Hei, dragă, uite ce am auzit de la Anca la telefon în timp ce mă așteptam la o cafea la birou.
Nu o să mai merg la ceremonia de la 30 de ani de la absolvire, că mă tot va măcina gândul că n-am terminat, a zis ea, vocea tremurând, și a închis firul.
Dar tu cum arată acum, de ce te temi așa? a răspuns Mădălina, surprinsă. Nici nu ne-am văzut de cinci ani, și erai tot normală. E ceva ce te apasă?
Nu e nimic, doar nu vreau, roagă-mă să nu mă convingi, Rox! a protestat Anca.
Roxana, prietena ei de pe listă, încerca să încheie convorbirea sperând că Anca numai mai va suna pe alții, dar de data asta a apucat telefonul cu o strângere de fier:
Anca, și așa neam diminuat grupul.
Ce, cineva a dat sufletul în dar? a exclamat Anca uimită. Mă simt deja nu chiar tânără, dar nu atât de bătrână sămi pierd toți camarazii.
Nu, nu e asta, doar că cineva din oraș a căzut. Și încă vorbim de Andrei Luca, care a murit cu douăzecicinci de ani în urmă, încă tânăr, îți mai aduc aminte?
Așa nu se spune, tot grupul se strânge, patru clase, dar la realitate suntem cam treizeci de oameni. Tu ţiai căsătorit fiul, nu? a zis Rox. Hai, dă-ţi voie să te distreţi puţin.
Mădălina încă glumea, iar Anca a început să-și amintească de Andrei Luca. Avea mereu cearcăne adânci şi un priviţi greoi, iar băieţii din grup îl considerau un slăbuș.
Aflasem că Andrei avea inima slăbită. Învață bine și visa să ridice un pod frumos peste râul din satul lui, dar nu a reușit să-l termine. Şi ce a reuşit Anca?
S-a îndrăgostit de Ion, care lucra ca şef de echipă la şantier, acolo unde şi ea a început să lucreze după diplomă. El era paznicul oraşului, apoi mergea acasă la el.
Au stat mult împreună, iar Ion, chiar în faţa tuturor, o numea soţia mea. Spunea că o căsnicie civilă e dovada iubirii adevărate. Oamenii trăiesc nu pentru acte de stare civilă, ci pentru dragoste
Când Anca a aflat că așteaptă un copil, Ion nu a venit la tură. Sa descoperit că avea trei copii şi soţia lui era bolnavă. Ion a demisionat din motive personale, fără să o anunţe pe Anca.
A ştiind că nu poate cere nimic de la un bărbat cu trei copii şi cu soţia bolnavă, Anca a renunţat şi la şantier, lăsânduse pe toţi să nu înţeleagă ce sa întâmplat. Unul dintre băieţi a şoptit, pe seama lui:
Deci, certificatul de căsătorie e tot mai solid decât convieţuirea?
Dar Anca nu a mai dat peste cap, a început să lucreze la un mic magazin de produse alimentare pe lângă bloc, la recomandarea unei vecine de pe scara de sub bloc. Au înţeles că, chiar dacă va deveni mamă, ea va lucra două zile pe săptămână.
Mama ei a acceptat să aibă grijă de Doru (fiul ei), pentru că fiica ei era nebună şi pierduse un job frumos!
Aşa mă-ai crescut! a strigat Anca, când mama a început să-i tremure răbdarea.
Am sperat să fii o fire bună, să-ţi iei studiile la zi, iar tu, Ancuţă, eşti complet nebună! a replicat mama, tot şoptind.
Ce rădăcină, ce sămânţă, ce ai vrut să pui? ia răspuns Anca, iar imediat a regretat că a vorbit cu mama.
Sau îmbrăţişat şi au plâns împreună, dar nu ştiau ce să mai facă.
Așadar, când a venit telefonul de la Roxana, la 5 ani de la absolvire, să ne întâlnim, Anca a refuzat, ca de obicei.
Ei vor vorbi despre familie, despre muncă, îşi vor arăta poze, iar Anca va spăla podelele în trei locuri: la scara blocului, la şcoală şi la grădiniţă. Ce să le spună? Ce să le spună cu ea?
Totul pentru Doru era singura ei alinare.
Mai mult, când Doru a intrat la grădiniţă, mama a decis că șia îndeplinit datoria şi sa dus la sora ei în sat, pretinzând că în oraş nu se simte bine şi are nevoie de aer proaspăt.
În câţiva ani, Anca a avut norocul să fie angajată la jumătate de normă. Doru a mers la şcoală, iar ea a reuşit să facă totul singură, chiar săși ia fiul de la afterschool imediat după prânz. Mulţi o invidiau pentru asta.
Un bărbat de la muncă a început să o curteze, dar ea la respins pe loc. Are un fiu, nu are nevoie de un unchi străin în casă. Un tată nu poate fi înlocuit, şi nici nu vrea să-şi încurce viaţa cu probleme noi.
Anca a ieşit foarte bine la muncă, iar când băiatul a crescut, a început să câştige destul de bine, ajungând la normă întreagă ca inginer.
