**5 ianuarie 2026 jurnalul meu**
Așteptă, a spus el, și eu am răspuns cu un ce?.
Am coborât o clipă la stația voastră, iar când m-am întors în vagon bagajele mele nu mai erau. Am privit pe fereastră și am văzut un bărbat cu geanta mea. Am sărit după el, dar a dispărut în neant.
Și nu ați putut să vă întoarceți în vagon ca să rezolvați situaţia? l-am întrebat eu, Tania.
În timp ce îl căutam, trenul meu a plecat, a continuat el.
Seara aceea eram obosită de la muncă. Lucrez în mica florărie de pe Bulevardul Unirii, în inima Chișinăului. În preajma sărbătorilor, clienții nu încetează să vină, iar eu nu mai reușesc să stau un minut pe loc. Zăpada se așterne zilnic, iar eu mă îmbrac în hanoracul călduros al iernii.
În timp ce îmi imaginais că ajung acasă și mă așez în pat, nu am observat cum un străin sa apropiat de mine. Am oprit paşii și lam privit.
În faţa mea sta un bărbat în jur de patruzeci de ani, îmbrăcat ciudat. Am făcut un pas înapoi pentru a-l ocoli.
Scuzaţi-mă, mă puteţi ajuta?, a început el brusc.
M-am oprit, surprinsă.
Eu, a clătinat capul și a închis ochii pentru o clipă. Mergeam cu trenul spre fiica mea, și apoi sa întâmplat asta.
El sa oprit puţin și ma privi cu tristeţe. Am încercat să-l ocolesc din nou.
Aşteptaţi, a zis el. Am coborât la staţia voastră, iar când mam întors, bagajele mele dispăruseră. Am privit pe fereastră şi am văzut un bărbat cu geanta mea. Am sărit în urmă, dar a dispărut.
Şi nu aţi putut să vă întoarceţi în vagon?, lam întrebat.
Căutam bărbatul acela, iar trenul a plecat fără mine.
Atunci trebuia să cereţi ajutor undeva, am început să mă nervozesc.
Am încercat peste tot. Mis-au spus să aştept. Următorul tren pleacă în câteva ore. În staţie nu misa dorit să ştiu. În geanta mea erau hainele, documentele, banii aveam nevoie să mă spăl şi să mă încălzesc. Vă promit că le voi recupera, a implorat el, privind la mine cu speranţă.
Daţi-mi şi cheia apartamentului, nu?, am exclamat, iritată de cererea lui.
Şi tu la fel. Toţi se feresc de mine. Doamne, de ce nu mă cred nimeni?, a ridicat capul spre cer, cu ochii încărcaţi de melancolie. Ma făcut să-mi pese.
Lam privit cu atenţie. Îmbrăcămintea lui era neglijentă Poate că întradevăr lucrurile erau în geanta lui, dar se comporta civilizat.
Bine. Hai la mine, că altfel vei îngheţa. Îţi voi găsi o soluţie pentru haine, i-am răspuns.
Mulţumesc, sunteţi foarte bun. Nimeni altcineva nu ma ascultă, a şoptit el, urmândumă spre apartament.
Am intrat în casă, mam așezat pe scaunul din hol, cu dor de somn.
Dute la baie, iam indicat spre ușa strâmtă. În timp ce caut hainele, spune-mi, cum te cheamă?
Mihai, a răspuns el, închizânduse în baie. Dincolo sau auzit curând stropii de apă.
Am oftat; planul de odihnă sa risipit. Fratele meu, Ion, locuieşte în Bucureşti, dar câteva haine au rămas la el.
Nu-i nimic, nu vom rămâne săraci, iam zis, adunând tot ce era necesar şi bătând în uşă. Când apa sa liniştit, iam spus că am lăsat hainele pe noptişorul din hol.
Am pus supă în farfurie şi am dat-o la cuptorul cu microunde să se încălzească. Mam așezat la masă, gândindumă la cum mama ar putea crede că totul e altceva dacă vină acum. Mă întrebam ce ar spune dacă ar vedea un bărbat spălânduse în baie în timp ce eu încălzesc mâncarea.
Doamne, să fie ceva ce o ţine pe mama ocupată în magazin sau la prietene, mam rugat în sine. Dar Domnul părea prea ocupat cu alte treburi pentru a asculta.
Uşa sa blocat.
