Nu voi merge la triplă aniversare a absolvirii institutului la treizeci de ani, mă va ajunge cu depresia. Să vină oricum cei care merg de fiecare an, nu le pasă cum sau schimbat strigă la telefon Nadia, singura prietenă de pe listă.
Dar cum arăţi acum, de ce îţi e frică? se mira Margareta. Se pare că neam întâlnit cu cinci ani în urmă și erai în regulă, nuteai schimbat. Ce vrei, să te piepteni din nou?
Nu e vorba de nimic, pur și simplu nu vreau, nu mă convinge, Rita! răspunde Nadia, încercând să închidă convorbirea și să sune alte numere din agenda ei.
Dar prietena nu dădea înapoi, apucând-o cu o strânsoare de fier.
Nadia, rândurile noastre sau îngustat deja.
Ce, cineva a dat viața pe altar? exclamă Nadia, înspăimântată. Deşi nu se mai crede foarte tânără, nu se vede pe sine atât de bătrână încât colegii ei să se scufunde în alte lumi.
Nu, nu, e altceva. Unul dintre noi a murit. Îţi aminteşti pe Andrei Cuş? A murit acum douăzeci şi cinci de ani, era încă tânăr, ţiam zis şi eu.
Nu te lăsa, toată generaţia noastră sa adunat în patru grupuri, dar în realitate sunt doar treizeci de oameni. ţiaţi căsătorit pe fiul tău, nu? Poţi să ieşi şi tu puțin din rutină.
Margareta vorbea în continuare, iar Nadia îşi aminteşte de din nou de Andrei Cuş. Avea mereu cearcăne adânci şi o privire obosită; băieţii din grup îl numeau slab.
Se dovedea că Andrei avea o inimă frântă. Învaţa bine, visa să ridice un pod suspendat peste satul său, dar nu a reuşit să-l termine. Dar ce a realizat Nadia?
S-a îndrăgostit de Ionuţ, şef de şantier, la care sa angajat după diplomă. Ionuţ lucra ca paznic în oraşul lor, apoi se întorcea acasă.
Au stat multă vreme împreună; Ionuţ o numea soţia mea în faţa tuturor. Spunea că o căsnicie civilă e dovada iubirii adevărate. Oamenii nu trăiesc pentru certificatul de căsătorie, ci pentru dragoste
Când Nadia a aflat că va avea un copil, Ionuţ nu a venit la gardă. Sa descoperit că avea trei copii şi soţia lui era bolnavă. Ionuţ a demisionat din motive personale, fără să-i spună nimic Nadiei.
Nadia a înţeles că nu poate să ceară nimic de la un bărbat cu trei copii şi soţie bolnavă. Și ea a renunţat la şantier, lăsând pe nimeni să nu înţeleagă ce sa întâmplat. Unul dintre bărbaţi a glumit pe ultima:
Deci, certificatul de căsătorie rezistă mai mult decât coabitarea?
Nadia nu a mai avut chef de replică; a început să lucreze la magazinul de produse din clădirea unde locuia, după ce o prietenă de la intrare ia găsit un loc. Au încheiat un acord: chiar dacă va deveni mamă, va lucra două zile pe săptămână.
Mama ei a acceptat să-i poarte pe Dănuţ, căci fiica ei era neînsemnată şi pierduse un job frumos!
Tu mai crescut aşa! a strigat Nadia când mama ia depăşit răbdarea.
Aşa am sperat că vei fi o femeie decentă, să nu te încarci cu studii de zi cu zi, dar tu, Năduţfiu, eşti un prost! repeta mama, cu vocea-i zgomotoasă.
Ce sămânţă să culeci, dacă nu ai sădit? a răspuns Nadia, iar apoi a regretat dureros cuvintele.
Sau îmbrăţi şi au plâns împreună, fără să ştie ce să facă. Unde să se ducă acum?
Când, la cinci ani de la absolvire, Rita a sunat să o cheme la întâlnire, Nadia nu a mers.
Vor vorbeşti despre familie, despre muncă, îşi vor arăta poze, iar Nadia va curăţa podelele în trei locuri: scara blocului, şcoala şi grădiniţa. Despre ce ar putea să le povestească?
Mai exact, despre ce vor să vorbească cu ea
Pentru Dănuţ era totul. El era singura ei alinare.
Mama, când Dănuţ a început grădiniţa, a decis că și-a îndeplinit datoria și a plecat la sora ei în sat, pretinzând că orașul o doarme și că îi trebuie aer curat.
După câțiva ani, Nadia a avut noroc: a fost angajată la jumătate de normă pe o poziție tehnică. Dănuţ a intrat la şcoală, iar ea a reuşit să facă totul singură, chiar să-l ia de la muncă după prânz, iar mulţi îi invidiau pe fiul ei.
Un coleg de la muncă a început să o cucerească, dar ea la respins. Avea un fiu; nu avea nevoie de un unchi străin în casă. Un tată nu-l poate înlocui, dar problemele nu dispar.
Nadia a dovedit că este eficientă la serviciu; pe măsură ce fiul a crescut, a început să câştige bine, a ajuns la normă întreagă pe un post de inginer.
Totuşi sa simţit incompletă, mereu cu un gol în suflet. Îmbrăca modest, nu-şi vopseşte părul; după patruzeci de ani, firele albe încep să apară.
