Mamă, pot intra? Am nevoie să vorbesc, Ancuța stătea în pragul apartamentului părinţilor, strângând la piept o geantă mare.
Intră, dar dă-te jos cu grijă, am spălat podelele, mise făcu auzită Mama, lăsândumă să trec. Tatăl e acasă, citește ziarul.
În apartament mirosea de cartofi prăjiţi şi chiftele. Eu, Doru, trebuia să mă întorc de pe traseu, iar mama mereu gătea ceva ce îmi place.
Ancuța se duse în sufragerie, scoasă de pe gânduri, și se aşeză pe canapea. Pânza ei sub rochia largă începea să se vadă, burtica ieşi la iveală.
Îţi mai umflă picioarele? întrebă tatăl, lăsând ziarul pe masă. Poate ar trebui să mergi la doctor?
Totul e în regulă, tată. E prima dată, nu? Ancuța a așezat perna în spate. Ascultaţi, am ceva să vă spun se opri dintro dată. Misa născut o idee. Despre apartament.
Ce apartament? mama intră în acelaşi timp cu o ceașcă de ceai pentru fiica ei.
Al vostru, Ancuța sorbi din ceaiul fierbinte. Uitaţivă, în casa voastră încă aveţi loc pentru mine şi pentru mine, nu? Întro cameră el, în cealaltă voi. Dacă am vinde apartamentul cu două camere, să luăm una cu o singură.
Săţi dau diferenţa? se auzi o voce ridiculizatoare de la uşă. Doru stătea sprijinit de prag, încă în hanoracul companiei de transport. Îţi văd că nu pierzi timpul, soră.
Doru, teai întors deja? se ridică mama. Hai săţi încălzeşti ceaiul
Mai târziu, respinse el, fără săşi ia ochii de pe soră. Să auzim mai întâi ce idei ai.
Doru, de ce începi așa, deodată? făcu Ancuța o grimă. Vorbeam serios. Întruna cu o singură cameră aţi putea locui bine
Cui i se potriveşte mai bine? intră el în cameră, aruncă cu zgomot o geantă de lucru în colţ. Eu cu părinţii întrun apartament cu o cameră? Sau tu cu banii noştri?
Fiule, nu striga aşa, încercă săl liniştească tatăl. Hai să discutăm calm.
Ce avem de discutat? Doru începu să umble prin cameră. Acum cinci ani am vândut casa de la sat; iam dat-o mamei. Şi acum ce, aparatul înapoi? Ştiţi ce? Au cumpărat pe sora cea mare un apartament? Hai să locuiţi cu ea spuse Doru, cu vocea încărcată de sarcasm.
Eu voi fi al treilea copil! exclamă Ancuța, ridicânduse vocea. Trebuie să ne extindem! În apartamentul cu două camere deja e strâmt!
Ce să fac eu? Doru se întoarse spre soră. Am treizecidoi de ani şi încă nu am un colţ al meu, pentru că toţi banii familiei au dispărut în contul tău! Pentru apartamentul tău cu trei camere!
Așa e, oftează Ancuța. Pentru că eu am reuşit ceva în viaţă. Am un soţ decent, afacere, copii, apartament
Soţ decent? Doru izbucni în râs. Cel care închide magazin după magazin? Şi toată oraşul ştie că Mihai, al tău, e înecat în datorii.
Ancuța păli:
Ce prostii spui tu?
Hai să nu te prefaci, soră. Eu sunt şofer de transport lung, merg prin toată zona. Ştii câte bâlbâieli circulă? În oraşul vecin sau închis deja două magazine, pe al nostru încă trei se clatină. Furnizorii nu ne mai trimit marfă, pentru că nu sau plătit datoriile vechi. Deci de ce ai nevoie de banii părinţilor?
În cameră se lăsă o tăcere grea. Mama, speriată, privi de la fiică la fiu:
Ancuţa, spune că nu e adevărat. Nu e?
Ancuţa se înmuiă pe canapea:
Nu am vrut săvă spun Mihai chiar are probleme. Probleme serioase. Magazinele nu mai aduc profit, două deja au fost închise. Furnizorii cer să fie plătiţi. Dacă nu găsim bani repede
Şi ai decis săne laşi pe noi fără locuinţă? Doru clătină din cap. Ca să ne strângem întrun studio, în timp ce tuţi închizi datoriile soţului?