Tania, eşti acasă? a strigat mama, iar eu am ieșit din bucătărie. Credeam că ești în baie, cine se spală acolo?, a întrebat, întorcânduse spre mine cu ochii curioşi.
Măi, nu striga. Bărbatul a ratat trenul. Se va îmbrăca şi pleacă, am încercat să-i explic cu blândețe.
Îi pregăteşti și pe Olexei hainele? Ce sa întâmplat?
Îţi spun, a ratat trenul. Bagajele isau pierdut.
Doamne. Şi lai adus acasă? Nu îl cunoşti deloc! Nu te gândeai săl aștepţi? Eu abia am ajuns. Hai să sunăm pe cineva?, a intrat în panică mama.
Nu vorbi prost, el a fost pretutindeni. Trenul a aşteptat mult. Se va spăla şi pleacă, am repetat, mai încet.
Nu sa auzit din nou zgomotul apei. Uşile sau deschis şi închis din nou.
A luat hainele, am dedus eu.
Mama sa așezat lângă intrare şi a aşteptat.
În curând Mihai a intrat în bucătărie, cam stânjenit şi vinovat. Am înţeles că a auzit discuţia noastră.
Deci, spune-mi. Cum sa întâmplat că un bărbat atât de sănătos şi puternic a rămas fără tot?, a întrebat mama, privind-l în ochi.
Îmi cer scuze că am intrat. Mergeam la fiica mea la nuntă în Bucureşti, şi am rămas fără telefon, fără documente, fără bani, a fluturat Mihai cu mâinile.
Şi cum aţi ajuns la noi, dacă nu locuim lângă gară?, a întrebat mama, curioasă.
Mamă! Dă-i de mâncare. Ce întrebări inutile?, am intervenit eu, iritată. Ia loc la masă, Mihai, am încălzit supă pentru tine.
Când eram mică, adunam pisici şi căţei pe stradă, iar acum aduc bărbaţi acasă, a spus mama, luând un loc la masa.
Mâncaţi, Mihai. Şi fiţi atent. Dacă îţi place de mama mea, nu vei pleca de aici, am adăugat cu un sarcasm ascuns.
Petreci zile şi nopţi la muncă, fără viață personală. Ai treizeci de ani, trebuie să te căsătoreşti. Cum să nu îţi fac griji dacă nu eşti pregătită?, a replicat mama.
Nu o faceţi, mamă. Mihai ar crede că îl obligăm să se căsătorească, am glumit.
Nu vă faceţi griji, lam liniștit pe Mihai.
Bine, bine, a clătinat mama și sa dus în camera ei.
Mama noastră a crescut pe cont propriu pe noi. Se teme că voi rămân singură cu un copil în braţe, a explicat Mihai.
Înţeleg. În ce magazin lucraţi?, am întrebat.
În florăria de pe Unire. Dar cum să iau bilet fără paşaport şi fără bani?, a ezitat.
Misau promis ajutor. Pot să iau telefonul? Vreau să chem fiica, că nu voi ajunge la nuntă, şi un prieten.
Aşteaptă puţin, iam spus, îndreptândumă spre camera.
Mama a scos din cutia de bijuterii o brăţară de aur şi nişte pandantive.
Tacite, a şoptit ea. Poate că nu ştiu ce să fac. O să dau totul mătuşii Maşei, a adăugat, apoi a plecat pe coridor.
Nu am încercat să o opresc. Era de neajuns.
Am pus telefonul pe masă în faţa lui Mihai şi am mers spre fereastră. El a sunat fiicei și am înţeles din expresia lui că fata era supărată că nu va veni la nuntă.
Apoi a sunat pe altcineva şi ia cerut adresa mea.
În curând va veni şoferul. Nu trebuia să vin în primul rând. Soţia lui nu voia să mă întâlnească. Fiica ma invitat. Deci, am venit în zadar, a spus el, cam abătut.
Cine eşti dacă şoferul urmează să vină?, am întrebat, surprinsă.
Mihai începea să-mi placă. În hainele fratelui său arăta destul de decent, chiar dacă era puţin subţire.
Avem o mică firmă de reparaţii de aparate împreună cu un prieten. Un business modest. Prietenul a renunţat la maşină, zicând că nu ştiu Bucureştiul şi nu vrei să mergi la nuntă. Așa am luat trenul. Mai bine ar fi cu avionul. Răbdă încă câteva ore și plec, îşi susţinea el, încercând să mă convingă.
