Sânziana observă că Ion purta cea mai frumoasă cămașă a lui aceea crem, pe care o cumpăraseră împreună cu anul trecut, cu ocazia zilei lui de naștere, și pantofii noi, scăldaţi în ceară. Chiar și butonii de la manșete îi erau la încheiat, deși duminica de acasă obișnuia să se plimbe în papuci.
Sânziana, trebuie să vorbim, spuse el, stând lângă fereastră, cu spatele tot spre ea.
Ea a așezat încet ceașca cu cafea pe masă. Inima i-a bătut, nu de frică, ci de curiozitate.
Ion se pregătea pentru acea discuție ca pentru un eveniment important. Deodată i-a intrat în minte: el aștepta lacrimi, implorări, crize. Dar ea a simțit un calm ciudat.
Cred că ar fi mai bine să ne despărțim, continuă el, fără să se întoarcă. Amândoi înțelegem.
Întelegem? a întrebat ea, surprinsă de propria voce calmă, aproape curioasă.
Ion s-a întors în cele din urmă. Pe chip i-a apărut o expresie de surprindere Sânziana nu reacționase așa cum el anticipase.
Bine, suntem adulți. Sentimentele au trecut, de ce să ne prefacem?
Sânziana s-a așezat pe spătarul scaunului.
Douăzecidoi de ani de căsnicie. Un fiu crescut. Au trecut prin adolescența lui și prin cei patruzeci de ani ai ei. Iar acum, parcă, începea adevăratul ei cincizeci.
Și unde o să merg? a întrebat ea simplu.
Ei bine, a ezitat Ion. Poți să stai la Mara, sora mea, sau să cauți altă locuință. Îți pot da o mână de ajutor financiar la început.
Mara era sora lui, care tot timpul crezuse că Sânziana a pierdut timpul pentru el.
Ajutor financiar, a gândit el, cât de generos.
Și tu ce planuri ai?
Eu? s-a trezit Ion puțin derutat. Nimic special. Poate să vând apartamentul și să cumpăr ceva mai modest.
Apartament? Sânziana a înclinat capul. Acela?
Acel, a răspuns el, ce zici?
Sânziana s-a ridicat și s-a apropiat de fereastră. Ion s-a retras instinctiv.
Pe stradă, sub pașii școlii, copiii cu ghiozdane începeau noul an școlar. Viața își urma cursul.
Ion, îți aduci aminte pe cine era înregistrat apartamentul?
Pe mine, desigur. De ce?
Pe tine? a spus ea, cu o ușoară surpriză sinceră în glas. Ești sigur?
De prima dată în tot dialogul, Ion părea pierdut.
Sigur că da. L-am cumpărat cu banii pe care mi i-a dăruit mama înainte de nuntă. Ții minte? A vândut camera din blocul comunal și mi-a zis: Asta e pentru viitorul nostru.
Ion a rămas tăcut.
Era pe numele meu pentru că atunci nu lucrai nicăieri și căutai chemarea. Eu aveam nevoie de acte de venit pentru bancă.
Încă-ți aduci aminte?
Dar noi Am convenit
Că-i al nostru. Până când nu ai vrut să împărți totul.
Sânziana s-a așezat din nou și a luat din ceașca răcită, sorbind cu încetul.
Știi, Ion, am realizat că ai dreptate. Ar trebui să ne despărțim.
Așa? Ion s-a înmuiat, dar în ochi i s-a strecurat o neliniște.
Da. Dacă vrei un nou început, să facem totul corect. Eu rămân în apartament, e al meu. Tu îți cauți un alt cămin, pe cont propriu.
Sânziana, putem să găsim o înțelegere și umană
Nu e oare asta umanitatea? a zâmbit ea. Vrei libertate? O primești în totalitate.
Ion s-a așezat în fața ei. Cămașa cea mai frumoasă părea acum inutilă.
Dar nu am bani pentru un alt apartament
Eu nu am chef să te asigur. Tu însuți ai spus că suntem adulți.
Credeam că vom rezolva totul în pace
În pace, cu toții primim ce ne dorim. Tu voiai să plec, iar așa e tu pleci. Nu e nedrept?
Sânziana s-a ridicat, a luat ceașca și s-a îndreptat spre chiuvetă. Pe ecranul telefonului clipocise un mesaj de livrare a alimentelor comanda pe care o pusese aseară pentru astăzi.
Am nevoie de timp să gândesc, a murmur
at Ion.
Desigur, a răspuns ea, lăsând ceașca jos. Doar să nu târzi. Am prietene care vin azi. Nu vreau să le ofer un spectacol de despărțire.
Ion s-a dus în dormitor. Sânziana auzi vocea lui la telefon, calmă dar agitată. A scos alimentele și a început să taie legume.
Mișcările erau liniștite, aproape meditative. După o jumătate de oră, el s-a întors la bucătărie.
Sânziano, poate am fost prea grăbiți? Hai să discutăm din nou.
