Mă cheamă Camelia Drăgan.
Pentru soțul meu, Radu Drăgan, eram o femeie tare obișnuită. Modestă, de încredere, fără să ies prea tare în evidență. Exact genul de soție pe care, cu timpul, o iei de bună ba chiar uiți că există.
Ceea ce el n-a bănuit niciodată: cu mult înainte să ne căsătorim, eram deja singura proprietară a Vila “Floarea de Colț”, un complex de lux pe malul lacului Snagov, moștenit de la bunica mea. O comoară ținută cu grijă sub cheie, departe de ochii lumii și, mai ales, de ochii lui.
Ce visam eu? Să fiu iubită pentru ceea ce sunt, nu pentru ce am.
Dar realitatea are talentul de a te trezi brusc și fără menajamente.
Într-o vineri dimineață, Radu mă anunță voios:
Plec la un team-building cu șefii, nimic interesant.
De fapt, tocmai rezervase un weekend de fițe cu amanta lui, Viorica Postolache fix în hotelul meu!
Ironia sorții, ce să mai: chiar în ziua aia era programată o verificare inopinată la vilă. Îmi place să dau ture neanunțate, îmbrăcată simplu pantaloni scurți de in, un tricou alb, sandale fără toc.
Și ce să vezi?
I-am zărit: Radu și Viorica, plimbându-se relaxați, ținându-se de mână, de parcă toată vila e a lor.
Viorica avea ditamai costumul de baie marca Doar pentru diva, ochelari de soare cât jumătate de față și atitudinea tipică de femeie convinsă că totul i se cuvine.
Vai, ce loc splendid! îi șoptește ea. Ești sigur că ne permitem?
Radu, cu zâmbetul pe buze:
Nu te stresa, am folosit cardul Cameliei. Ea nu verifică niciodată. E prea naivă, săraca.
Parcă m-a izbit cineva cu un cub de gheață în ceafă.
Fără nicio rușine, omul își sponsoriza amanta cu banii mei, la vila mea!
Au intrat la recepție. Când au trecut pe lângă mine, pe lângă grădina cu trandafiri, Viorica mi-a aruncat o privire de parcă lehamitea ar fi fost sport olimpic.
Hei, dumneata! a mârâit ea. Serviciu! Ia-mi bagajul, e prea greu pentru mine.
Am rămas stană de piatră. Ea, iritată, zâmbea încordat.
Ești surdă? Radu, uită-te la angajata asta…
Radu s-a întors și a făcut ochii mari cât cepele. N-a mai scos o vorbă dar nici nu văzuse încă tot show-ul.
Camelia?
Viorica s-a încruntat:
O cunoști?
Am zâmbit calm.
Salut, Radule. Cum merge cu teambuildingul?
Ce faci aici? bâiguie el. M-ai urmărit?
Viorica a râs sarcastic:
Stai asta e nevasta ta? No, acum înțeleg de ce ți-ai dorit schimbarea. Pare că lucrează pe-aici!
Pe urmă, către recepție:
S-o dați afară! Strică peisajul și-mi taie tot zenul. Și dați-mi, urgent, cel mai tare apartament!
Recepționista, biata fată, s-a uitat panicată la mine. I-am făcut un semn discret:
Desigur, doamnă. Poftiți după noi către zona de VIP.
Viorica a prins un zâmbet de divă din reclame. Doi bodyguarzi i-au însoțit, eu mergeam mai în spate.
Doar că la un moment dat, Viorica s-a oprit, iritată:
Unde ne duceți? Nu e drumul corect!
Trecuseră deja pe lângă depozit, pe la ieșirea de serviciu și parcare. A tras frâna.
E vreo glumă?
Am ajuns, zic eu.
Poftim?! S-o chemați pe directoare!
A apărut managerul general, serios, la costum. A evaluat rapid situația și s-a dus glonț la mine:
Bună ziua, doamna Drăgan. Doamna Drăgan deține Vila Floarea de Colț. Toate serviciile pe numele domnului Drăgan au fost anulate de îndată.
Viorica a devenit, brusc, palidă ca varul. Mi-am dat jos ochelarii.
Viorica, să știi că nu lucrez aici. Sunt patroana locului.
M-am întors către Radu:
Naivitatea supremă e să-ți înșeli nevasta pe banii ei… la ea acasă.
El, gata să cadă în genunchi:
Camelia, te rog
Nu.
Am făcut semn la paznici:
Îi conduceți afară, vă rog. Interdicție pe viață.
Seara, pe terasă, cu un pahar de vin de la Cricova și priveliștea lacului, admiram apusul liniștită. Singură, dar liberă. Peste câteva săptămâni, am dat o petrecere mare de lansare pentru Floarea pentru Femei, un program de susținere a celor care vor s-o ia de la capăt frumos.
Asta nu a fost o trădare. A fost o trezire. Să-l pierzi pe cel nepotrivit e, uneori, singura cale să-ți regăsești locul și demnitatea.
Hai, dă share, să vadă și fetele cu ce soiuri avem de-a face!