Mă uitam la el şi îmi veneau în minte cuvintele mamei: dacă aş veni acasă de la muncă şi aş fi întâmpinată de un bărbat, copiii ar aştepta. Viaţa ar avea sens. Am aproape treizeci de ani, trăiesc cu mama, fără perspective.
În trecut, am avut pe Leonid. Mam îndrăgostit, dar drumul spre nuntă sa încheiat în dezamăgire: el a plecat cu prietena mea, am pierdut atât mirele, cât şi prietena.
Eşti o persoană bună. Totul va fi în regulă, a spus Mihai, oprind gândurile mele.
Şi tu? De ce singur? Ai afacere, ai totul.
Da. Am înţeles că am mers singur la nuntă. Şi tu eşti înţeleaptă. Nu a mers cum trebuia. Mam despărţit de soţie. Nu am avut noroc ca tine. Femeile de azi sunt atente, bărbaţii la fel. Tu eşti obosită după muncă, eu nu ţiam dat odihna. Scuze, mam încurcat.
Am vorbit mult. Noaptea a început să se întuneţe când telefonul a bătut.
E de-al meu. Probabil Sălăuţi a sosit, a zis Mihai, luând telefonul meu.
Vine şi nu-l voi mai vedea niciodată. Zilele plictisitoare revin, am gândit, privind în gol.
Uite, maşina e jos. Mulţumesc mult, a pus Mihai telefonul pe masă şi sa ridicat.
Miam notat numărul. Dacă vei avea nevoie de ajutor, poţi conta pe mine. Îţi voi returna hainele, nu-ţi face griji. Cere scuze mamei mele pentru mine, că a crezut că sunt o persoană dubioasă, a spus el cu ochii trişti, iar eu am fost pe punctul să plâng.
Un străin, întâmplător, nu voia să plece. Cine sunt eu şi cine este el? Am zâmbit.
Nu te mai prinzi în astfel de situaţii.
Nu. De acum înainte voi călători doar cu maşina sau cu avionul. Nu mai vreau trenuri, a zâmbit Mihai.
Lam privit cum, în întunericul iernii, Mihai a ieșit din bloc, sa oprit lângă maşină, a deschis geamul și mia făcut cu mâna.
Asta e tot. Mâine nici măcar nu mă va mai aminti
Lai lăsat să plece? a întrebat mama, venind din hol.
Aşa că eşti supărată că lam adus acasă şi acum întrebi de ce lam lăsat, am încercat să nu-i arăt cât de afectată eram.
E om bun, se vede.
Şi de ce ai fugit cu bijuteriile?, a întrebat mama.
Pentru că nu ştiu ce să fac, a oftat ea.
Trei săptămâni au trecut. În seara dinaintea Anului Nou, mise părea că Mihai mia visat. Totul părea ireal.
Lucream pe 31 decembrie. Proprietarul îşi cerea scuze şi a promis să mă ajute personal, căci nu erau prea mulţi clienţi.
Mam uitat pe fereastră şi am văzut lângă magazin un Moş Crăciun adevărat. Striga la trecători, dădea bomboane şi se îndrepta spre noi.
Uşile sau deschis și lam văzut: în rochie roșie brodată, cu pălărie, barbă albă şi un sac mare pe umăr. Vorbea cu proprietarul, iar vocea ii părea familiară.
În cele din urmă Moşul Crăciun sa apropiat de mine.
Ştiam că lucraţi, așa că am vrut să vă surprind, să vă ridic moralul. A funcţionat? a întrebat Mihai cu speranţă.
A funcţionat, am râs.
Văd că azi trebuie să lucrez singur, a exclamat proprietarul, aşternând un oftat. Du-te, Tania, acasă cu Moş Crăciun. Eu mă descurc. Bucurăte de viaţă.
Nicio convingere nu a fost necesară.
Într-o lună am renunţat la job şi mam mutat la Iaşi, la Mihai Mama a fost fericită.
Am găsit o muncă fiicei, acum putem să ne liniştim. Poate vor veni și copiii. Cine altcineva ne poate ajuta, dacă nu bunica?
Tot ce e rău se spune destin, tot ce e bun se numeşte noroc. Şi, de obiceiÎn acea noapte, privind luminile orașului, am înțeles că fiecare întâmplare, oricât de absurdă, poate aprinde o nouă speranță în inima mea.