Ce să fac eu? se ridică Ancuţa, ochii îi roşeau. Am doi copilaşi! Al treilea se naşte curând! Putem pierde totul!
Atunci rezolvăţi problemele tu însăţi! strigă Doru. Nu sta pe spatele părinţilor! Ei ţiau dat totul în viaţă au vândut casa de la sat, i-au dat toate economiile! Şi tu vrei să iei tot ce rămâne?
Tu doar invidiezi! exclamă Ancuţa, aproape că vărsă ceaşca. Invidiezi că am reuşit, că mam căsătorit cu un om decent, spre deosebire de tine Ce ești? Şofer!
Da, ai şanse, şuşti cu şoapte Doru. Şi acum vrei să furi părinţii. Ascultă, poate îi iei la tine? Pentru că ţiau dat tot şi casa, şi banii lasăi să locuiască la tine!
Ce? Ancuţa se retrase. Nu! Am propria familie, copii mici
Ah, deci poţi săli iei, dar nu săle ajuţi? Doar să tragi de coadă?
Nu înţelegi nimic! Ancuţa apucă geanta, mâinile tremurând. Avem aşa de mari probleme Mihai poate pierde tot!
Şi noi să rămânem fără acoperiş? Doru se apropie de soră. Pleacă deaici. Nu mai mulgăţi părinţii. Rezolvăţi singură necazurile.
Ancuţa izbucni din apartament, smulgând ușa cu o forţă ce zguduie geamul de pe noptieră. Mama căzu pe scaun, îşi acoperi faţa cu mâinile:
De ce teaşteri așa cu sora? E însărcinată
Cum să nu fie? Doru se așeză în faţă, frecânduşi gâtul. Călătoria lungă îi amorţea tot corpul. Vedeţicâţică nu îi pasă de voi. Principalul e să scoateţi banii.
Dar situaţia ei e cu adevărat complicată
Şi a noastră nu e? arătă spre apartamentul vechi, cu tapetul ridicat şi vopseaua crăpată la ferestre. Tatăl e aproape de pensie, mama are tensiunea înaltă. Şi ea vrea să vă mutaţi întrun studio în cartierul nou, departe de clinica de familie
Poate se va răzgândi, murmură tatăl.
Însă Ancuţa nu se schimbă. O săptămână nu mai şoptea deloc. Mama încerca să sune Ancuţa respindea. Şi apoi sa întâmplat ceva neaşteptat: a venit Mihăi.
Doru era pe punctul de a pleca la muncă avea un nou traseu. Sună la uşă. Pe prag stătea soţul sorei, cu costumul deflorat, cu ochii goi.
Pot intra? vocea lui era răguşită, obosită. Trebuie să vorbim.
Mama, fără să spună nimic, îl duse în bucătărie. Doru voia să plece, dar tatăl îl opri:
Stai, fiule. Ascultă. E pentru toată familia.
Mihai stă în tăcere, agitând o cană cu ceai rece. În cele din urmă vorbeşte:
Am venit sămi cer iertare. Pentru mine, pentru Ancuţa. Nu trebuia săvă implicăm în toate astea.
Ce sa întâmplat? întrebă mama, încet.
Totul. Afacerea a luat lovitura, el zâmbi amar. Ieri am închis ultimul magazin. Credincioşii au venit, au luat marfa, maşina, echipamentele. Am crezut că mă voi descurca, am împrumtat, am împrumtat din nou Ancuţa a crezut în mine și a venit la voi săvă ceară să vindeţi apartamentul
Şi aţi gândit la părinţi? La faptul că le cereţi ultimul lor bani de pensie? nuşi putu Doru să ţină cuvintele.
Ai dreptate, Mihai ridică privirea. Am încercat să par un mare om de afaceri, am luat credite. Când totul sa prăbădit, nu ştiam ce să fac. Mă ruşinez săvă privesc în ochi.
Şi Ancuţa? se nelămureşte mama.
Plânge tot timpul. Spune că viaţa nu ştie cum săo mai susţină. Se ruşinează să vină la voi după ce am vorbit. Ştiţi cât de mândră e!
