Când Andrei s-a întors acasă de la muncă, a găsit-o pe Ioana în bucătărie, pregătind cina. Avea de purtat o conversație dificilă, pe care a început-o spunând:
“Am ceva important să-ți spun.”
Ioana nu a răspuns, dar Andrei a observat tensiunea și tristețea din ochii ei.
Neștiind cum să înceapă, i-a spus direct că vrea să divorțeze.
Ioana a reacționat calm, fără să-și arate nici furia, nici surpriza. A pus o singură întrebare:
“De ce?”
Andrei a evitat să răspundă. Adevărul era că nu intenționa să explice de ce căsnicia lor se destramă. Ce ar fi putut să spună? Că nu o mai iubește, că și-a pierdut de mult interesul și că acum simte ceva pentru o altă femeie?
Fără să mai spună nimic, Andrei s-a dus în dormitor. Nu putea suporta să o audă pe Ioana plângând în bucătărie.
A doua zi dimineață, simțindu-se vinovat, i-a dat actele de divorț, în care casa și mașina rămâneau ei.
Ioana a rupt actele și i-a spus încet:
“Nu vreau nimic de la tine,” apoi a început din nou să plângă.
Andrei simțea că face ceva greșit, dar Ioana, femeia cu care petrecuse atâția ani, i se părea dintr-odată o străină.
Îi părea rău pentru ea, dar se gândea doar la cât de repede putea începe o viață nouă cu altcineva.
În seara aceea, Andrei s-a întors târziu acasă, nu a mâncat cina și s-a dus direct la culcare. Ioana, ca de obicei, stătea la masă și scria ceva.
În mijlocul nopții, s-a trezit și a văzut că Ioana era încă la birou. Nu îl interesa ce făcea. Prezența ei nu îi trezea nicio emoție.
Dimineața, Ioana i-a înmânat câteva foi de hârtie.
“Aceștia sunt termenii mei pentru divorț,” i-a spus.
“Ce termeni?” a întrebat Andrei fără tragere de inimă.
Ioana a explicat:
“Vreau să amânăm depunerea actelor de divorț cu o lună. Fiul nostru se pregătește pentru examene și nu vreau să fie stresat. Trebuie să menținem aparența unei familii.”
Andrei a fost de acord.
“Și care este a doua condiție?” a întrebat el.
“În fiecare zi, să mă porți în brațe din dormitor până la ușa de la intrare.”
“Ce prostie e asta?” a exclamat el.
“Vreau doar să avem o ultimă tradiție frumoasă,” i-a răspuns Ioana calm.
Andrei nu a protestat.
A doua zi, cu reticență, a îndeplinit cererea soției. I se părea o prostie, dar fiul lor aplauda fericit, iar Ioana, zâmbind, și-a sprijinit capul pe umărul lui.
Zi de zi, această “tradiție” devenea tot mai puțin stânjenitoare. Andrei a început să observe la Ioana trăsăturile pe care le iubise odată. Vedea oboseala ei, fața îmbătrânită, dar încă frumoasă.
În a patra zi, s-a gândit brusc cât de mult făcuse ea pentru familia lor.
“Și eu cum i-am răsplătit?” a gândit, simțind un nod de vinovăție.
Fiecare zi trecea, iar Ioana părea tot mai ușoară. Într-o zi, a văzut-o stând lângă dulap, uitându-se la haine.
“Toate hainele îmi sunt prea mari,” i-a spus ea trist.
Andrei a simțit brusc un val de remușcări.
A realizat cât de mult se schimbase soția lui. Slăbiciunea ei, tristețea ei – totul indica faptul că era profund nefericită.
În ultima zi a lunii, Andrei a luat o decizie.
A mers la cealaltă femeie și i-a spus:
“Rămân cu soția mea. Pur și simplu am uitat cât de importanți suntem unul pentru celălalt.”
Ieșind din biroul femeii, a trecut pe la o florărie, a cumpărat un buchet frumos și a scris pe un bilețel:
“Pentru mine, fericirea înseamnă să te port în brațe până la sfârșitul zilelor noastre.”
Când s-a întors acasă, Ioana era întinsă în pat. Nu mai era acolo.
Mai târziu, Andrei a aflat că soția lui se luptase mult timp cu o boală. Ascunsese totul pentru a păstra în ochii fiului lor imaginea unei familii fericite.
Stătea în casa goală, simțind un gol imens. Acum înțelegea: iubirea nu dispare niciodată dacă ai grijă de ea.
