Nu voi merge la aniversarea a treizeci de ani a facultăţii, căci mă așteaptă o depresie. Să vină cei care au mers anul după an, nu le pasă cum sau schimbat strigă la telefon Raluca, prietena ei cea mai bună.
Cum arăţi acum, de ce îţi este frică? întrebă Mariana, surprinsă. Păi neam întâlnit ca în urmă cu cinci ani, şi erai normală, nu teai slăbit dintro dată.
Nu e vorba de asta, pur şi simplu nu vreau, nu mă convinge, Raluca!
Raluca voia să încheie convorbirea, sperând că Nadiţa o va înţelege şi va suna pe alţii de pe listă. Însă prietena ei o ţinu cu o strângere de fier:
Raluca, deja am puţin loc de şedere.
Ce, cineva a dat sufletul pe un altar? se înfioră Nadiţa, deşi se consideră că nu mai e foarte tânără, dar nu atât de bătrână încât colegii ei să înceapă să caute alte lumi.
Nu, nu are legătură cu asta, doar că cineva din ţară a pierdut viaţa. Şi decedatul nostru, Andrei Căciulă, a murit acum douăzecicinci de ani, în toată vremea tânăr, ţiam spus şi eu.
Aşa că nu te preface, fluxul nostru se strânge, patru grupuri, în practică nu vor fi decât treizeci de oameni. ţiai căsătorit în sfârşit pe fiul tău? Hai să ne destindem puţin.
Mariana spunea ceva în plus, iar Nadiţa îşi aminti din nou de Andrei Căciulă. Avea mereu cercuri întunecate sub ochi şi o privire grea, iar băieţii din grup îl considerau un slăbănog.
Se dovedi că Andrei avea o inimă fragilă. Era bun la şcoală, visa să ridice un pod suspendat peste satul său, dar nu a reuşit să pună în practică niciun plan. Şi ce a realizat Nadiţa?
S-a îndrăgostit de Ionuţ, care lucra ca şef de echipă la şantiere, acolo unde şi ea a început să lucreze după diplomă. Ionuţ era pază în oraşul lor, apoi se întorcea acasă.
Au şederile mult timp, Ionuţ o numea chiar în faţa tuturor soţia mea. Spunea că o căsătorie civilă este dovada unui adevărat drag. Oamenii trăiesc nu pentru certificat, ci din iubire
Când Nadiţa a aflat că așteaptă un copil, Ionuţ nu a venit la pază. S-a descoperit că avea trei copii şi soţia lui era bolnavă. Ionuţ a renunţat din motive personale, fără să-i spună nimic.
Nadiţa a înţeles că nu poate cere nimic de la un bărbat cu trei copii şi o soţie bolnavă. Şi şi-a lăsat slujba la şantier, fără ca nimeni să înţeleagă motivele. Unul dintre muncitori a glumit în final:
Deci, certificatul de căsătorie e tot mai solid decât convieţuirea?
Nadiţa nu mai conta, a început să lucreze la un magazin alimentar din apropiere, printro cunoştinţă de la bloc. Au convenit că, chiar şi când va deveni mamă, va lucra două zile pe săptămână.
Mama ei a acceptat să aibă grijă de micuţul Dumitru, căci fiica era neîndemânatică şi îşi pierduse un loc de muncă bun.
Tu mă-ai crescut aşa! a strigat Nadiţa, când mama a trecut peste răbdarea ei.
Aşa am sperat să fii harnică, să nu-ţi răsară greşelile ca la un copac fără rădăcini replica mama.
Ce sămână am născut eu? răspunse Nadiţa, şi îşi plânse imediat mama.
S-au îmbrăţiat, au plâns împreună, dar nu ştiau ce să mai facă.
Aşadar, când, la cinci ani de la absolvire, Raluca a sunat să o cheme la reuniune, Nadiţa nu a mers.
Ei vor vorbi despre familie, despre muncă, îşi vor arăta poze, iar Nadiţa va spăla podelele în trei locuri: în scara blocului, la şcoală şi la grădiniţă. Despre ce să le spună?
Mai exact, despre ce să vorbească ei cu ea
Pentru Dumitru era gata să facă orice, căci el era singura ei alinare.
Mai mult, când Dumitru a intrat la grădiniţă, mama a considerat că şi ea şi-a îndeplinit datoria şi a plecat la sora ei la sat, pretinzând că în oraş se simte rău şi are nevoie de aer curat.
La câţiva ani, Nadiţa a fost luată pe jumătate de normă în domeniul său. Dumitru a început şcoala, iar ea a reuşit să facă totul singură, chiar să îşi ia fiul de la prânz, iar mulţi o invidiau pentru asta.
Un coleg de muncă a început să o curteze, dar Nadiţa a respins imediat. Avea un fiu şi nu îi dorea unui unchi străin în casă. Tatăl nu poate fi înlocuit, doar problemele nu se pot evita.
La job, Nadiţa a dovedit că este competentă; când fiul a crescut, a început să câştige bine, ajungând la normă întreagă ca inginer.
Totuşi, se simţea incompletă, mereu obosită. Se îmbrăca modest, nu-şi vopsea părul, iar după treizeci de ani ia apărut câteva fire albe.
