20 octombrie 2023
Am observat că Doina a pus pe masă ceașca cu cafea, cu mâna tremurândă, în timp ce eu, Ion, stăteam la fereastră îmbrăcat în cea mai bună cămașă a mea cea cremă, pe care am cumpărat-o împreună anul trecut, de ziua mea, alături de pantofii noi, tot de sărbători. Chiar și nasturii îi erau la loc, deși duminică de obicei merg cu papuci în casă.
Doina, trebuie să vorbim, i-am spus, cu spatele la ea, privind pe lângă perdelele de la fereastră.
A așezat încet ceașca pe birou. Inima i-a bătut, dar nu de frică ci de curiozitate. Se vedea că se pregătea pentru această discuție, ca pentru un eveniment important.
În mintea ei s-a format scenariul obișnuit: lacrimi, implorări, crize. Dar eu am simțit, surprinzător, un calm deșteptător.
Cred că ar fi mai bine să ne despărțim, am continuat, fără să mă întorc. Știm amândoi că așa e cel mai rațional.
Știm? a replicat ea, surprinsă de propria voce, liniștită și aproape curioasă.
M-am întors în cele din urmă. Pe fața mea s-a citit surprindere; reacția ei nu era cea pe care o anticipasem.
Așa e. Suntem adulți. Sentimentele s-au stins, nu are rost să ne prefacem.
Doina s-a așezat pe spătarul scaunului. Douăzeci și doi de ani de căsnicie. Am crescut pe fiul nostru, Andrei, am trecut prin adolescența lui și prin propria mea vârstă de patruzeci de ani. Acum, se apropia de adevăratele ei cincizeci.
Și unde mă duc? a întrebat ea simplu.
Poți să stai la Mara, sora mea, sau să închiriezi ceva. Îţi pot împrumuta niște lei la început.
Mara a fost mereu convinsă că am greșit să mă căsătoresc cu Doina. Îţi voi da bani, i-am spus: Ce generozitate!.
Tu ce planuri ai?
Eu? a răspuns Ionut, nedumerit de întrebarea ei. Nimic special. Poate vând apartamentul și cumpar ceva mai modest.
Apartament? a întrebat Doina, înclinând capul. Al ăsta?
Exact. Ce părere ai?
S-a ridicat și s-a apropiat de fereastră. Eu am făcut un pas înapoi. În curtea de jos, elevii cu ghiozdane începuseră anul școlar. Viața își continua cursul.
Ion, îţi aduci aminte pe cine lam pus pe numele apartamentului?
Pe mine, desigur. De ce?
Pe tine? vocea ei a căpătat un ton de surprindere sinceră. Eşti sigur?
De prima dată în toată discuția am arătat confuz.
Sigur că sunt. Lam cumpărat cu banii pe care mi ia dăruit mama, chiar înainte de nuntă. Îţi aduci aminte? Ați vândut camera din bloc și mia zis: Asta e pentru viitorul tău. Și a fost pentru viitorul nostru.
Ion a tăcut.
Înregistrarea a fost pe numele meu pentru că atunci nu lucrai, căutai chemarea. Eu aveam nevoie de dovezi de venit la bancă pentru credit.
Îţi aduci aminte? a întrebat Doina.
Dar noi neam înțeles că e al nostru, împreună.
Așa a fost, până când tu ai decis săți împarți totul.
M-așezând din nou pe scaun, am luat ceaiul răcit și am sorbit.
Știi, Ion, am înţeles că ai dreptate. E mai bine să ne despărțim.
Adevărat? ai reacționat el, cu o fărâmă de neliniște în privire.
Da. Dacă vrei un nou început, săl facem corect. Eu rămân în apartament e al meu. Tu cauţi altă locuință, pe cont propriu, cu banii tăi.
Dar nu am bani pentru un apartament
Eu nu mai am chef să te susțin. Eşti adult, așa cum am stabilit.
Credeam că vom rezolva totul pașnic.
Pașnic, da. Nimeni nu strigă, nimeni nu se ceartă. Fiecare primește ceși dorește. Tu voiai să plec, iar eu plec eu.
M-am ridicat, am luat ceașca și mam îndreptat spre chiuvetă. Telefonul mia arătat un mesaj despre livrarea de alimente comandate ieri pentru astăzi.
Am nevoie de timp să mă gândesc, a murmurat Ion.
Bine, dar nu te întinde prea mult. Prietenele mele vin la cină la cinci și nu vreau să le ofer un spectacol de destrămare.
Ion sa dus în dormitor, vorbind la telefon, cu vocea subțire, dar agitată. Am pregătit legumele pentru prânz, tăindule cu mișcări lente, aproape meditative. După o jumătate de oră sa întors în bucătărie.
Doina, poate am grăbit lucrurile. Hai să le discutăm încă o dată.
Ce să discutăm? nu miam ridicat privirea de pe toc. Totul e deci.