Totuşi, mereu sa simţit incompletă, ca şi cum ar fi fost o povară. Se îmbrăca modest, nu-şi vopseau părul, iar după 40 de ani ia apărut câteva fire de păr alb.
Îi părea că nu merită să fie fericită, că trăieşte cu un bărbat căsătorit şi că a salvat un tată pentru trei copii.
Nui era permis să se îmbrace colorat, să-şi coloreze părul, să iasă în evidenţă, altfel ar atrage ochii oamenilor.
În urma relaţiilor, Anca nu mai credea în final fericire. În jurul ei erau mulţi căsătoriţi, dar ea nuse simţea mai bună decât ei.
Doru a crescut recunoscător, sacrificiul mamei nu la stricat. Merge în vacanţă la sat la bunica Irina şi la sora ei, ajută la tot.
Sădeşte legume, cultivă cartofi, sfeclă, morcovi, udă grădinile, iar toamna culege cartofii şi ajută bunicile să înveţe la borcane cu murături şi gemuri.
De mic, băiatul era puternic, tăia lemne şi strângea buşteni în cămară. Şi până şi mama îi spune acum lui Anca că e o fericire mare să aibă un băieţel așa, şi cu sora singură, Liza, e un nepoţel iubit.
Şi acum, la cafeaua din faţa căminului, la reuniunea de la 30 de ani de la absolvire, toate aceste gânduri trec printre ea în câteva secunde.
Mădălina a întrebat insistent:
Țiai amintit? Cafeneaua din faţa căminului, vinerea viitoare la ora trei. Vino, că deasemenea îmi vei face companie, că altfel sunt singură, nu vii?
Vocea lui Roxana sa înălţat, iar Anca, fără să ştie de ce, a zis:
Da, voi veni
A pus telefonul pe masă și a regretat imediat promisiunea. Sa uitat în oglindă, a luat din nou telefonul și a încercat să sohrăţească la Roxana săși retragă acordul.
Numărul rectorului era ocupat tot timpul, iar Anca sa simţit stânjenită.
Seara târzie a deschis dulapul și a scos rochia albastră pe care io dăduse Doru la nunta lui. Doru şi Natalia o convingeau să o probă, iar ea, obosită, a acceptat să intre în magazinul de haine.
Rochia a plăcut tuturor, chiar şi ei. Au ales şi pantofii, apoi Natalia a dus-o la salon ca săi vopsească părul și săi facă o coafură.
A trecut un an, Doru și Natalia locuiesc separat și sunt fericiţi.
Părul alb a răsărit din nou, fără să aibă pe cine săi piardă timpul în coafor. Aşa că Anca a pus o coafură simplă şi a purtat rochia albastră pe care o avea în dulap. A înroșit uşor buzele, apoi le-a şters cu şerveţelul prea îndrăzneşte.
Cafeneaua era aglomerată când Anca a ajuns la ora stabilită. Roxana a observat-o imediat și a sărit la ea:
Ancuţa, ce frumoasă eşti! Ce bucurie să te văd!
Mădălina a zâmbit uşor, dar nu a lăsat să o afecteze, parcă sa întinerit puţin.
Au vorbit la masă, apoi Roxana a fost distrasă de altcineva, iar Anca a sorbit suc, privind în jur şi ascultând muzică.
Cineva a pus mare grijă la playlist, aducând cântecele vremurilor când erau studenţi, tineri și plini de vise.
Pot săte invit la dans? a auzit Anca prin muzica tare o voce. A ridicat capul şi a recunoscut imediat chipul.
Era Luca Ionescu, din paralela lor. La anul trei se căsătorise, iar Anca îl regretase atunci, că îi plăcea el.
Anca, ce frumoasă eşti! E prima mea întâlnire de la reuniune şi nu recunosc pe nimeni, dar pe tine te am pe loc!
Luca ia întins mâna, iar Anca a acceptat, ridicânduse şi mergând să danseze, primind privirea surprinsă a Roxanei care sea întors la masa lor.
Au dansat câteva valsuri, în tăcere. Apoi Luca a întrebat brusc:
Anca, pot săte însoțesc acasă? Să ştiu, e departe de mine, că sunt în divorţ, dar dacă aş avea pe cineva acasă
Luca a însoţit-o pe Anca acasă, dar a doua zi sau întâlnit iar și nu sau despărţit mai mult.
Rochia şi pantofii de nuntă ii fostere aleşi de Natalia. Anca sa rotunjit puţin, și curând va deveni bunică. Şi totuşi, era stânjenită să fie mireasă.
Anca sa permis să fie fericită.
Natalia ia şoptit la ureche:
Anca, eşti frumoasă! Suntem bucuroşi pentru tine şi Doru. Fericirea nu are vârstă, nu e interzisă!
Şi întrun fel, în timp ce privea pe un scaun la masa de nuntă, a privit spre Alex, soţul ei, şi a zis:
Poate şi mie-mi revine să fiu fericită.
În sfârşit, Anca sa iertat şi sa lăsat să fie fericită.