Credea că nu are dreptul să fie fericită, trăind alături de un bărbat căsătorit şi aproape că ar fi pierdut tatăl celor trei copii. Nu trebuia să poarte rochii strălucitoare, să se vopsească, căci altfel ar atrage invidie.
La început nu mai credea în dragoste, înconjurată de cupluri despărţite, şi nu se simţea mai bună decât ei.
Dumitru a crescut cu recunoştinţă, sacrificiul mamei nu la stricat. Iarna mergea la sat la bunica Irina şi la sora ei, ajutând la tot ce era nevoie.
Săpa păşuni, planta cartofi, sfeclă şi morcovi cu bunicile, udaţi roadele şi, toamna, săpa cartofii şi ajuta la chiul de borşuri şi gemuri.
De mic, băiatul era voinic, tăia lemne şi le aranja în lemnezeu. Şi chiar mama ia spus Nadiţei că este un noroc mare să aibă un puştilă ca el, iar sora ei singură, Liza, a găsit în el un nepot iubit.
Aşadar, ce să facă Nadiţa cu întâlnirea de la treizeci de ani?
Toate aceste gânduri obișnuite treceau prin capul ei în câteva secunde.
Mariana a întrebat hotărât:
ţia rămas în minte? Cafeneaua din faţa căminului, vinerea viitoare, la trei după prânz. Vino, să am cu cine să vorbesc, că altfel voi fi singură.
Vocea Ralucăi sa tremurat dintro dată, şi Nadiţa, fără să ştie de ce, a acceptat:
Da, voi veni
Punând telefonul pe masă, a regretat imediat promisiunea. Sa uitat în oglindă, a luat din nou telefonul şi a vrut să sune pe Raluca să-i spună că a acceptat din greşeală.
Numărul de la organizator era mereu ocupat, iar Nadiţa sa simţit stânjenită.
Era târziu când a deschis dulapul şi a scos rochia albastră pe care fiul ei io cumpărase la nunta lui.
Dumitru și Natalia, cu puţină forţă, o convingeau să meargă la mall, unde a fost supusă la nenumărate probări. În cele din urmă, rochia ia plăcut, la fel şi pantofii, apoi Natalia a dus-o la salon, unde ii vopsesc părul şi îi fac coafura.
Acum un an, Dumitru și Natalia locuiesc separat şi sunt fericiţi.
Firele albe au revenit, nu are pe cine să o înfrumuseţeze, aşa că se simte puţin inconfortabil să se machieze.
Totuşi, a aranjat părul şi a îmbrăcat rochia albastră, a aplicat puţin ruj, apoi la şters cu un şerveţ.
Cafeneaua era aglomerată când Nadiţa a ajuns la ora stabilită. Raluca a observat-o imediat şi a tresărit:
Nadiţico, ce frumoasă eşti, mă bucur să te văd!
Mariana a fost puţin cam încremenită, dar nu ia stricat chipul, dimpotrivă, a arătat mai tânără.
Au vorbit la masă, apoi Raluca a fost distrasă, iar Nadiţa a sorbit suc, privea în jur şi asculta muzică.
Muzica redăa cântece de când erau studenţi, tineri şi visau la un viitor strălucit.
Pot să te invit la un dans? a auzit Nadiţa prin muzică un glas. A ridicat capul şi la recunoscut pe loc.
E Lăutaş Sîrbu, din grupul paralel. La anul al treilea sa căsătorit, iar Nadiţa îşi amintea cu tristeţe acel băiat.
Nadiţa, ce frumoasă eşti, e prima mea întâlnire de foşti colegi şi nu recunosc pe nimeni, dar pe tine te-am recunoscut imediat!
Lăutaş ia întins mâna, Nadiţa a acceptat, sa ridicat şi a început să danseze cu el, sub privirea surprinsă a Ralucăi.
Au dansat câteva valsuri, apoi Lăutaş a întrebat:
Nadiţa, pot să te însoţesc acasă? Îţi spun sincer că sunt divorţat de ceva timp, dar dacă la tine e un bărbat, atunci doar să te însoţesc pentru că e târziu.
Lăutaş a însoţit-o acasă, iar a doua zi sau întâlnit din nou şi nu sau despărţit.
Numele rochiei şi pantofilor pentru nuntă la ajutat să aleagă Natalia. Nadiţa a început să se îngraşească uşor, curând va deveni bunică. I se părea ciudat să fie mireasă.
Nadiţa şi-a permis să fie fericită.
Natalia ia șoptit la ureche:
Nadiţa Ioana, eşti cu adevărat frumoasă! Suntem încântaţi de tine, şi fericirea nu are vârstă, nu este interzisă!
Şi, pe când stătea la masa nunţii, Nadiţa a privit cu ochi luminoşi spre soţul ei Alexandru: Acum şi eu cred că merit să fiu fericită.
Nadiţa sa iertat în sfârşit şi a acceptat să trăiască cu bucurie.
Viaţa ne învaţă că fericirea nu are dată de vârstă, ci de curajul de aţi deschide inima când bate încă.