Simţea că nu merită să fie fericită, trăind lângă un bărbat căsătorit, aproape că a furat tatăl celor trei copii. Nuse poate îmbrăca strălucitor, nuse poate colora, altfel altcineva ar arunca o cupolă pe capul ei.
În relaţia cu Rita, speranţa de fericire pierdea din strălucire. În jur erau mulţi căsătoriţi, iar ea nu se simţea mai bună decât ei, poate chiar mai rea.
Dănuţ a crescut recunoscător față de sacrificiul mamei; nu la stricat. Mergea vara la sat la bunica Irina şi la sora ei, ajutând la tot.
Săpa straturi, planta cartofi, sfeclă, morcovi. Udă grădina, iar în toamnă săpa cartofi şi închidea borcanele cu murături şi gemuri.
De mic, băiatul era puternic, tăia lemne şi împila buşteni în cărbune. Şi chiar mama îi spunea acum că e o fericire imensă să aibă un fiu aşa, iar cu sora singură, Liza, era un nepot iubit.
Acum, ce să facă Nadia cu cafeaua şi întâlnirea cu colegii de facultate la aniversarea de treizeci de ani?
Toate aceste gânduri apăsătoare iau zburat prin cap în câteva secunde.
Și a auzit pe Margareta întrebând insistent:
Țiai amintit? Cafeneaua din faţa căminului, vinerea viitoare, la ora trei. Vine cineva să-mi vorbim, căci nu am pe nimeni altcineva. Vei veni?
Vocea lui Rita sa cutremurat dintrodată, iar Nadia, fără să ştie de ce, a acceptat:
Da, voi veni
A pus telefonul pe masă și a regretat promisiunea. Sa apropiat de oglindă, a luat din nou telefonul. Trebuia să sune pe Rita să-i spună că a acceptat din greşeală.
Numărul de la președinta grupului era ocupat tot timpul, iar Nadia sa simţit jenată.
Era târziu; a deschis dulapul și a scos rochia albastră pe care io dăduse fiul ei pentru nunta lui.
Dănuţ cu Natalia, nevastăsa, abia au reuşit să o convingă să meargă cu ei la centrul comercial, unde a fost copleșită de probă de îmbrăcăminte.
În sfârşit, rochia albastră a plăcut tuturor, chiar şi Nadiei. Au ales pantofii potriviţi, iar Natalia a dus-o la salon, ia vopsit părul şi ia făcut coafura.
A trecut un an; Dănuţ și Natalia locuiesc separat şi sunt fericiţi.
Firele albe au revenit, nu mai are pe cine săi aranjeze părul, simte un fel de rușine să se înfrumusețeze.
Totuşi, a aranjat părul și a îmbrăcat rochia albastră, pe cea ce stă în dulap. A colorat uşor buzele, apoi a şters cu un şerveţel, că era prea îndrăzneţ.
Cafeneaua era zgomotoasă, aglomerată când Nadia a ajuns la ora stabilită. Rita a observat-o de prima şi a sărit la ea:
Nadică, ce frumoasă eşti, mă bucur să te văd!
Margareta a chicotit uşor, dar nu ia stricat bucuria, dimpotrivă, ia întinerit chipul.
Au vorbit la masă, apoi Rita a fost distrasă, iar Nadia a sorbit suc, a privit în toate părţile şi a ascultat muzică.
Mai mult, cineva a depus mult efort şi au început să sune melodiile de pe vremea când erau studenţi, tineri, visând la o viaţă minunată.
Pot să te invit la un dans? a auzit Nadia prin muzică un glas. A ridicat capul şi la recunoscut imediat.
E Lăszló Săracu de la grupa paralelă. La anul de facultate sa căsătorit, iar Nadia îşi amintea că il plăcea atunci.
Nadia, cât de frumoasă eşti! E prima mea întâlnire de alumni şi nu recunosc pe nimeni, dar team recunoscut instant!
Lăszló ia întins mâna, Nadia nu a refuzat, sa ridicat şi a început să danseze cu el, primind privirea surprinsă a Ritei, care se întorsese la masa lor.
Au dansat câteva valsuri, amândoi tăcuţi. Apoi Lăszló a întrebat brusc:
Nadia, pot săte însoţesc acasă? Spun din start că sunt divorţat, dar dacă ai un bărbat acasă, doar te însoţesc, e prea târziu să plecăm.
Lăszló a dus-o pe Nadia acasă, dar a doua zi sau întâlnit din nou şi nu sau despărţit de atunci.
Rochia şi pantofii pentru nunta ei ii pregătea Natalia. Nadia se învârtea puţin, aproape că devenea bunică. Se simţea stânjenită să fie mireasă.
Nadia sa permis să fie fericită.
Natalia ia şoptit:
Doamnă Nadia, sunteţi atât de frumoasă! Suntem atât de fericiţi pentru tine şi pentru Dănuţ, fericirea nu are vârstă, nu există interdicţii!
Şi chiar, a gândit Nadia în timp ce privea cu ochi luminoşi la soţul ei, Alexei, la masa de la nuntă: Poate şi eu pot să fiu fericită.
Nadia, în cele din urmă, sa iertat pe sine şi sa lăsat să fie fericită.