Despre ce să discutăm? nu ridicând privirea de pe tocă de tocat. Tu ai decis, eu am acceptat. Totul a fost corect.
Dar apartamentul Am investit amândoi în el. Am făcut renovări, am cumpărat mobila
Renovări? Sânziana l-a privit în sfârșit. Pe cele pe care le făcuse tatăl meu, cu mâna lui, gratuit?
Sau mobila pe care am cumpărat-o din salariul meu, în timp ce tu căutai încă locul tău în viață?
Întotdeauna am lucrat!
Lucrat. Dar tot salariul îl cheltui pe tine, iar eu țineam familia de lângă mine. Îți amintești că spuneai: Un bărbat trebuie să aibă bani pentru sine, să-și păstreze demnitatea?
Ion a tăcut.
Îmi amintesc și cum spuneai că nu ești pregătit pentru copii, iar când Andrei sa născut, te speria paternitatea. Acum te laudești că ești un tată grijuliu.
Ce legătură are asta?
Îmi dau seama că ai decis să pleci nu ieri, nici săptămâna trecută, ci acum.
Sânziana a lăsat cuțitul, s-a întors spre el.
Spune-mi, Ion, îi place Oltei apartamentul? Sau căutați altceva?
Ion s-a palid.
Ce Oltei?
Pe cea cu care ești în corespondență de șase luni, cea care lucrează la firma ta de opt ani, fără copii, dar cu dorința de a avea. Țisi aduci aminte?
Mă urmăreai?
Nu trebuia să mă urmărești, tu însuți ai povestit totul. Țiam amintit seara de trei săptămâni în urmă, când ai venit acasă fericit, vorbind despre colegală, talentată, cu perspectivă. A doua zi a cumpărat o cămașă nouă.
Sânziana a luat un prosop și și-a șters mâinile.
Și ai început să mergi la duș dimineața, înainte de muncă. Până atunci te spălam seara. Țiai cumpărat un parfum și te-ai înscris la sala de fitness prima dată după zece ani.
Sânziana
Și chiar telefonul îl iei în baie acum. Înainte lăsai laptopul oriunde. Mereu zâmbeai când te uiți la ecran.
Pe ceasul inteligent al lui Ion a aprins un mesaj. El la privit rapid și a acoperit încheietura.
Oltei scrie? a întrebat Sânziana cu interes sincer.
Ion a căzut pe scaun.
Nu am planificat
Ce nu ai planificat? Să te îndrăgostești sau să fii prins?
E întâmplare. Vorbeam la birou și apoi
Și apoi ai decis că ar fi mai ușor să plec eu. Apartamentul rămâne al tău, reputația ta nu suferă.
Femeia, plecând, era vinovată. Cu Oltei putea să înceapă o poveste curată.
Sânziana s-a așezat în fața lui.
Știi ce e ciudat? Nu sunt supărată. Sunt chiar recunoscătoare. Mai făcut să înțeleg că sunt mult mai puternică decât credeam.
Ce vei face?
Voi trăi. În apartamentul meu. Poate în sfârșit o să mă dedic visului pe care îl am de mult, dar nu îndrăzneam să-l urmez. Acum am timp pentru mine.
Și Andrei?
Are douăzeciunu de ani. E adult. Cred că va înțelege cum se comportă fiecare părinte.
Ion sa ridicat și a umblat pe bucătărie.
Sânziano, poate ajungem la o înțelegere? Îți pot plăti despăgubiri
Pentru ce? a exclamat ea.
Pentru apartament, pentru anii trăiți împreună.
Ion, vrei să-mi vinzi apartamentul ca să aduci acolo pe iubita ta?
Nu așa de brutal
Și cum? Moferi bani ca să devin fără adăpost?
Sânziana a râs, sincer, fără furie.
Înainte aș fi acceptat din milă. Mă gândisem: Să-l ajut, poate nu e vina lui.
A mers la soră și mia cerut scuze pentru că nu am reușit să-l țin.
Femeia sa ridicat și sa apropiat de fereastră.
Acum înțeleg: mai considerat o prostă convenabilă, care să supune totul. Și știi ce? Mai înșelat.
Deci nu pleci tu?
Nu, pleacă tu. Astăzi. Ia-ți doar lucrurile personale.
Ce se întâmplă dacă refuz?
Sânziana sa întors spre el, cu ochii liniștiți de cine, în sfârșit, își recunoaștea adevărata putere.
Atunci mâine Oltei îi va ieși la iveală că bărbatul ei nu e liber, ci încă căsătorit. Și va afla cum încerca să rezolve problema locuinței. Crezi că o va încânta?
Ion a rămas mut.
Ai o oră, adăugă Sânziana. Prietenii mei vin la cinci. Nu vreau să fie martori la un spectacol de despărțire.
A luat un pulverizator și a început să ude plantele de lângă fereastră.
Casa a căzut în liniște numai șuierul apei și scârțâitul podelelor sub pașii bărbatului care strângea lucrurile.
Sânziana a zâmbit la violeta ei preferată. Viața reală abia începea.