Dar apartamentul am investit împreună în el, am făcut reparații, am cumpărat mobilă.
Reparații? Căci a fost tatal meu să le facă gratuit, cu mâna lui?.
Sau mobila pe care am plătit-o din salariul meu, în timp ce tu căutai săți găseşti rostul.
Mereu am lucrat!
Da, dar salariul tău se ducea în buzunarul tău, iar eu susţineam familia, așa cum am vorbit: Bărbatul are banii lui proprii pentru ași păstra demnitatea.
Ion a tăcut.
Îţi aduci aminte că nu voiai copii, dar când a venit Andrei, te temea de paternitate, iar acum te faci că ești un tată iubitor?.
Ce legătură are asta cu noi?
Îţi dau de înțeles că ai decis să pleci nu ieri, nu săptămâna trecută, ci acum.
Am pus cuțitul jos, mam întors spre el.
Ion, îi place Oltea apartamentul? Sau căutaţi altceva?
Pe Oltea? Ceai? Pe cea cu care corespunzi de şase luni, cea care lucrează în firma mea de opt ani, fără copii, dar cu dorințe mari?
Te urmăresc?
Nu, ai vorbit singur. Îţi aminteşti seara de trei săptămâni în urmă? Ai venit acasă fericit și ai povestit despre colegata. O femeie ambițioasă, cu perspective. Apoi a cumpărat o cămașă nouă.
Am luat un prosop și miam șters mâinile.
În plus, te duci la duș dimineața înainte de muncă, în loc să te speli seara. Ai cumpărat parfum, te-ai înscris la sală prima dată în zece ani.
Doina
Acum îţi iei telefonul chiar în cadă. Înainte lălui oriunde. Și mereu zâmbeşti la ecran.
Pe ceasul inteligent al lui Ion a apărut un mesaj. La privit rapid și a acoperit încheietura.
Oltea scrie? am întrebat cu sinceră curiozitate.
Ion sa așezat pe scaun.
Nu am planificat să mă îndrăgostesc sau să fiu prins.
A fost întâmplarea. V-aţi discutat la serviciu, apoi.
Și apoi ai hotărât că este mai ușor să plec singur. Apartamentul rămâne al tău, reputaţia ta nu suferă.
Femeia pleacă, deci e vinovată. Cu Oltea poţi începe o relație curată.
Ce e ciudat?, am spus eu, nu sunt supărat. Sunt chiar recunoscător. Mai ajutat să înţeleg că sunt mult mai puternică decât credeam.
Ce faci acum?
Viu. În apartamentul meu. În sfârșit voi să mă ocup de lucrurile la care nu am avut timp. Voi avea timp pentru mine.
Dar Andrei?
Are douăzeciunu de ani. Este adult. Se va descurca singur cu părinţii.
Ion sa ridicat și a umblat prin bucătărie.
Doina, poate găsim o înțelegere? Sunt dispus săţi plătesc despăgubiri.
Pentru ce? am răspuns surprinsă.
Pentru apartament, pentru anii trăiţi împreună.
Ion, vrei sămi cumperi apartamentul ca săţi aduci iubita aici?.
Nu așa, nu e chiar atât.
Îmi oferi bani ca sămi dau demisia și să rămân fără acoperire?.
Am râs, sincer, fără furie.
În trecut aș fi acceptat, din milă pentru tine. Aș fi zis: Căci săracul nu e rău, numai iubește. Apoi maș fi scurs la soră și miaș cere scuze pentru că nu te-am reţinut.
Mam ridicat, am mers la fereastră.
Acum înţeleg: mai considerat o femeie uşor de manipulat, care să accepte totul. Te înșeli.
Deci nu pleci tu?.
Nu. Tu pleci. Astăzi. Iaţi doar lucrurile personale.
Ce se întâmplă dacă refuz?
Mam întors spre el, cu ochii liniştiţi ca ai unui om ce ştie că, în sfârșit, a găsit forţa proprie.
Atunci mâine Oltea va afla că iubitul ei nu e liber, ci încă căsătorit. Şi îţi va vedea planul pentru locuinţă. Crezi că o va încânta?
Ion a rămas tăcut.
Ai o oră, iam adăugat. Prietenii mei vin la ora cinci. Nu vreau să fie martori la o scenă de comedie maritală.
Am luat pulverizatorul de la ghiveciul cu violete și am început să stropesc frunzele. În casă a domnit o linişte profundă; doar apa șușea și scârțâitul podelei sub pașii lui Ion, care strângea hârtiile.
Mam zâmbit violetei mele dragi. Viața adevărată abia începea.
**Lecţia pe care mio dau**: căci nu e niciodată prea târziu săţi redescoperi propria valoare și săţi croiești drumul cu demnitate, chiar dacă trebuie să renunţi la iluzii şi să accepţi curajul de a merge înainte.
