedea toate acestea.
În următorul weekend vin ambii fii. Încep să strângă lucrurile. Vasile stă lângă patul Doinei. Se uită tot timpul la ea, își amintește anii tineri. Și plânge… Se apleacă spre soția bolnavă. Și șoptește:
Iartă-mă Doina, că totul s-a întâmplat așa la noi… Undeva am neglijat educația copiilor. Ne separă ca pe niște pisoi nedoriți. Iartă. Te iubesc….
Doina vrea să mângâie obrazul soțului cu mâna, dar nu mai are puteri… Vasile pleacă, ștergându-și lacrimile cu mâneca. Iar când se așază în mașină, deja nu mai șterge…
Apoi fiul cu soția și vecinul încep să o strângă pe Doina, o înfășoară în pătură și încep s-o scoată din casă… cu picioarele înainte. Femeia bolnavă gândește că este foarte simbolic… Doina nu se împotrivește, ea își dă sufletul când pleacă Vasile. Și femeia bolnavă doar vrea să nu ajungă la seară.
Trece o săptămână. Într-o zi frumoasă de toamnă, exact de Acoperământul Maicii Domnului, visul lor se împlinește. Doina și Vasile se întâlnesc în cealaltă lume.Doina, în anii săi de 35, crede că nu va simți fericirea feminină, dar soarta dispune altfel. Ei se reunesc când amândoi au deja aproape patruzeci de ani. Vasile este văduv de 3 ani pe atunci. Doina nu a fost niciodată căsătorită, dar a născut un fiu. Cum se spune la noi – a născut pentru sine. În tinerețe a avut o relație cu un tânăr frumos și brunet, Andrei, care promite că se va căsători, farmecă tânăra Doina. Ea cade pradă promisiunilor care se dovedesc goale. Cum se dovedește mai târziu, pretendentul din oraș este căsătorit.
Până la Doina vine chiar și soția legitimă a lui Andrei să ceară ca fata să nu distrugă o familie străină. Tânăra Doina lipsită de experiență cedează. Dar decide să păstreze copilul.
Așa se întâmplă. Doina naște pe Mihai. Și fiul devine pentru ea singura alinare și consolare. Mihai este bine educat de ea, învață bine. După terminarea școlii intră la universitatea de economie. Vasile vizitează de mai multe ori pe Doina. Propune să se unească. Dar femeia ezită mereu, deși Vasile îi place. Doina se rușinează cumva de propriul fiu și de sentimentul de a deveni în sfârșit fericită. Într-o seară Mihai decide să vorbească cu mama sa. Spune că nu este împotrivă: Eu, mamă, oricum nu voi mai locui acasă. Unchiul Vasile este un om de încredere. Doar să nu te jignească. Mie îmi pasă doar ca tu să fii fericită. Fiul lui Vasile este și el de acord.
Așa încep să trăiască împreună. Se căsătoresc, organizează o mică sărbătoare. Doina lucrează la biblioteca din sat, iar Vasile este agronom. Fac totul împreună. Conduc gospodăria, țin animale, cultivă grădina. Se iubesc și se respectă reciproc, păcat că Dumnezeu nu le-a dat copii comuni.
Își căsătoresc ambii fii, ajung să vadă nepoți. De fiecare dată de sărbători pregătesc daruri pentru copii și nepoți. Ouă de casă, lapte, smântână, carne de porc și pui. De sărbători în casa lor se adună foarte mulți invitați. Atunci Vasile și Doina stau la masă și se bucură. Și se bucură că au cu cine sărbători.
Doar seara, când cuplul bătrân se culcă, fiecare gândește liniștit: să plece din această lume primul… și să nu se simtă niciodată singur.
Anii trec. Și odată nenorocirea se strecoară… Dimineața Doinei i se face rău, exact când începe să fiarbă ciorba în bucătărie. Femeia în vârstă cade. Vasile, cu ajutorul vecinilor, cheamă ambulanța. Medicii spun că Doina a fost lovită de un accident vascular cerebral. Toate funcțiile sunt la locul lor, în afară de una. Doina nu mai poate merge. Mihai cu soția vine să viziteze mama. Dă lei pentru medicamente și pleacă.
Vasile închiriază o mașină, când soția este externată din spital, o transportă cu vecinul în casă.
Totul va fi bine, o consolează pe soție, tu doar trăiește. Chiar dacă stai și vorbești cu mine. Doar trăiește. Iar eu voi reuși tot. Doar să nu mă părăsești, porumbița mea!
Vasile îngrijește bine de soție. După o lună ea trece în fotoliu. Îl ajută în bucătărie. Continuă să facă totul împreună. Curăță cartofi și morcovi, aleg fasole. Chiar coc pâine. Seara Doina și Vasile discută cum vor trăi mai departe. Iarna este înainte. Iar Vasile nu are putere să taie lemne.
Poate copiii ne vor lua la iernat la ei, iar primăvara și vara ne vom descurca…
În weekend vine Mihai cu soția. Nora Ioana, privind toată camera, trage concluzia:
Va trebui, porumbeilor, să vă separăm. O luăm pe mamă săptămâna viitoare. Lasă să pregătesc camera. Și venim.
Dar eu? șoptește stânjenit Vasile. Noi nu ne-am despărțit niciodată. Copii, cum așa.
Păi asta a fost înainte, când aveați puteri pentru gospodărie și vă puteați descurca singuri, dar acum e altfel. Lasă să te ia și pe tine fiul la el. Nimeni nu vă va lua împreună.
Mihai cu soția pleacă acasă. Doina și Vasile suspină amar și se gândesc ce să facă mai departe. Fiecare dintre ei, adormind, visează să nu se trezească, pentru a nu vedea toate acestea.
În următorul weekend vin ambii fii. Încep să strângă lucrurile. Vasile stă lângă patul Doinei. Se uită tot timpul la ea, își amintește anii tineri. Și plânge… Se apleacă spre soția bolnavă. Și șoptește:
Iartă-mă Doina, că totul s-a întâmplat așa la noi… Undeva am neglijat educația copiilor. Ne separă ca pe niște pisoi nedoriți. Iartă. Te iubesc….
Doina vrea să mângâie obrazul soțului cu mâna, dar nu mai are puteri… Vasile pleacă, ștergându-și lacrimile cu mâneca. Iar când se așază în mașină, deja nu mai șterge…
Apoi fiul cu soția și vecinul încep să o strângă pe Doina, o înfășoară în pătură și încep s-o scoată din casă… cu picioarele înainte. Femeia bolnavă gândește că este foarte simbolic… Doina nu se împotrivește, ea își dă sufletul când pleacă Vasile. Și femeia bolnavă doar vrea să nu ajungă la seară.
Trece o săptămână. Într-o zi frumoasă de toamnă, exact de Acoperământul Maicii Domnului, visul lor se împlinește. Doina și Vasile se întâlnesc în cealaltă lume.
