Bine, băieţi, pescuitul poate aștepta, hotărăște Victor și apucă plasa de pescuit. Trebuie să salvăm puştoaica.
Victor conduce barca de pescuit pe apele liniștite ale Mării Negre, lângă Constanţa, iar pasagerii săi turiști din Bucureşti aruncă cu poveţii cu încântare. Ziua este senină: soarele străluceşte, briza adie uşor și peştiilor le place să muşte momeala.
Domnule Victor, acolo este ceva ce se mișcă? strigă brusc unul dintre călători, arătând spre orizont.
Căpitanul clipeşte, cercetând departe.
Parcă e o pasăre dar nu, ceva ciudat.
Când barca se apropie, toţi se privesc uimiţi. În apă, abia ţinânduse la suprafaţă, se zbat un motan rânjet, ud, complet epuizat.
Vai, nu! clatină Victor capul. Cum a ajuns aici? 1,5 kilometri de mal!
Poate a căzut din barcă? sugerează un turist.
Sau curentul la adus, adaugă altul.
Motanul începe să şuieră slab şi încearcă să înoate spre barcă, dar forţele îi scad în fiecare clipă.
Bine, băieţi, pescuitul poate aşteaptă, decide Victor, ridicând plasa. Trebuie să salvăm puştoaica.
Scoaterea animalului nu e uşoară se sperie, zgârie, se clatină dintro parte în alta. În cele din urmă îl împing spre plasă și reuşesc să-l ridice cu grijă la bord.
E pe deplin epuizat, oftează Victor, înfăşurând motanul tremurând întro haină veche. Cât a rezistat în apă?
Motanul se strânge întrun colţ al punţii, privind oamenii cu ochi temători. Blana îi stă pe locuri, mustăţile îi tremură.
Ce frumos, exclamă soţia unuia dintre turişti, AnaMaria. Şi pare tânăr.
Trebuie să-l ducem la veterinar, spune Victor îngrijorat. Nu ştiu câtă apă a înghiţit.
Veterinarul îl examinează şi liniștește pe toţi:
E sănătos, dar epuizat. Deshidratat, speriat dar trăznetă. Va odihni zece zile şi va fi ca nou.
Poate ar trebui să căutăm stăpânii? întreabă Victor.
Putem pune un anunţ, dar se pare că e strălucit. Pare un motan de stradă.
Victor duce motanul acasă. Soţia lui, Gălina, îl întâmpină călduros pe noul oaspet:
O, ce slabuleţ! Îţi vom da de mâncat!
Primele zile, motanul se ascunde sub canapea, iesind doar să mănânce. Încet începe să exploreze noua locuinţă. În a şaptea zi, începe să toarcă când Gălina îl mângâie pe spate.
Ştii, spune Victor spre soţie, poate îl păstrăm la noi? Probabil nu vom găsi stăpâni.
Nu mă opun, zâmbeşte Gălina. Visam de mult un pisoi. Cum îl vom numi?
Fericel, răspunde imediat Victor. Nu oricui i se iveşte şansa de a se salva în largul mării.
Motanul, auzind numele nou, ridică capul şi miaună puternic, parcă aprobând alegerea.
Un lună trece, iar Fericel devine deplin membru al familiei. Îl întâmpină pe Victor la prag, se încălzeşte în poala Gălinei, cere în şir peşte în bucătărie. Totuşi evită apa chiar şi bolul lui de apă îl abordează cu prudenţă.
Probabil are o traumă psihologică, povesteşte Gălina vecinilor. Nu e de mirare după aşa ceva.
Poate e soarta ce a făcut asta? comentează vecina Tatiana. A venit direct la voi.
Victor îi mângâie pe ureche pe Fericel:
Poate chiar soarta. Bine că în acea zi am plecat la pescuit. Altminţi…
Motanul se freacă de mâna lui Victor, toarce mulţumit, parcă spunând: Totul va fi bine. Sunt cu voi, pentru totdeauna.
Victor şi Gălina înţeleg, fără să vorbească.
Uneori, ajutorul dat la momentul potrivit se transformă în cea mai neaşteptată fericire. Uneori salvarea apare nu acolo unde teaştepţi, ci norocul îţi înoată spre tine. Trebuie doar să nu ratezi clipa în care cineva are nevoie de tine.
În acele clipe, viaţa primeşte un nou, neaşteptat dragoste. Chiar dacă începutul e agitat, cele mai puternice legături se nasc în cele mai grele vremuri.
Pentru a nu rata poveşti noi, urmăriţi pagina! Lăsaţivă părerile şi emoţiile în comentarii, susţineţi cu likeuri.