Dar reuşiţi săvă descurcaţi? Copiii sunt încă mici
Încercăm, încuviinţă Mihai. Mă angajez ca expeditor la o firmă de comerț en gros. Ancuţa a găsit şi ea un job va lucra ca administratoră întrun mall, de îndată ce va ieşi din concediu matern. Vom trăi ca toţi ceilalţi. Doar se bâlbâi iertaţine, chiar. Nu trebuia săvă implicăm.
Când Mihai plecă, în bucătărie se lăsă o linişte grea. Doru privea pe fereastră spre curtea gri de toamnă. Gândurile îi zburau la soră. Cum se schimbase în aceşti ani de la o fată veselă, la o soţie încărcată de griji. Şi acum
Ştii, fiule, spuse brusc tatăl. Ai făcut bine să nune vinzi apartamentul. Întotdeauna am lăudat pe Ancuţa, iam iertat tot. Dar ea
O lună mai târziu, Ancuţa reveni la prag. Slăbită, cu burtica tot evidentă, întro rochie simplă, fără bijuterii şi machiaj. Se așeză în hol şi începe să plângă.
Iertaţimă, spuse cu voce tremurată. Am greșit. Aţi făcut atât de multe pentru mine şi eu
Mama se repeşi la ea:
Hai, totul se va repara.
Doru o privea pe soră şi numai recunoștea undea dispărut acea firească, mândră, cu pantofi noi? Stătea acum, dezbrăcată de aparențe, în pantofi uzaţi.
Bine, spuse el în cele din urmă. Am trecut peste. Vei trăi acum ca toţi, fără prostii.
Mulţumesc, Ancuţa ridică ochii umpluţi de lacrimi. Pentru că nu ai vândut apartamentul. Ai avut dreptate trebuie să ne descurcăm singuri.
În seara aceea stau toţi la masă. Ancuţa povesteşte cum totul sa prăbuşit primul magazin închis, apoi al doilea. Cum Mihai a cutreierat oraşul căutând bani. Cum nu a dormit nopţi, gândinduse la viitor.
Ştii, spuse ea lui Doru. Credeam că suntem de deasupra. Că dacă avem bani, suntem speciali. Dar acum Mihai livrează greutăţi, eu în curând încep la mall, ca toţi ceilalţi.
Şi bine, aprobă Doru. Nu e nicio ruşine. Şi eu încă conduc camioane, nu mă plâng.
Un an mai târziu, a venit pe lume al treilea copil al Ancuţei un băieţel. Mihai lucrează ca expeditor, uneori dispare pe drumuri, dar se întoarce mereu cu alimente. Ancuţa a început să lucreze ca copywriter de la distanţă, sa descurcat repede şi chiar a primit un premiu pentru primul trimestru.
Întro seară, Doru se întoarse la sora după un traseu lung. Ancuţa era în bucătărie, cu copiii:
Hai, frate! Intră, îţi varsăm supă.
O să rămân un minut. Aici, scoate din geantă un săculeț cu bomboane şi jucării.
Copiii mari alergau spre unchiul. Ancuţa zâmbi:
Îi mângâi mereu.
Ce să nu îi mângâi? aruncă Doru un nepot. Ei cresc ca nişte băieţi faini.
După ce copiii sau retras în cameră, Ancuţa îi turnă fratelui un ceai:
Vreau să-ţi întreb ceva. Ştii compania Transoil? Mihai vrea să se mute acolo, salariul e mai bun.
E firmă decentă, răspunse Doru. Lucrez cu ei des. Plătesc la timp.
Îi spun să accepte. El se teme săși schimbe viaţa.
După afacerea ta? Înţeleg. Dar întradevăr plătesc bine.
Ancuţa tăcu o clipă, apoi spuse:
Ştiţi, am trecut pe lângă vechile noastre magazine. Acum e un lanţ de farmacii. Nu e trist, parcă. Pare altă viaţă.
Asta e normal, sorbi Doru din ceai. Trăiţi bine, aveţi muncă, copiii cresc.
A doua zi, Doru se duse la părinţi. Tatăl citea zȘi așa, familia, în sfârșit, a găsit echilibrul și fericirea în casele lor modestă, dar plină de iubire.
